Dezbatere online: “Despre vot cu generaţia Z” – motivarea unei generaţii

0
Despre vot cu generaţia Z

Joi, 19 noiembrie, începând cu ora 18, sunteţi invitaţi la o dezbatere „Despre vot cu generaţia Z”, din cadrul proiectului Votez!. Dezbaterea este parte din iniţiativa CCD Galaţi, prin care se propune creşterea gradului de sensibilizare a elevilor, studenţilor şi profesorilor cu privire la importanţa şi necesitatea unei implicări mai sistematice şi mai consistente în viaţa cetăţii, dar şi înţelegerea cauzelor profunde pentru care educaţia civică nu reuşeşte să motiveze generaţia tânără într-o măsură mai mare să se implice în practicile şi instituţiile democratice (începând cu practica elementară a votului). Într-o întâlnire inedită, vor fi pentru prima dată adunaţi în jurul unei mese rotunde virtuale:

  • Maria Lăcrămioara Rotarescu, eleva, Colegiul National “Bogdan Petriceicu Hasdeu”, Buzău;
  • Aura Maria Badiu, eleva, Liceul de Arte “Dimitrie Cuclin”, Galaţi;
  • Ştefania-Alexndra Dragnea, eleva, Colegiul National “Gheorghe Munteanu Murgoci”, Brăila;
  • Robert Dău, elev, Colegiul Naţional “Vasile Alecsandri”, Galaţi;
  • Emanuela Popa, studenta, Facultatea de Filosofie, Universitatea “Dunărea de Jos”, Galaţi;
  • Doru Căstăian, profesor MERITO de Ştiinţe Socio-Umane la Liceul de Artă “Dimitrie Cuclin” şi metodist CCD Galaţi – moderator.

Cafeneaua este deschisă elevilor, studenţilor şi profesorilor de ştiinţe socio-umane, cu participare directă pe Zoom, în limita celor 500 de locuri disponibile (“primul venit, primul servit”), exclusiv prin acest formular de înscriere online, cât şi transmisă în direct pe pagina de Facebook a CCD Galati si pe postul RTV Galaţi.
Dezbaterea se va desfăşura joi, 19.11, începând cu ora 18:00 (link-ul de Zoom va fi transmis prin email participanţilor înscrişi), este organizată de CCD Galati, în parteneriat cu proiectul MERITO, Synergetix si RTV Galati.

Te-ar putea interesa şi Tinerii se așteaptă să fie promovați într-un an și plănuiesc să stea maximum 5 ani într-o companie

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.