Află ce interdicții și ce amenzi riști dacă nu respecți regulile conform hotărârii nr.339 din 24.06.2021, cu privire la deținerea, creșterea și circulația animalelor de companie în Municipiul Galați.
Cuprins
Ce obligații și interdicții ai dacă deții animale de companie în Municipiul Galați
Deținatorilor de animale de companie le revin următoarele obligaţii și interdicții în spațiile publice:
- de a menţine igiena în spațiile publice, în spațiile adiacente acestora, în holurile şi pe căile de acces ale spațiilor locative în care au acces animalele de companie, în municipiul Galaţi; Se sancţionează cu amendă cuprinsă între 300 – 1000 lei
- de a detine în mod obligatoriu carnetul de sănătate al animalului de companie (inclusiv în timpul plimbării acestuia în spațiile publice şi în mijloacele de transport în comun), carnet de sănătate în care este obligatorie consemnarea numărului microcipului, a sterilizării şi a vaccinării, iar în cazul celor exceptați de la sterilizare, motivele medicale ale exceptării de la sterilizare; carnetul de sănătate trebuie să fie eliberat de un cabinet veterinar autorizat; Se sancţionează cu amendă cuprinsă între 300 – 1000 lei
- de a deţine carnete de sănătate pentru fiecare animal în parte, carnet pe care trebuie să-l prezinte la solicitarea reprezentanţilor asociaţiei de proprietari, a organelor sanitar veterinare şi a altor organisme abilitate; Se sancţionează cu amendă cuprinsă între 300 – 1000 lei
- de a deţine animale de companie pe terenurile şi în curţile aflate în folosinţă comună sau coproprietate numai cu acordul scris al celorlalţi colocatari sau coproprietari, respectând condiţiile de menținere a igienei în spațiile publice. Se sancţionează cu amendă cuprinsă între 300 – 1000 lei
- de a întreţine animalele de companie, dacă au în proprietate sau în folosinţă, sub orice formă, atât construcţia cât şi terenul aferent acesteia, numai dacă împrejmuirea proprietăţii/spaţiului dat spre folosinţă este corespunzătoare şi nu permite ieşirea animalelor pe domeniul public sau privat al municipiului sau pe altă proprietate. Adăposturile animalelor de companie se amplasează la cel puţin 10 m de cea mai apropiată locuinţă învecinată şi se exploatează astfel încât să nu producă poluare mediului sau disconfort vecinilor; Se sancţionează cu amendă cuprinsă între 300 – 1000 lei
- de a plimba animalele de companie (câini) pe domeniul public doar dacă aceștia vor fi purtați în lesă, indiferent de talie sau rasă; câinii de talie mare și câinii reglementaţi de OUG 55/30.04.2002 privind regimul de deținere al câinilor periculoşi şi agresivi, vor purta obligatoriu şi botniţă; Se sancţionează cu amendă cuprinsă între 300 – 1000 lei
- de a deține asupra lor in timpul plimbării: punga PVC şi mănuşi în vederea colectării dejecţiilor produse de câine; după colectare, punga va fi închisă etanş şi depusă în pubela cea mai apropiată; Se sancţionează cu amendă cuprinsă între 300 – 1000 lei
- de a plimba în parcurile publice animalele de companie, indiferent de talie şi rasă, doar in zonele special amenajate; Se sancţionează cu amendă cuprinsă între 300 – 1000 lei
- de a respecta următoarele reguli în timpul deplasării în mijloacele de transport:
- câinii de talie mare și medie vor fi ținuți în lesă și vor purta botniţă;
- câinii de talie mica vor fi ținuți în lesă, în brațe sau în cuşca ori în geanta de transport;
- în mijlocul de transport în comun va urca maxim un câine însoţit de un deţinător. Se sancţionează cu amendă cuprinsă între 300 – 1000 lei
