700 de lei amenda minimă pentru gălăţenii care parchează pe trotuar

0
391
700 de lei amenda minimă pentru gălăţenii care parchează pe trotuar

Primăria municipiului Galaţi a supus dezbaterii publice ”Regulamentul privind stabilirea unor măsuri pentru gospodărirea municipiului Galaţi” prin intermediul căruia se propun amenzi mult mai mari pentru cetăţenii care nu sunt buni gospodari. Prin acest document se stabilesc obligaţiile şi răspunderile care revin autorităţilor administraţiei publice locale, instituţiilor publice, agenţilor economici, asociaţiilor de proprietari/locatari, celorlalte persoane juridice, precum şi cetăţenilor pentru buna gospodărire a municipiului Galaţi, dar şi asigurarea şi păstrarea curăţeniei pe teritoriul municipiului, buna gospodărire a acestuia şi respectarea normelor în domeniul edilitar-gospodăresc, igienă şi sănătate publică, protecţia mediului, comerţ, circulaţie rutieră, constituie obligaţii fundamentale ce incumbă autorităţilor administraţiei publice locale, instituţiilor publice, agenţilor economici şi altor persoane juridice, precum şi cetăţenilor.

Regulamentul are 24 de pagini, în care sunt prezentate toate obligaţiile care, în mare parte au fost prevăzute până acum în HCL nr.61/2012 privind aprobarea Regulamentului pentru constatarea şi sancţionarea faptelor ce constituie contravenţie, de către funcţionarii publici din Poliţia Locală Galaţi şi Hotărârea Consiliului Local nr.79/2002 privind aprobarea Măsurilor pentru asigurarea participării cetăţenilor, a instituţiilor publice şi agenţiior economici, cu sau fără personalitate juridică, la realizarea acţiunilor de înfăptuire şi păstrare a curăţeniei în interiorul localităţii, ambele urmând a fi revocate. De remarcat este că limita minimă a amenzilor cu care se sancţionează faptele care constituie contravenţie stabilite prin regulament, a crescut semnficiativ.

Primul exemplu relevant în acest sens pe care îl prezentăm vizează amenzile pentru staţionarea şi parcarea neregulamentară pe domeniul public sau privat al municipiului Galaţi care până acum era cuprinsă între 100 şi 1000 de lei, fără a se face diferenţa între persoane fizice şi juridice, iar după aprobarea prezentului regulament, amenda va fi cuprinsă între 700 – 1200 lei pentru persoane fizice şi 900 – 1500 lei – pentru persoane juridice.

Propunerile, sugestiile sau opiniile cu valoare de recomandare a persoanelor interesate de ”Regulamentul privind stabilirea unor măsuri pentru gospodărirea municipiului Galaţi” pot fi depuse până la data de 26.02.2018 prin formularul online de pe site-ul Primăriei municipiului Galaţi. După această etapă de consultare publică, Regulamentul va fi supus aprobării Consiliului Local Galaşi şi apoi pus în aplicare de poliţiştii locali.

Citeşte articolul integral pe Monitorul de Galaţi

S-ar putea să te intereseze şi articolul Maşinile nerevendicate în 10 zile vor intra în proprietatea UAT Galaţi

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.