Interviu cu Dan Mirea, regizorul premierei ”Édith Piaf – o viață”

1
Dan Mirea, regizorul premiereiDan Mirea, regizorul premierei Edith Piaf Edith Piaf

Interviu cu Dan Mirea, textierul, scenograful şi regizorul premierei ”Édith Piaf – o viață”, realizat de Cristina Floroiu, secretar general şi PR al Teatrului “Nae Leonard” Galaţi.

De ce Édith Piaf? Ce anume v-a inspirat să transpuneți această poveste?

Acest spectacol s-a născut în două etape. Am început să mi-l doresc și să-l visez acum câțiva ani de zile și este un proiect foarte drag sufletului meu, iar apoi a venit acceptarea din partea conducerii Teatrului dumneavoastră să montez acest spectacol. Am văzut acest spectacol, atât în țară, cât și în străinătate, în două montări diferite și mi-am asumat această responsabilitate. Așa s-a născut conceptul spectacolului Édith Piaf – o viață și așa văd că se conturează și prinde viață pe scena Teatrului „Nae Leonard”.

Sunteți textierul, regizorul și scenograful acestei producții. Cum reușiți să jonglați atât de ușor cu cele trei, având în vedere complexitatea subiectului?

Am o colaborare extraordinară, atât cu atelierele, cât și cu personalul tehnic, din spatele cortinei, care nu se văd la aplauze, dar care fac o muncă extraordinară, iar în acest proiect s-au depășit pe sine. Am considerat de cuviință că mi-e foarte greu să transmit unui scenograf ceea ce am dorit eu și atunci mi-am asumat această răspundere, de care sper să mă și achit. Am tot schimbat textul pe parcursul timpului dinainte de a porni acest proiect, urmând ca ultima dată să îl schimb inclusiv aici, unde am început deja repetițiile.

Am ajuns la concluzia că, așa cum am gândit eu spectacolul – foarte mult pe simboluri, pe metafore și pe imagine – textul este o completare și atunci l-am mai modificat, inclusiv în timpul repetițiilor, unde, împreună cu actorii, am găsit firul logic pe care urma să îl arătăm prin imagine și prin simboluri teatrale. Am avut o încercare de a lucra și cu un textier, care să îmi sintetizeze povestea lui Édith Piaf, pentru că această viață a lui Édith Piaf nu este o poveste, ci este o lume din care eu am încercat să extrag elementele definitorii.

V-a ajutat filmul „La vie en rose” pentru o mai bună structurare scenaristică și regizorală?

Există mai multe producții cinematografice despre viața lui Édith Piaf, ultima chiar de notorietate și care a depășit toate așteptările, fiind vizionat într-o lună de zile de milioane de cineaști. Pe lângă bugetul imens pe care l-a avut, acest film a beneficiat de o distribuție enormă. În film apar peste 600 de personaje, dar a trebuit ca eu să mă adaptez, fiind nevoit să folosesc și o parte din corpul de balet și din corul Teatrului „Nae Leonard”, pe lângă actorii pe care i-am avut la dispoziție.

Nu cred că m-am inspirat din acest film, deoarece în acel film situațiile reale sunt prezentate foarte clar publicului. Dacă m-am inspirat de undeva, m-am inspirat din adevărul acestui film, pentru că – într-adevăr – el ne arată duritatea vieții pe care a trăit-o Édith Piaf. Una dintre primele mele întâlniri cu actorii a reprezentat-o vizionarea filmului, pentru a reuși să mergem în cheia noastră de originalitate în acest proiect.

Când vorbești despre un film sau un spectacol biografic despre Édith Piaf, te întrebi instantaneu cine va interpreta personajul principal în acest onorabil rol. Distribuția este, așadar, esențială pentru montarea acestei producții biografice. Ce anume v-a motivat să o alegeți pe Cristina Vasopol în rolul principal?

Este o întrebare pentru care îți mulțumesc. Foarte multă lume a fost tentată să creadă că eu am ales-o pe Cristina Vasopol în acest rol, datorită calităților vocale. Eu nu voi prezenta melodiile care au făcut-o celebră pe Édith Piaf, ci viața lui Édith Piaf, cu bune și cu rele, cu trăirile pe care le-a avut acest artist unic, care odată cu trecerea în neființă a devenit legendar. Fără îndoială, calitățile vocale ale Cristinei Vasopol nu mai sunt puse la îndoială de către nimeni, ea fiind un artist care a făcut onoare nu doar Teatrului dumneavoastră, ci și Galațiului în show-urile de televiziune naționale, unde a sclipit. Motivul esențial pentru care am ales-o pe Cristina în acest rol este datorat șansei de a fi lucrat înainte un spectacol în care ea nu avea foarte multă încredere în sine însăși, ca actor, fiind la prima colaborare cu mine.

Împreună am descoperit o altă Cristina Vasopol. O Cristina Vasopol care a înțeles că teatrul se face cu gând și cu trăiri care pleacă dinăuntru către afară, nu din-afară către sala de spectacole. Această întâlnire a fost benefică nu doar pentru mine, ci vreau să cred că a fost benefică și pentru ea. Veți avea o reală surpriză când o să vedeți că această actriță nu va interpreta acest rol doar ca solist, ci îl va interpreta cu determinare și – în primul rând – înțelegîndu-l, iar pentru asta nu pot decât să-i mulțumesc pentru că a avut curajul să pornească cu mine în această expediție, cu bune și cu rele, cu surprize și cu loialitate, chiar dacă au fost și momente în care probabil n-am reușit să ne explicăm foarte clar unul altuia ce avem de făcut.

Ea mi-a acordat gir și încredere de la bun început, iar eu am încercat să nu o dezamăgesc, pentru că la început au fost foarte mulți oameni care au spus că acest spectacol este construit doar pentru Cristina Vasopol. Ea este nucleul în care gravitează această lume, însă toate personajele din acest spectacol au o importanță majoră nu doar pentru spectacol, ci și pentru a creiona și a arăta cât mai exact viața lui Édith Piaf dincolo de scenă.

Cum veți surprinde copilăria lui Édith Piaf în spectacol?

Cristina nu este singură în acest spectacol și, pentru că nimic nu este întâmplător, mai sunt distribuite două fetițe de 5, respectiv 11 ani, care simbolizează copilăria și adolescența lui Édith pe parcursul vieții. Aceste fetițe nu dau doar o notă de realitate și de adevăr acestui spectacol, ci ele s-au integrat foarte bine în acest colectiv, lucru pentru care trebuie să le mulțumesc, în primul rând, actorilor, pentru că au primit acești copii cu brațele deschise. Există în acest proiect o familie Édith Piaf, nu există o distribuție. Acești copii nu doar că se integrează foarte bine în structura acestui proiect, ci au și momente de sclipire artistică.

Deși înteaga viață pe care artista franceză a trăit-o este grăitoare din punct de vedere emoțional și psihologic, totuși care este cea mai dificilă scenă pentru spectacol sau pentru dumneavoastră?

Cred că cea mai dificilă scenă este cea pe care nu o s-o arătăm spectatorilor. Tot acest spectacol este încărcat de foarte multă emoție. Cea mai grea scenă este cea pe care actorii o vor gândi și construi singuri. Veți vedea că în acest spectacol nu există unele scene mai intense decât celelalte. Viața lui Édith Piaf nu este o poveste frumoasă, ci este o poveste reală, pe care ea nu doar a povestit-o, ci a și trăit-o. Această artistă, pe lângă calitățile vocale incontestabile, este o artistă de geniu care și-a asumat tot ceea ce a făcut în viața ei, motiv pentru care și eu am fost provocat să îmi asum o asemenea responsabilitate, mai exact transpunerea acestei povești.

Toate trăirile și toate etapele vieții lui Édith Piaf au fost o încercare, de la naștere și până a plecat din această lume, adulată și iubită de milioane de oameni. Viața lui Édith Piaf și conceptul de Édith Piaf se studiază la ora actuală în institutele de artă din lume, deoarece ea este un fenomen în sine. Artista a trăit cu dramatism această viață și încercăm să reflectăm același lucru prin spectacolul nostru.

Aveți o melodie favorită a lui Édith Piaf? De ce aceasta?

Dacă întrebăm oamenii pe stradă, ar spune Je ne regrette rien. Dacă am întreba îndrăgostiții, ar spune La vie en rose. Dacă i-am întreba pe cei care se iubesc în ascuns, ar spune Les amants d’un jour. Dacă am întreba oamenii credincioși, ar spune Les trois cloches.

Cred că sunt foarte multe melodii pe care n-am reușit să le introduc în acest spectacol, dar cele pe care le-am ales îmi sunt favorite și datorită contextului în care am construit spectacolul. Fiecare dintre melodii simbolizează ceva. Dacă ar fi să fac un clasament, îmi place foarte mult Padam Padam, una dintre melodiile care nu i-au adus foarte multă bucurie lui Édith Piaf, mai ales că pe această melodie a fost prima dată când a pierdut lupta cu sănătatea și condiția de artist, ea picând pe scenă. Timp de 2 ore, oamenii o aplaudă în picioare și ea se întoarce, continuând să cânte această melodie.

Am încercat să nu-mi asum o melodie preferată, pentru că îndrăgesc toate melodiile care sunt în acest spectacol și pe toate am încercat să le înțeleg. Să știți că atunci când montezi un spectacol în care ai deasupra capului această secure a notorietății pe care o are nu doar artista, ci și melodiile, încerci pe cât se poate să nu faci greșeli și încerci să nu fii subiectiv asupra unei scene.

Într-o lume atât de tulburată – și scindată – ca cea pe care o trăim în prezent, ce ați dori ca publicul spectator să învețe din această producție? Există un mesaj anume pe care vreți să îl transmiteți?

Într-unul din ultimele interviuri pe care Édith Piaf le-a dat pentru o publicație, atunci când a fost întrebată ce ar vrea să le transmită tinerilor, ea îi răspunde gazetarului „Să iubească”. Atunci când este întrebată ce le-ar adresa oamenilor în vârstă, ea răspunde „Să iubească”. Atunci când este întrebată ce sfat le-ar da tuturor fanilor și oamenilor care o divinizau, ea răspunde „Să iubească”. Asta aș spune și eu.

Cred că în aceste vremuri tulburi pe care le trăim, cel mai important este să nu ne pierdem speranța, credința și nevoia disperată de a iubi. A iubi însemnând să iubești viața, să îl iubești pe Dumnezeu, să-ți iubești prietenii, să ai capacitatea să poți să-ți iubești dușmanii, să-ți iubești publicul și tot ceea ce ți-a dat Dumnezeu de trăit pe lumea asta.

Poate acum, mai mult decât niciodată, românii și publicul gălățean au nevoie de acest spectacol, pt că el ne pune întrebări, ne trezește la realitate și dacă ieșim pe stradă după ce vizionăm acest spectacol și nu ne punem măcar câteva întrebări existențiale despre ce înseamnă să fii părinte, artist, prieten, despre ce înseamnă să fii onest și asumat, înseamnă că eu am pierdut pariul cu acest proiect. Dar dacă publicul va pleca de aici nu doar încântat de acest colectiv minunat, atunci va fi un pariu câștigat. Eu cred, fără îndoială, că publicul nu va veni să vadă acest spectacol datorită titlului de notorietate, ci din multe alte considerente.

Asta aș vrea să transmit oamenilor prin spectacolul nostru, pentru că nu mai este doar al meu. I-am spus echipei Teatrului „Nae Leonard” că această poveste este a noastră și la final aș vrea să fie la fel de bucuroși, cum voi fi eu în seara premierei, pentru că s-au depășit pe ei înșiși. Nu pot să închei fără să mulțumesc enorm de mult conducerii acestui teatru, care a avut încrederea – pe care puțini directori de teatru o mai au –, mai ales în vremurile acestea tulburi, de a da șansa unui om să se exprime artistic.

Te-ar putea interesa şi Interviu cu Cristina Vasopol, solistă în rolul principal în ”Édith Piaf – o viață”

Vizionează interviul cu Dan Mirea și pe YouTube.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.