Au sosit și cele 40 de autobuze, livrate Transurb Galați

Au sosit și cele 40 de autobuze, livrate Transurb Galați

108
0
DISTRIBUIȚI

Primăria municipiului Galați informează că toate cele 40 de autobuze noi și moderne au fost livrate S.C.Transurb S.A., societatea locală de transport public în comun.

”Sunt 40 de autobuze moderne, cu toate dotările la standarde europene, pentru confortul călătorilor, care au venit la scurt timp după cele 20 de minibuze, tot noi, care circulă deja în oraș de câteva zile. Mereu m-am opus achiziționării de autobuze la mâna a doua pentru că gălățenii merită să circule în cele mai bune condiții. Mai mult, pentru anul viitor ne dorim să avem și lotul de 20 autobuze hibrid.” – primarul municipiului Galați, Ionuț Pucheanu.

Cele 40 de autobuze sunt Euro 6, au lungimea de 12 metri, trei uși de acces și o capacitate de transport de 97 de persoane, din care 26 pe scaune și 71 în picioare. Aceste autobuze Transurb au podeaua joasă și sunt prevăzute cu rampă pentru accesul persoanelor cu dizabilități (plus buton exterior de deschidere pentru aceste persoane). Autobuzele sunt echipate cu instalații de aer condiționat și încălzire, afișaj de tip LED, sistem de informare audio și sistem de supraveghere video. De asemenea sunt cablate corespunzător pentru toate echipamentele sistemului de e-ticketing.

Autobuzele vor intra în circulație în perioada imediat următoare, după ce vor fi înmatriculate.

Pentru aceste mijloace de transport de mare capacitate municipalitatea a alocat suma de 26.246.000 lei, fără TVA, iar în urma licitației publice, oferta declarată câștigătoare a fost cea depusă de operatorul BMC Truck & Bus SA.
Primăria municipiului Galați a achiziționat cu fonduri europene, 17 troleibuze noi, de peste 31,5 milioane de lei, care circulă deja pe străzile orașului, precum și 20 de minibuze noi, costând 6.238.000 de lei, cu fonduri de la bugetul local, care au intrat pe trasee de curând. Totodată, este în implementare și sistemul de e-ticketing, de peste 26 de milioane de lei.

Toate acestea oferă un transport civilizat, de nivel european.

Ce părere ai despre noile autobuze achiziționate?

Citește și: Noile minibuze Transurb Galați sunt gata să iasă pe șosele.

LĂSAȚI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.