Iată câteva curiozități pe care probabil nu le știai despre orașul Brăila

Iată câteva curiozități pe care probabil nu le știai despre orașul Brăila

794
0
DISTRIBUIȚI
Iată câteva curiozități pe care probabil nu le știai despre orașul Brăila

Deși cunoști probabil o mulțime de informații referitoare la acest oraș, ne-am gândit să îți prezentăm o scurtă înșiruire de curiozități despre Brăila.

Unul dintre cele mai vechi orașe ale României a adunat de-a lungul istoriei o serie importantă de mituri și legende, dar și bancuri care mai de care au luat naștere pe baza relației cu vecinii, a comportamentului cetățenilor sau a întâmplărilor ce au avut loc.

Istoria pe scurt a orașului Brăila
Istoria tumultoasă a implicat o serie de evenimente cu care au marcat Brăila, orașul cu salcâmi. Ars de turci în 1462, apoi de Ștefan cel Mare în 1470, a fost ocupat de turci în anul 1540 când a devenit și centrul raialei. În 1829, Brăila a fost retrocedată Țării Românești prin intermediul Tratatului de Pace de la Adrianopol. Acesta a fost momentul ce a precedat unei perioade de dezvoltare accelerată.

Date statistice despre orașul Brăila
În categoria de curiozități despre Brăila putem include chiar și câteva date statistice despre acest oraș. Aflat pe malul stând al Dunării, orașul avea la ultimul recensământ un număr de 180.302 de locuitori, fiind al 11-lea din țară. Între 1538-1540 orașul a fost ocupa de turci, iar până la finalul războiului ruso-turc din 1828-1829, orașul a purtat numele de Ibrail. În secolul al XV-lea numele orașului este amintit ca fiind Breil. Secolul XX marchează un început de maximă înflorire, fiind un important punct de intrare și ieșire din țară a diverselor mărfuri.
De-a lungul timpului, o dată cu dezvoltarea economică a orașului dar și extinderea acestuia, a crescut și populația. După 1989 datele problemei se schimbă. Putem observa un regres demografic, pe fondul creșterii șomajului și a scăderii standardului de viață. Dacă în 2002 în Brăila locuiau 216 262 de persoane, în 2011 numărul lor a scăzut la 180 302. La 1 Ianuarie 2017, Brăila avea un număr de 352 881 locuitori, cu 3 315 persoane mai puțin față de aceeași lună a anului 2016.
Din înșiruirea de curiozități despre Brăila, face parte și dispunerea străzilor. Orașul vechi se afla în spațiul delimitat de Dunăre și strada Cetății, actuala stradă Unirii. După 1829, așezarea noilor străzi a fost dispusă sub formă de semicerc. Fiecare stradă urma să pornească de la Dunăre și să se oprească tot la Dunăre. Așa se prezintă și astăzi străzile Plevnei, Rahovei, Griviței, Ștefan cel Mare, dar și bulevardele Dorobanților, Cuza Vodă și Independeței.

Componența orașului Brăila
După anul 1829, orașul s-a extins treptat, spre nord, vest și sud, incluzând cartiere ce se aflau inițial înafara hotarelor Brăilei. Acesta este momentul în care cartierul lipovenilor, Pisc, care până în 1940 a inclus și un cartier german numit Jakobsontal, a intrat în componența orașului Brăila. O poveste asemănătoare o are și actualul cartier Radu Negru, fostă comună. În prezent Brăila are în componența sa 35 de cartiere, subcartiere și minicartiere. Cartierele Brăilița, Chercea, Islaz și Radu Negru sunt cele mai mari ca suprafață. Cel mai liniștit cartier brăilean este cartierul Pisc, iar la coada clasamentului se află cartierul Lacu Dulce. Cel mai ridicat cost general al vieții îl au locuitorii cartierului Independenței, la o diferență considerabilă de cartierul Lacu Dulce, care de află la polul opus al clasamentului. Aceste clasamente au fost realizate pe baza unui studiu efectuat de storia.ro în colaborare cu D&D Research.

