Alexandru Dabija montează „Salba Dracului” la Teatrul Dramatic Galați

0
Alexandru Dabija

Alexandru Dabija, unul dintre cei mai importanți regizori de teatru din România, montează pentru prima dată pe scena Teatrului Dramatic „Fani Tardini” Galați. Reputatul regizor pune în scenă „Salba Dracului”, un spectacol de teatru popular după texte semnate de Vasile Alecsandri.

Premiera spectacolului „Salba Dracului” este programată a avea loc în luna aprilie.
Repetițiile au început direct la scenă, Alexandru Dabija fiind cunoscut pentru importanța pe care o acordă reglajelor fine în lucrul cu actorii.

„Lucrez cu plăcere și împreună cu o trupă care are chef de teatru. Am văzut spectacole excelente jucate de ei și cred că vom face treabă bună împreună. Eu continuu să sap în literatura română veche, mă ocup de ceva vreme de Vasile Alecsandri și vrem să facem un spectacol nou cu texte vechi. Comedie moldovenească”, declară Alexandru Dabija.

„Prezența unui regizor de talia domnului Alexandru Dabija la Galați confirmă, pe de-o parte, potențialul artistic și maturitatea profesională a trupei gălățene, iar pe de altă parte, demersurile conducerii de a aduce la Teatrul Dramatic regizori consacrați, care nu au mai lucrat niciodată cu echipa artistică gălățeană”, afirmă Florin Toma, directorul general al Teatrului Dramatic „Fani Tardini” Galați.

Alexandru Dabija, născut pe 13 februarie 1955, a debutat în 1976 la Teatrul Tineretului din Piatra Neamţ cu spectacolul „Răfuiala” de Philip Massinger, obţinând premiul pentru cel mai bun regizor al anului. Din 1991 este regizor al Teatrului Odeon din Bucureşti, teatru pe care l-a și condus în perioadele 1991-1994 şi 1996-2002. Montează în Capitală, dar şi la teatre din țară, abordând atât texte clasice, cât şi texte din dramaturgia contemporană românească şi internațională, iar spectacolele lui sunt invitate la festivaluri din ţară şi din străinătate.

În 1995, Alexandru Dabija a obținut Premiul UNITER pentru cel mai bun spectacol, în 2000 şi 2008 spectacolele lui au obţinut nominalizări la aceeași categorie, iar în anii 2006, 2008 şi 2011 a fost nominalizat la Premiul UNITER pentru cea mai bună regie. În 2009 a primit Premiul pentru Cel mai bun spectacol de teatru radiofonic, iar în 2010 Premiul UNITER pentru Cea mai bună regie, acordat pentru spectacolul „Pyramus & Thisbe 4 you”, montat la Teatrul Odeon.
În 2007, spectacolul său „Ionesco – cinci piese scurte” a cules laurii pentru Cel mai bun spectacol la Festivalul Dramaturgiei Româneşti de la Timişoara şi pentru Cea mai bună regie la Festivalul Național de Comedie de la Galați.
În 2008, Ministerul Culturii și Cultelor i-a acordat lui Alexandru Dabija Premiul Național pentru Artă, categoria Artele spectacolului.

Citește și articolul: Spălătoria auto NedWash duce fidelizarea în era digitalului

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.