Adormirea Maicii Domnului – o importantă sărbătoare creștină

0

Adormirea Maicii Domnului sau Sfânta Maria Mare este prăznuită pe data de 15 august, în fiecare an. În această zi, pomenim mutarea sa la cer cu trupul în viața veșnică. Sărbătoarea Sfintei Marii a fost săvârșită prima dată în Ierusalim, orașul în care se păstrează mormântul Maicii Domnului, aproape de Grădina Ghetsemani.

Tradiția Adormirii Maici Domnului

Potrivit scrierilor, Maica Domnului a mai trăit 11 ani după Înălțarea Mântuitorului. Îngerul Gavril a înștiințat-o pe aceasta în legătură cu ziua în care va trece în neființă. Trupul ei nu a rămas în mormânt pentru că Fiul ei l-a ridicat la cer. Așa cum trupul ei a rămas pur în timpul nașterii lui Iisus Hristos, și trupul neînsuflețit a rămas fără stricăciune. La moartea sa au fost aduși Sfinții Apostoli în chip minunat de Sfântul Duh, din locurile în care vesteau Evanghelia, ca să-și ia rămas-bun de la Maica Domnului. Când Sfântul Apostol Toma, care a reușit să ajungă la fața locului după 10 zile de la înmormântarea Maicii Domnului, a deschis mormântul, a descoperit doar giulgiul său, fără trup, semn că a fost ridicată la cer. Fiind Maica lui Hristos, ea nu rămâne în moarte, ci se ridică mai presus de ea prin puterea Fiului ei. După cum mormântul Domnului a rămas gol, tot astfel rămâne și mormântul Maicii Sale.

Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului

Biserica Ortodoxa vorbește de Adormirea Maicii Domnului ca fiind o mutare la cele netrecătoare, nu doar cu sufletul, ci și cu trupul. Maica Domnului este singura persoana dintre sfinții Bisericii Ortodoxe care are o rânduială liturgica a punerii în mormânt, asemănătoare cu cea a Mântuitorului. Credincioșii care participa la Slujba Vecerniei Adormirii Maicii Domnului cânta imnuri precum Prohodul și Binecuvântările Maicii Domnului, iar Epitaful Maicii Domnului este purtat în procesiune împrejurul locașului de cult, precum este purtat cel al Mântuitorului în Vinerea Mare. Aceasta rânduială nu are menirea de a pune un semn de egalitate intre ea și Hristos, ci de a arata înrudirea cu Fiul ei.

Maica Domnului are în calendarul ortodox 9 zile de pomenire (8 septembrie – Nașterea Maicii Domnului, 1 octombrie – Acoperământul Maicii Domnului, 21 noiembrie – Intrarea în biserică a Maicii Domnului, 9 decembrie – Zămislirea Sfintei Fecioare de către Sfânta Ana, 26 decembrie – Soborul Maicii Domnului, 25 martie – Buna Vestire, 2 iulie – Așezarea vesmântului Născătoarei de Dumnezeu în Vlaherne, 15 august – Adormirea Maicii Domnului și 31 august – Punerea în raclă a brâului Maicii Domnului).

Sursa: cretinortodox.ro

Te-ar putea interesa și: Viața Sfântului Proroc Ilie, aducătorul ploilor – sărbătorită pe 20 iulie

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.