Casa Judeţeană de Pensii Galaţi anunţă creşterea ajutoarelor de deces

Casa Judeţeană de Pensii Galaţi anunţă creşterea ajutoarelor de deces

1437
3
DISTRIBUIȚI
Casa Judeţeană de Pensii Galaţi anunţă creşterea ajutoarelor de deces

Aşa cum bine ştim, de la 1 Ianuarie 2018, angajatorii nu vor mai plăti contribuţiile sociale, acestea trecând în seama angajaţilor, salariul minim brut pe economie va creşte şi el, astfel că salariul va ajunge de la 1.450 de lei, la 1.900 de lei, iar impozitul pe venit va scade de la 16% de la 10%. Însă, schimbările nu încetează să apară în privinţa contribuţiilor la asigurările sociale. Astfel că, plata ajutoarelor de deces pentru asiguraţi se va face de la Casa Judeţeană de Pensii, prin casieriile unităţii şi nu de către angajator ca înainte.
Practic, dacă nu locuieşti în Galaţi şi te aflii în orice sat/comună din judeţ, pentru a primi acest ajutor, rudele celui decedat trebuie să bată drumul pănă la Galaţi pentru a beneficia de acest ajutor.

Conform prevederilor art. 16 din Legea nr. 3/2018 cuantumul ajutorului de deces prevăzut de Legea nr. 263/2010 este următorul:
– în cazul decesului asiguratului sau pensionarului: 4.162 lei
– în cazul decesului unui membru de familie al asiguratului sau pensionarului: 2.081 lei.
Noile cuantumuri ale ajutorului de deces de 4.162 lei, respectiv de 2.081 de lei se aplică cu data de 6 ianuarie a.c., data intrării în vigoare a Legii nr. 3/2018.
Pentru perioada 1 ianuarie- 5 ianuarie 2018 se vor avea în vedere cuantumurile ajutorului de deces, aprobate prin Legea nr.7/2017, respectiv:
– în cazul decesului asiguratului sau pensionarului: 3.131 lei
– în cazul decesului unui membru de familie al asiguratului sau pensionarului: 1.566 lei.

În legătură cu acest subiect, directorul Casei Judeţene de Pensii (CJP) Galaţi, Ana Denis Aramă, a declarat că: ”Ajutorul de deces pentru asiguraţi se acordă de către Casa Judeţeană de Pensii Galaţi, prin casieria unităţii. Nu se mai acordă de către angajatori. Înainte, angajatorul întocmea dosarul în vederea acordării acestui ajutor şi-şi deducea prin Declaraţia 112, declaraţie care se depunea la Finanţe, îşi deducea din cuantumul contribuţiei sociale datorată către stat această sumă de ajutor de deces. Pentru un control mai riguros, s-a luat această măsură de a se acorda prin intermediul instituţiei noastre. Este o măsură mai bună, pentru că, având în vedere că din acest buget se acordă pensiile, avem nevoie de un control mai riguros şi în prvinţa acestor ajutoare sociale de stat”.

Persoana care doreşte să ridice ajutorul de deces de la Casa Judeţeană de Pensii va trebui să depună un dosar care va conţine: certificatul de deces în original şi copie, copia după buletin respectiv cartea de identitate a persoanei care face dovada că a cheltuit pentru decedatul respectiv dovada pentru cheltuielile de înmormântare, cu documente fiscale, factură fiscală, dovada că persoana asigurată a fost la momentul decesului asigurată în sistem printr-o copie a Registrului Salariaţilor, respectiv al REVISAL-ului, care va fi obţinută de către angajator.
Ajutorul de deces, în valoare de 4.162 de lei, se va acorda în termen de 3 zile lucrătoare, iar această solicitare poate fi depusă în termen de 3 ani de la deces.
În 2017, s-au dat în judeţul Galaţi 6.005 ajutoare de deces, în medie 500 pe lună.

Sursa: Monitorul de Galaţi

Citeşte şi articolul Centrul de Informații pentru Cetățeni pus la dispoziţie de Primăria Galaţi

3 COMENTARII

  1. Bună ziua, va rog frumos dacă puteți să.mi spuneți și mie cat este ajutorul de deces incepand cu ianuarie 2019 ( mama mea fiind decedată în data de19 Decembrie 2018) Multumesc !

  2. Buna ziua!
    Eu si sotia primim pensie dela casa de pensii Galati si pensia este transferata la “Banca Transilvania”.
    Noi traim in Israel si sintem oameni in virsta si bolnavi si ne este greu sa ne deplasam sa ne ridicam pensiile si ne-ati ajuta daca pensia lunara direct la Banca cu care noi lucram in Israel direct dela casa de pensii.
    1)Ghersin Haim Decizia nr. 276175 din 22/08/2018
    2)Ghersin Clara Decizia nr. 276179 din 22/08/2018
    Va multumesc anticipat Clara siHaim Ghersin

LĂSAȚI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.