Tu știi cum funcționează vaccinurile? Iată ce spun specialiștii în acest domeniu

Tu știi cum funcționează vaccinurile? Iată ce spun specialiștii în acest domeniu

156
0
DISTRIBUIȚI
Tu știi cum funcționează vaccinurile? Iată ce spun specialiștii în acest domeniu

Înainte de a lua decizia de a-ți vaccina sau nu copilul este foarte important să știi cum funcționează acestea. În afară de adaptarea la trendurile ce predomină în rândul tinerilor părinți este important să ai cunoștințe bine întemeiate vis-a-vis de acest subiect.

Ce sunt vaccinurile și cum funcționează acestea
Vaccinurile sunt preparate biologice care au în componența lor microorganisme atenuate sau fragmente ale acestora. În urma administrării acestora, organismul uman reacționează pentru a se apăra. Astfel suntem protejați de bolile produse de microorganisme patogene.

Vaccinurile sunt cea mai sigură și eficientă alegere, în detrimentul altor produse farmaceutice, producerea lor fiind riguros controlată.

Vaccinurile împotriva unor boli precum oreion, poliomelită, rujeolă și rubeolă oferă protecție pe tot parcursul vieții. Există o serie de vaccinuri care trebuie să fie repetate. Vaccinuri precum antitetanos, vaccinul antihepatita A trebuie repetate din 10 în 10 ani.

Deși rare, vaccinurile pot avea și contraindicații. Acestea trebuie să fie respectate, ținând cont de indicațiile medicale.

Imunizarea nou născutului
Până la vârsta de 1 an, sistemul imunitar este încă sensibil. Este foarte important ca până la această vârstă să se administreze vaccinurile, pentru ca eventuala îmbolnăvire a nou născutului nu poată avea consecințe grave.
Schema obligatorie de vaccinare a nou născtului este formată din următoarele:

  • BCG (profilaxia primara a tuberculozei);
  • DTP (vaccin impotriva difteriei, tetanosului si a tusei convulsive);
  • DT (vaccin impotriva difteriei si tetanosului)
  • VPOT (vaccin impotriva poliomielitei);
  • HepB (vaccin antihepatita B);
  • ROR (vaccin impotriva rujeolei, oreionului si rubeolei).

Pentru că au anticorpi de la mamă, nou născuții sunt imuni la multe boli, însă această imunitate scade considerabil în primul an de viață. Dacă un copil nevaccinat este expus la germenii unei boli, organismul acestuia poate să nu fie suficient de puternic pentru a duce lupta până la capăt. Înainte de existența vaccnurilor, foarte mulți copii decedau din cauza unor boli care acum pot fi prevenite prin intermediul vaccinurilor. Boli precum tusea convulsiva, rujeolă sau poliomelită sunt acum prevenite și se manifestă din ce în ce mai rar.

Rezultate importante ale vaccinării
Până în prezent, cea mai importantă luptă luptă câștigată prin vaccinare a fost aceea împotriva variolei. Ultimul caz de variolă a fost întâlnit în Somalia în 1977, potrivit Organizației Mondiale a Sănătății, iar de atunci a încetat vaccinarea împotriva acestei boli. Eradicarea poliomelitei și rujeolei reprezintă principala țintă pe care OMS o are în prezent. Când acest scop va fi atins se va înceta vaccinarea împotriva acestor boli.

Protecție imună individuală și colectivă
Conform estimărilor Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), vaccinarea salvează anual aproximativ 3 milioane de vieți. Atunci când majoritatea unei comunități alege vaccinarea, numărul persoanelor care contractează boala respectivă se reduce considerabil. În lipsa vaccinării, sau când un procent mai mic de 90% aleg vaccinarea, reapariția bolilor și a manifestărilor epidemice este mult mai probabilă.
Vaccinarea este importantă atât pentru individ cât și pentru societate, din punct de vedere economic și social. Prin intermediul vaccinării se obține limitarea circulației agentului patogen. Astfel se obține protecția imună individuală, dar și imunitatea de grup.
Persoana care alege vaccinarea se protejează atât pe sine cât și comunitatea din care face parte, după cum precizează speacialiștii în domeniu.

Tu ești pro sau contra vaccinării? Ce impact consideri că are vaccinarea asupra tinerei generații?

Te-armai putea interesa: Pedepsele asupra copiilor și consecințele lor

LĂSAȚI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.