- de a nu lăsa în libertate sau fără supraveghere animalele de companie în locurile publice ori în curţile aflate în folosință comună. Se sancţionează cu amendă cuprinsă între 300 – 1000 lei
Obligații și interdicții ale deținătorilor de animale de companie în instituțiile publice din Municipiul Galați
Deținatorilor de animale de companie le revin următoarele obligaţii în instituțiile publice:
- Se interzice intrarea persoanelor, însoţite de câini, în instituţiile publice, magazine, săli de spectacole şi sport, locuri de joacă pentru copii, şcoli şi grădinițe, chiar dacă aceștia sunt prevăzuţi cu botniță și conduşi în lesă. Fac excepţie, câinii utilitari, care sunt însoțiți și se află în misiune, precum și câinii care au calitatea de „însoţitori” pentru persoanele cu handicap. Plimbatul câinilor se poate face numai în zonele care nu sunt semnalizate cu indicatoare – accesul animalelor interzis. Administratorul spațiului public are obligaţia să semnalizeze corespunzător interdicţia. Se sancţionează cu amendă cuprinsă între 300 – 1000 lei
Urmarește-ne și pe: Instagram, Facebook, X/Twitter, Telegram
Ce este interzis să faci dacă deții animale de companie în Municipiul Galați:
- în municipiul Galaţi este interzisă creșterea și întreținerea câinilor din rasele de luptă (pit-bull, rottweiler, etc) în vederea organizării şi desfăşurării de lupte între câini. Se sancţionează cu amendă cuprinsă între 400 – 1000 lei
- pe domeniul public sau privat al municipiului, precum şi pe terenurile aflate în proprietatea altor persoane fizice sau juridice, aflate în intravilanul municipiului Galați, este interzisă organizarea şi desfăşurarea de lupte între câini. Se sancţionează cu amendă cuprinsă între 1000 – 2500 lei
Obligații și interdicții ale deținătorilor de câini de companie periculoși din Municipiul Galați
Proprietarii sau deţinătorii temporari de câini periculoşi au obligația să inscripţioneze în mod vizibil, la intrarea în apartament sau în imobil ori pe împrejmuirea aferentă imobilului respectiv, avertismentul „Câine periculos” sau, după caz, „Câine agresiv”. Se sancţionează cu amendă cuprinsă între 400 – 1000 lei
Obligații și interdicții ale cetățenilor în ceea ce privește eliberarea/abandonarea/aruncarea cadavrelor animalelor de companie
Eliberarea de câini şi pisici şi a puilor lor de către orice persoană fizică şi juridică, pe domeniul public sau privat al municipiului este interzisă. Se sancţionează cu amendă cuprinsă între 400 – 1000 lei
Aruncarea, de către orice persoană fizică sau juridică, a cadavrelor de animale sau păsări pe domeniul public sau privat al municipiului Galaţi este strict interzisă. Cadavrele se vor preda la firma specializată în neutralizarea deşeurilor de origine animală. Se sancţionează cu amendă cuprinsă între 300 – 1000 lei
Obligații și interdicții ale societăților comerciale care dețin animale de companie în Municipiul Galați:
Societăţile comerciale au obligația să:
- permită accesul echipajelor de ecarisaj în incinta unității pentru ridicarea câinilor fără stăpân, iar în cazul în care se doreşte adoptarea câinilor respectivi, aceştia pot fi adoptați doar după efectuarea operaţiilor de sterilizare, vaccinare, marcare;
- împrejmuiască corespunzător proprietatea şi să nu permită ieşirea câinelui pe domeniul public;
- deţină carnete de sănătate pentru toate animalele pe care le detin.
Se sancţionează cu amendă cuprinsă între 300 – 1000 lei
Tu știai ce obligații și interdicții ai în ceea ce privește deținere și creșterea animalelor de companie în Galați? Ce părere ai despre acest subiect?
E bine de știut!
Dar ceva amenzi pentru cei ce lovesc și chinuie animalele nu se aplică ?