Beat la volan? Gândește-te de două ori înainte a lua această decizie

0
43

Chiar dacă ieșirile cu prietenii implică de multe ori seri lungi în care să te bucuri de un vin bun, gândește-te bine înainte să te urci beat la volan. Viața ta și a celor din jurul tău depinde o de multe ori de o decizie înțeleaptă. Știm cu toții că meciul vizionat cu prietenii crează o atmosferă mult mai plăcută atunci când împreună savurați berea favorită. Dar ce se întîmplă după ține doar de tine. Vei afla cu ajutorul informațiilor de mai jos care sunt sancțiunile aplicate pentru că te-ai urcat beat la volan și care sunt circumstanțele în care acestea se aplică.

Poți face închisoare pentru că te-ai urcat beat la volan
Din recenta decizie a Înaltei Curți de Casație și Justiție publicată recent în Monitorul Oficial reiese faptul că poți face închisoare pentru că te-ai urcat beat la volan. Chiar dacă nu ai pornit încă motorul mașinii și te afli sub influența alcoolului sau al drogurilor, ți se poate aplica această pedeapsă. Practic, nu vei putea scapa de aplicarea pedepsei penale argumentând faptul că motorul mașinii tale nu era pornit la momentul la care ai fost surprins de organele abilitate.

Nu te urca beat la volan!
Un caz care ne confirmă ca această lege este deja aplicată este cel al cetățeanului beat la volan care s-a urcat la volanul mașinii personale ce aluneca de-a lungu unei pante. Motorul acesteia nu era pronit, conducătorul auto încercând să oprească autoturismul apăsând pedala de frână. Potrivit legilor în vigoare, conducerea pe drumurile publice a unui autoturism de către o persoană care se află sub influența alcoolului sau a drogurilor se pedepsește cu închisoare între 1 și 5 ani sau cu amendă penală. O dată ce decizia a fost publicată în Monitorul Oficial, aceasta va fi neaparat respectată de toate instanțele de judecată.

Consecințe
Pentru că cele mai multe incidente rutiere sunt produse de șoferii care aleg să conducă în ciuda faptului că au consumat băuturi alcoolice sau substanțe halucinogene, legile în vigoare se aplică în anumite condiții. Practic, o alcoolemie de 0,40 mg/litru alcool în aerul expirat este pedepsită cu o amendă de 21 până la 50 de puncte. Pe lângă aceasta, intervine suspendarea permisului de conducere pentru o perioadă de 6 luni. Dacă alcoolemia depășește acest prag, datele problemei se schimbă. Această infracțiune se pedepsește cu închisoare de până la 5 ani.

Example aproximative de alcolemii
Un consum de 100 ml de vodka, spre exemplu, conduc la o alcoolemie de 0,45 mg/litru alcool pur în sânge. O bere de 500 ml determină o concentrație de 0,20 mg/litru alcool pur în aerul expirat. Un litru de vin determnină o concentrație variabilă între 1,02 și 1,37 mg/litru alcool pur în aerul expirat. În funcție de tăria băuturilor consumate, se elimină între 3 și 9 ore. Aceste informații sunt furnizate sunt calculate cu aproximație pentru un adult cu o greutate de 70 kilograme.

În detrimentul alegerii de a te urca beat la volan, gândește-te la multele posibilități pe care le ai pentru a nu pune în pericol atât viața ta cât și a celor din jurul tău. Alege să te întorci acasă cu un taxi spre exemplu, varianta cea mai sigură.

Citește și: Galaţiul va avea un Centru Intermodal de Transport Urban

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.