Dragi părinți, îndrumați copiii către mișcare, către sport!

Dragi părinți, îndrumați copiii către mișcare, către sport!

220
0
DISTRIBUIȚI

Numele meu este Gabriel Gheoca și am 29 de ani. Practic caiac-canoe de performanță de 16 ani și am ajuns dublu-vicecampion mondial și vicecampion european la seniori în aceasta disciplină.

Îmi aduc aminte cu bucurie cum am început acest sport. Îmi plăcea să merg la scăldat la lacul Cătusa din Galați, cu prietenii, să ne bălăcim acolo cu orele. Timpul trecea în zbor și adesea distracția ne era întreruptă de antrenorul de caiac-canoe care ne alunga de la pontonul de pe care noi ne etalam săriturile, pentru că începeau antrenamentele. După încheierea antrenamentelor sportivii se bălăceau în voie pe lângă pontonul “interzis musafirilor”. Eram invidios, mai ales pe unul dintre copii, care învăța la aceeași școală cu mine. În următoarele zile, când ne-am întâlnit, i-am zis că vreau și eu să mă înscriu. Și uite-mă în vara anului 2003 aliniat în careu, la Clubul Sportiv Școlar Galați, pe malul lacului Cătușa, în prima zi a carierei mele de sportiv. Anii au trecut frumos și acum, 16 ani mai târziu, încă mai practic cu drag acest sport!

Ca iubitor al mișcării, indiferent de formă sau ramură sportivă, sunt tot mai îngrijorat de situația actuală tot mai degradată a sportului românesc. Și una dintre cele mai importante cauze din care rezultă asta sunt părinții care nu își mai îndrumă copii spre a face mișcare sau acivități sportive.

Când eram mic jocurile din fața blocului erau singura și cea mai frumoasă formă de distracție. Ele aveau la bază diferite forme de sport precum alergatul, săritul, ochitul, cățăratul etc. Din păcate copii de astăzi mai fac aceste activități doar virtual, din fața unui telefon sau o tabletă.

Multi părinți își îndeamnă copiii să se axeze pe învățat, având convingerea greșită că dacă va practica un sport sau altă activitate extra-curriculară copilul nu va mai avea timp de studiu. Dimpotrivă, dragi părinți. Datorita sportului, copilul va deveni mai disciplinat și mai familiarizat cu organizarea timpului în așa fel încât să aibă timp pentru toate, dacă acel sport sau activitateîi va plăcea îndeajuns de mult! Plus că, dacă stăm să ne gândim puțin mai în profunzime, degeaba copilul tău are note de 10 pe linie dacă inima lui stă între straturidăunătoare de grăsime. În zadar este cel mai bun la învățătură dacă la primul contact cu aerul rece se pricopsește cu o răceală severă. Sportul îl întărește și îmbunătățește circulatia sângelui, ceea ce va duce la o mai bună concentrare în timpul învățatului, dezvoltare armonioasă și reducerea riscului de obezitate! În plus, mișcarea stimuleaza producerea de hormoni ai fericirii (endorfine), deci copilul tău va fi mai fericit, mai energic și mai zâmbitor.

Un alt aspect important este acela că în sport, muncești, pierzi, căștigi și – trecând prin toate aceste experiențe, sentimente și trairi – copilului tău i se va forma un caracter și un psihic mult mai puternice. În sport va întâlni antrenori dedicați, precum au fost și antrenorii mei, soții Maftei Adrian și Adina, care îl vor încuraja permanent, ceea ce îi va stimula încrederea. Se va simți important, mult mai încrezător, va fi apreciat pentru efortul său și va dori din ce în ce mai mult să arate că poate!

Dragi părinți, îndrumați copiii către sport! Practicați împreună cu ei activități sportive! Începeți, ca părinți, să faceți sport! Voi reprezentați modele pentru cei mici, iar puterea exemplului este o strategie ce adesea dă cele mai bune roade.

SPORTUL este EDUCAȚIE, educație fizică!

Gabriel Gheoca

S-ar putea să te intereseze și articolul  Pâinea noastră… cea de toate zilele

LĂSAȚI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.