Cursuri online în semestrul II la Universitatea „Dunărea de Jos” Galați

1

Senatul Universității „Dunărea de Jos” din Galați, în urma consultării membrilor săi și a departamentelor/facultăților pe care aceștia le reprezintă, dar și a studenților, printr-un sondaj online, a hotărât ieri următoarele: activitățile didactice (cursuri, seminarii, laboratoare, proiecte) se vor desfașura în primele 7 săptămâni, respectiv în perioada 15 februarie – 4 aprilie 2021, online pe platforma Microsoft Teams.

Pentru următoarele 7 săptămâni, respectiv în perioada 5 aprilie – 28 mai 2021, fiecare facultate va stabili propriul program de desfășurare a activităților didactice, care va include activități față în față, în funcție de situația epidemiologică din oraș, cu respectarea măsurilor și actelor normative aplicate pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

Fac excepție Facultatea de Medicină și Farmacie, Facultatea de Educație Fizică și Sport, Facultatea de Arte, Facultatea Transfrontalieră și facultățile care gestionează programe de studii ce au în semestrul al II-lea numai activități practice.

Pentru întocmirea proiectelor de an, a lucrărilor de licență, respectiv de disertație, la cerere, se va permite accesul studenților în spațiile universității, pe tot parcursul semestrului al II-lea, cu respectarea măsurilor și actelor normative aplicate pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

Citește și: Universitatea „Dunărea de Jos”, în primele 12 universități din Romania

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.