“Deschidem ușa Cercului Militar” – un nou eveniment organizat de Mila 80

“Deschidem ușa Cercului Militar” – un nou eveniment organizat de Mila 80

110
0
DISTRIBUIȚI
Deschidem ușa Cercului Militar

Deschiderea usii Cercului Militar reprezintă o acțiune din cadrul proiectului “Istoria locului și locurilor noastre”. Cunoașterea istoriei și poveștilor orașului este un pas esențial în conservarea memoriei comunității și conștientizarea valorilor locale.

În ultimele două sezoane au fost organizate mai multe acțiuni în care au fost menționate războaiele din ultimii 150 de ani în care gălățenii au fost implicați activ. Galațiul a reprezentat în cele două războaie mondiale locul de desfăsurare a unor lupte crâncene despre care se aminteste prea rar. De asemenea, figure marcante ale istoriei militare române și-au legat destinele de aceste meleaguri și ne-ar plăcea să le onorăm memoria în cadrul acestui eveniment.

Duminică, 4 martie, se va vorbi despre doi dintre oamenii care au scris istorie în Războiul de Independență, Alexandru Cernat și Ioan Cotruț. Se va aduce în prim-plan faptele eroice ale Regimentului 11 Siret. Vor povesti despre bombele lansate din zeppelinuri de germani în 1916 asupra orașului. Nu se poate aduce vorba despre centenar, fără să se aduca aminte de Eroul de la Mărășești, un copil al Covurluiului – Eremia Grigorescu. Bătălia pentru Galați împotriva trupelor bolșevice este un alt moment istoric care va fi punctat. La final se va spune câteva cuvinte despre bombardamentele aeriene ale Aliaților din 1944 și retragerea naziștă când a fost minat portul și centrul.

Un loc potrivit pentru o astfel de activitate este chiar lăcașul construit de ofițerii militari gălățeni în urmă cu aprope o sută de ani, Cercul Militar. Cunoscut între localnici drept “Casa Armatei”, imobilul neoromânesc este, fără exagerare, unul dintre cele mai impresionante monumente ale orașului.

Se va descoperi cu această ocazie cum o suită de detalii arhitecturale vin să transmită peste ani un mesaj despre unitatea țării și despre spiritul locului. Motive populare, basme străvechi, arhitectura renascentistă, dar și bizantină – toate reunite într-o clădire istorică de pe strada Eroilor. Un element capital din actualul ansamblu urban și o parte definitorie a orașului istoric.

Accesul la această acțiune este gratuit.

Sursa Facebook

Citeste si Tu ştii care sunt tradițiile şi obiceiurile de Mărțișor?

LĂSAȚI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.