„Legende” care au făcut Brăila cunoscută
Brăila a căpătat un renume de oraș al cuțitarilor, datorită trecutului zbuciumat și al istoriei lăsate în urmă. Din înșiruirea de curiozități despre Brăila, fac parte câteva “nume de scenă” care au pătat reputația orașului, câștigată în timp. “Pașa”, “Sonia”, “Chiva” sau “Rozmănica” sunt doar o parte din “numele de scenă” folosite de prostituatele care între anii 1936-1937 îți făceau veacul prin casele de toleranță. Acestea erau vizitate adesea de membrii echipajelor de pe navele ce acostau în portul Brăila. Puțini dintre noi știu că există și în prezent un registru al prostituatelor din acea vreme care se păstrează la Arhivele Naționale.

Hrubele Brăilei
Hrubele sunt adevărate curiozități despre Brăila, chiar dacă acum au fost lăsate pradă uitării. Se spune că aceste vechi tuneluri străbat orașul, însă o data cu trecerea nemiloasă a timpului multe căi de acces spre acestea s-au prăbușit. Astfel cercetarea lor a devenit imposibilă. Cea mai cunoscută de către locuitorii orașului Brăila este intrarea din Grădina Mare, care este acum acoperită de o bucată de tablă ce îi răpește toată frumusețea și originalitatea.

Casa cu stafii
În seria de curiozități despre Brăila putem include și celebra casă bântuită din centrul orașului. Deși se bucură de o arhitectură impresionantă, casa nu este locuită de ani buni, datorită istoriei sale zbuciumate. Se spune că această casă este bântuită de spiritul unei femei de o frumusețe răpitoare care a fost ucisă de soțul gelos ce a surprins-o pe aceasta cu un alt bărbat. Se spune că povestea a început în urmă cu un veac, când Brăila era un înfloritor centru de negoț al Europei. Unul dintre cei mai bogați negustori ai acelor vremuri, Nicolachi Mavrocordulas, un bărbat impunător la vreo 50 de ani, era un mare iubitor al vânătorii de animale sălbatice. În timpul unei partied de vânătoare s-a stârnit un viscol năpraznic care l-a obligat să se adăptostească cât mai repede cu putință. Astfel a ajuns în casa unui țăran din Însurăței, unde a cunoscut-o pe Voica, fiica gospodarului. După cum era obiceiul, negustorul a cumpărat-o pe tânăra care a urmat să îi fie soție. Au venit la Brăila unde negustorul a construit o casă impunătoare unde își dorea să trăiască fericit până la adânci bătrâneți alături de tânăra și frumoasa sa soție. Diferența de vârstă dintre cei doi soți și-a spus la un moment dat cuvântul, iar Voica a trăit o relație amoroasă secretă cu un tânăr din lumea bună a Brăilei din acele vremuri. La un moment dat Mavrocordulas a aflat despre această relație și a dorit să afle adevărul. Astfel i-a spus soției sale că pleacă la vânătoare, dar s-a întors pe neașteptate acasă. Voica dormea liniștită în brațele iubitului său atunci când Mavrocordulas a ajuns acasă. Înnebunit de gelozie bărbatul a ucis-o împușcând-o în piept. A zidit mai apoi cadavrul în pereții subsolului casei și a plecat pentru totdeauna din oraș. La scurt timp s-a sinucis, pentru că nu mai putea suporta durerea faptelor sale. În urma acestei povești triste a rămas această casă care a găzduit de-a lungul timpului diverse instituții, dar și un azil pentru bătrâni. Nu a putut fi ocupată prea mult timp datorită zgomotelor caudate care vin de niciunde. Imobilul a fost scos la vânzare însă nimeni nu se grăbește să îl achiziționeze datorită istoriei pe care o are.

Bancuri despre brăileni
De-a lungul istoriei brăilenii nu au avut o relație tocmai bună cu vecinii din Galați. Din diverse considerente, incidentele, mai mult sau mai puțin importante, care au avut loc între locuitorii celor două orașe au dat naștere unor situații comice. Multe bancuri au luat naștere pe baza acestora. Iată câteva din cele mai savuroase:
De ce sunt goale hypermarket-urile din Galați ? Pentru că totț gălățenii își fac cumpărăturile la Brăila;

De ce nu găsești locuri în parcarea de la Brăila Mall? Pentru că-s ocupate de mașini cu număr de Galați;

Un brăilean intră într-un magazin cu obiecte pentru vânătoare din Galați:
– Bună ziua, aveți pantaloni de camuflaj?
– Avem dar nu-i găsim!

Tu mai cunoști și alte curiozități despre Brăila? Împărtășește cu noi cunoștințele tale.

Iată ce spun experții despre siguranța cartierelor din orașul Brăila

LĂSAȚI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.