Echilibrul emoțional devine crucial în noul sistem educațional

2

BUCUREȘTI, 10 DECEMBRIE 2020. Calitatea actului didactic a scăzut odată cu pandemia de coronavirus și implementarea școlii online, susțin aproape jumătate dintre elevii, părinții, precum și profesorii din România. Noul context face referire la “o școală a părinților”, în care nivelul de implicare al familiei a crescut simțitor, în acest an, iar atât elevii, cât și părinții mărturisesc că sunt depășiți de noua formulă educațională, neștiind cum să se adapteze astfel încât să performeze și unii, și alții.

Contextul pandemic a creat o școală a părinților”

Calitatea actului didactic din școală este mai slabă decât cea dinaintea crizei COVID-19, sunt de părere 46% dintre elevi, 45% dintre părinți și 44% dintre profesorii din România, potrivit unui studiu privind opiniile partenerilor educaționali referitoare la condițiile anului școlar 2020-2021, realizat în luna octombrie de asociația “Salvați Copiii”.

De altfel, noua formulă de școală nu acoperă toate dimensiunile actului educațional, cel mai mult suferind componentele relaționale, de cooperare, evaluarea și monitorizarea, individualizarea, dar și personalizarea învățării. Conform unei cercetări Unibuc, editura Universitatii din București, efectuate în luna mai a acestui an, noul context pandemic subliniază, de fapt, „o școală a părinților” în care nivelul de implicare al familiei în actul educațional a crescut simțitor.

Mai mult, 76% dintre părinți se tem de efectele negative pe care le-ar putea produce folosirea îndelungată a electronicelor de către cei mici, în special de copiii cu vârste situate între 7 și 17 ani, arată un studiu realizat de compania de cercetare Wisemetry Research, în perioada 30 octombrie – 4 noiembrie a.c., care a avut drept scop informarea publicului cu privire la provocările apărute în contextul restricțiilor de mobilitate impuse ca măsură de prevenire a răspândirii virusului SARS-CoV-2. 

Pandemia a schimbat felul în care învățăm, socializăm și lucrăm, deopotrivă. Cu toții am resimțit din plin măsurile luate de autorități pentru a stopa răspândirea virusului. Școala online, soluția găsită de guverne din întreaga lume, printre care și România, pentru a diminua efectele pandemiei în colectivitate, a creat numeroase frustrări și dezechilibre emoționale. Este important ca toți actorii implicați în procesul de învățământ să conștientizeze rolul esențial al educației, dar mai ales importanța echilibrului emoțional în aceste vremuri complicate”, explică Luiza Stanciu, psiholog și consilier vocațional în cadrul organizației educaționale Școala de Valori.

Având în vedere contextul actual, Școala de Valori și-a propus să ajute atât copiii, cât și părinții și profesorii să gestioneze mai bine tot cumulul de emoții cu care se confruntă, în acest nou scenariu al școlii online și al lucrului la distanță. Vrem să-i ajutăm să-și regăsească motivația, echilibrul psihic și emoțional, pentru a face față cu brio acestui an atât de atipic sistemului educațional”, precizează Silvia Bogdan, președintele Școlii de Valori.

Luiza Stanciu este psiholog de profesie, consilier pentru dezvoltare personală și consilier vocațional și se ocupă, de asemenea, de cercetare în asociația non-profit Școala de Valori. De altfel, Luiza are experiență în derularea programelor educaționale și în lucrul cu tinerii și profesorii cărora se adresează organizația. Împreună cu specialiștii Școlii de Valori, psihologul a pregătit câteva sfaturi utile pentru elevi, părinți și profesori, în urma cărora aceștia să-și regăsească echilibrul emoțional, performând cu succes în noul model de școală.

Sfaturile psihologului pentru elevi: Fiți autodidacți. Școala online e o experiență de învățare diferită”

  • Începeți dimineața cu un gând pozitiv referitor la ceva ce vă face plăcere; aerisiți încăperea în care studiați, alegeți muzica preferată și, după un scurt program de exerciții fizice, luați-vă câteva minute pentru a vă planifica principalele activități zilnice. Scrieți-vă ideile și gândurile optimiste pe un carnețel (fizic sau online) și prioritizați-le, în funcție de importanță.
  • Planificați-vă eficient timpul și activitățile. Acordați atenție stilului de viață, nu uitați să faceți zilnic mișcare, să vă odihniți, să vă alimentați, să faceți activități care vă aduc o stare de bine (ex. jocuri online, plimbări în parc, lectură, muzică, filme etc.).
  • