De ce să apelezi la o firmă de servicii funerare?

0
servicii funerare

În organizarea unei înmormântări ajutorul oferit de o firmă de servicii funerare este necesar. Un eveniment ca acesta implică numeroase trăiri ale familiei decedatului, însă este important ca membrii acesteia să se asigure de buna desfășurare a evenimentului tragic.

În planificarea unei înmormântări sunt multe detalii de pus la punct. Începând cu eliberarea documentelor de către instituțiile autorizate, până la cele mai mici detalii legate de alegerea locului de veci, alegerea sicriului, a transportului funerar și a altor obiecte funerare. Este recomandat să apelați la o firmă de specialitate pentru a organiza ceremonia înmormântării în condiții sigure și respectând cadrul legal și obiceiurile religioase.

De ce este important să apelezi la o agenție de servicii funerare?

În momente dificile precum atunci când o persoană dragă nouă se stinge din viață, complexitatea procedurilor poate fi copleșitoare și ne putem să ne șimțim lipsiți de putere pentru a ne putea concentra în privința organizării unei ceremonii de înmormântare. De aceea, suportul oferit de către firmele de servicii funerare și experiența acestora, sunt absolut necesare într-un astfel de moment.

Din acest motiv, din ce în ce mai multe persoane apelează la o firmă de pompe funebre pentru a avea un suport profesionist în toate etapele ceremoniei de înmormântare. Acestea pun la dispoziție numeroase pachete funerare potrivite atât bugetului, cât și cerințelor familiei îndoliate.

Prin modul lor în care au fost concepute, serviciile oferite de către o agentie de pompe funebre creează cadrul ideal, necesar reculegerii si privegherii defunctului.

Ce avantaje ai dacă apelezi la o frimă de servicii funerare?

Când un evniment trist se petrece neașteptat, gândește-te că totul trebuie să decurgă foarte rapid: caută medicul pentru constatarea decesului, ocupă-te de locul de veci, alege sicriul, cumpără hainele pentru decedat, vorbește cu preotul, fă pachetele pentru înmormântare, și câte și mai câte, toate într-un timp foarte scurt.

Firmele de servicii funerare oferă sprijinul necesar de la pregătirea documentelor, transport funerar pâna la efectuarea ceremoniei de înmormântare în detaliu. În acest sens, firma FDG Funerare oferă numeroase servicii de calitate, potrivite cerințelor clienților.

Pachete de servicii funerare complete

Clienții pot opta pentru pachetul funerar, având implicarea, respectul si abilitatea de a rezolva cu promptitudine situațiile neprevăzute. Acestea sunt calitățile pe care un agent specializat ar trebui sa le dețină pentru a întruni cerințele familiei decedatului.

În afară de transport, o agenție funerară se mai ocupă și de furnizarea altor accesorii și servicii funerare variate, în funcție de pachetul pentru care se optează. Serviciile pot include, de asemenea, toaletarea, îmbălsămarea defunctului și obținerea, de la instituțiile abilitate, a tuturor actelor necesare slujbei înhumării, menite pentru a ușura munca familiei în acest demers.

Majoritatea pachetelor funerare oferite includ:

  • Sicriu echipat complet;
  • Cruce din lemn;
  • Transport funerar pe toată durata evenimentului;
  • Produse funerare pentru slujba de înmormântare (prosoape, lumânări, colive, pachete alimentare etc.)

Așadar, apelând la o firmă de pompe funebre ai acces la toate serviciile funerare necesare evenimentului, la prețuri accesibile.

Eficiență în ceea ce privește bugetul

Din punct de vedere timp și costuri ieși cu mult mai bine apelând la o agenție funerară decât dacă te ocupi tu.

Firmele de serviciii funerare pun la dispoziția clienților pachete funerare diverse, potrivite bugetului disponibil, astfel vei știi ce să alegi în funcție de serviciile și produsele de care vei avea nevoie. Acestea pot fi adaptate în funcție de nevoile cientului.

Pentru cei asigurați se poate beneficia de un ajutor de deces ce constă într-o sumă de bani rezultată din bugetul de asigurări sociale. Ajutorul de înmormântare se poate acorda oricărui membru al familiei, cu condiția certificării gradului de rudenie cu persoana decedată. În foarte multe pachete funerare este inclus și ajutorul de deces, fapt pentru care sarcina de a efectua demersurile necesare obținerii ajutorului este preluată de firma de pompe funebre la care se apelează.

Respectarea legislației în vigoare și formalităților ce țin de deces

Legislația actuală impune un set de reguli stricte în ceea ce privește modul de manipulare al unei persoane decedate. Pregătirea pentru ultimul drum reprezintă un proces complex care necesită implicarea mai multor specialiști. În primul rând, un medic legist trebuie să declare în mod oficial decesul persoanei în cauză pentru întocmirea certificatului necesar ulterior în vederea obținerii ajutorului de înmormântare și apoi, un specialist în îmbălsămare trebuie să pregătească trupul pentru înmormântare. Aspectele menționate mai jos nu pot fi îndeplinite de o persoană obișnuită:

  • medicul pentru constatarea decesului
  • pregătirea decedatului (spălare, toaletare, îmbrăcare, cosmetică mortuară)
  • îmbălsămarea decedatului
  • manipularea decedatului

Respectarea ritualul religios

Un alt aspect deloc de neglijat al contractării unei firme de pompe funebre este acela care ține de religie. Mai exact, dacă alegi o firmă specializată în servicii funerare ce respectă religia decedatului, vei putea să onorezi trecerea în neființă a persoanei dragi așa cum se cuvine. De exemplu, în religia ortodoxă, firma funerară îți va pune la dispoziție toate informațiile legate de parastasele ce nu trebuie neglijate, ce și când anume trebuie să oferi de pomană, precum și relația cu biserica și practica cimiterială în aceste momente. Să fim serioși, nu sunt mulți care cunosc cu exactitate toate obiceiurile și, dacă persoana decedată și-ar fi dorit să fie respectate, cu siguranță îți va fi util ajutorul celor de la servicii funerare.

Furnizarea unor produse funerare de calitate

Alegerea sicriului pentru persoana trecută în neființă este extrem de dificil de făcut o dată din cauza stării în care te afli, și a doua oară pentru că există o varietate extrem de mare de sicrie, de la material și până la dimensiuni. Specialiștii de la o agenție de servicii funerare te pot consilia în acest sens și îți pot propune cea mai potrivită variantă. De asemenea, alături de sicrie, agențiile oferă și alte articole funerare de care ai nevoie:

  • sicriu potrivit
  • aranjamente florale (coroane, jerbe sau buchete funerare)
  • urnă cenușă (dacă se dorește incinerarea celui decedat)
  • cruce
  • alte monumente funerare (cavouri, cripte, vaze, felinare, statuete, împrejmuiri mormânt etc)

Transportul funerar

Serviciile de transport funerar sunt o parte importantă a ceremoniei și procedurilor de înmormântare.
Transportul funerar se efectuează doar de către persoane sau firme autorizate care dețin mașini funerare, în baza adeverinței de înhumare, a certificatului de deces și de îmbălsămare și a adeverinței de la Sanepid pentru transportul funerar.

Este importantă respectarea obiceiurilor creștine, acestea exprimând nu doar respectul pentru persoana dragă, ci și credința pentru nemurirea sufletului.

Într-un moment atât de dureros, cel mai important este să fii alături de cei dragi și să te ocupi de vindecarea propriilor răni sufletești, decât de organizare și de aspecte tehnice ce țin de înmormântare. Acceptă ajutorul specialiștilor și depășește acest moment dificil în liniște și pace, pe cât se poate.

Tu ai apela la o firmă de servicii funerare pentru organizarea unei înmormântări?

Pentru servicii de calitate îți recomandăm FDG Funerare!

Te-ar putea interesa și Sfinți mai puțin cunoscuți – îți regăsești numele?

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.