CornEL – un brăilean în cursa pentru Eurovision 2018

CornEL – un brăilean în cursa pentru Eurovision 2018

68
0
DISTRIBUIȚI
Un moldovean în cursa pentru Eurovision - CornEL

Brăila are un reprezentant în competiția Eurovision 2018. Cornel Ionuț Ciobotaru, cunoscut publicului cu numele de scenă CornEL, este unul din cei 60 de semifinaliști care vor intra în Selecția Națională Eurovision România 2018 și va concura pentru un loc pe scena Eurovision din Lisabona, competiția finală urmând să aibă loc în luna mai.

Contactat de redactorii “Obiectiv-Vocea Brăilei” și întrebat cum a ajuns să participe la acest concurs, artistul ne-a spus că își dorește de mulți ani să participe la Eurovison, mai ales că urmărește competiția încă din anul 1998. “Sunt emoționat! E prima oară când particip la Eurovision și sunt foarte fericit. Mi-am dorit mereu să particip acest concurs. Anul acesta m-am pregătit din timp, am compus piesa și se pare că astrele s-au aliniat, ca să zic așa, și am reușit să ajung în semifinală. Acum trebuie să mă pregătesc intens pentru următoarea etapă, semifinala, care va fi undeva prin luna februarie. Îmi doresc să ajung în etapa finală”, ne-a spus CornEL.

Melodia cu care i-a convins pe membrii juriului că merită un loc în semifinale se numește “Take me away”, piesă făcută în colaborare cu Stephano Rossi (Ștefan Trandafir).

“Piesa «Take me away», e o piesă de dragoste, cu un mesaj pozitiv. Este compusă de Ștefan Trandafir (Stephano Rossi), el a făcut instrumentalul, iar eu versurile și linia melodică. Este o piesă dansantă și mi-am dorit să iasă o piesă ritmată, care să inducă o stare de bine, de bună dispoziție și sunt convins că toți îndrăgostiții se vor regăsi în ea”, ne-a mărturisit cântărețul.

Cornel, care s-a născut în Buzău, dar s-a stabilit în Brăila la vârsta de 7 ani, s-a înscris în concurs în luna noiembrie, iar în decembrie a fost invitat la audițiile în fața juriului format din Marian Ionescu (fondatorul trupei Direcția 5), Ilinca Băcilă (reprezentanta României la ediția precentă Eurovision), Nicu Patoi (chitarist și artist cu o bogată experiență), Liliana Ștefan (compozitor, textier și producător) și Viorel Gavrilă (compozitor, membru al juriului României la mai multe ediții Eurovision Song Contest).

“Pe 16 decembrie am fost sunat de cei de la Eurovision, m-au felicitat și mi-au spus că am trecut mai departe, iar pe 19 decembrie am fost chemat la audițiile filmate live, în fața juraților. După această etapă, din cele 72 de piese acceptate inițial, au fost selectate pentru semifinală 60. Pe 22 decembrie s-au afișat rezultatele și de acolo a început nebunia”, ne-a mărturisit cântărețul.

Semifinalele Eurovision România se vor desfășura luna aceasta. Pentru prima data în istorie acestui concurs se vor organiza 5 semifinale, în cinci orașe diferite. Semifinala în care va cântă CornEL va avea loc pe 21 ianuarie, la Focșani. Juriul va alege finaliștii.

Ziua inginer, în timpul liber cântăreț și poet

Cornel Ionuț Ciobotaru este la baza inginer în industrie alimentară. Lucrează într-o fabrică de preparate din carne, unde este director de producție, însă marea lui pasiune este muzica. CornEL a început să cânte încă din copilărie, atunci când asculta muzică populară împreună cu bunicii lui din Buzău. A absolvit Școala Populară de Arte “Vespasian Lungu”, fiind și membru în Corul “Trison”. “Cânt de mic, de când aveam 4-5 ani. Eu până la vârsta de 7 ani am stat la bunici și aveau acolo un casetofon cu muzică populară și știam toate piesele pe de rost. Le cântam prietenilor, la orelor de muzică, la serbări, peste tot. Abia prin 2012 am început să cânt la modul profesionist, să încep să-mi scriu piese, să compun. Am peste 30 de piese proprii din 2012 și până în prezent”, ne-a povestit acesta.

Din 2012, de când s-a apucat “serios” de muzică, Cornel a participat și a câștigat premii la mai multe concursuri și festivaluri. Artistul cântă cu drag la tot felul de evenimente, cel mai recent fiind Revelionul organizat de Primăria Brăila, acolo unde a interpretat și piesa “Take me away”, spre încântarea publicului.

Pe lângă muzică, cântărețul iubește poezia, fiind membru în Uniunea Scriitorilor din România. Are deja o carte publicată – “Caleidoscop de curcubee”, ce a fost lansată în toamna lui 2017 la Biblioteca Județeană.

CornEL ne-a spus că își dorește o carieră în muzică și să trăiască toată viața din “muzică și poezie”. “Asta mi-am dorit dintotdeana. Muzica e pasiunea mea cea mai mare și asta vreau să fac mereu. Vreau să ajung să trăiesc din muzică. Din muzică și din poezie”, afirmă artistul.

 

Piesa lui CornEL poate fi ascultată pe site-ul www.eurovision.tvr.ro.

Citeşte articolul integral pe Obiectiv Vocea Brăilei

S-ar putea să te intereseze şi Tiroliană şi pistă de biciclete în Lacu Sărat. A început reabilitarea parcului

LĂSAȚI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.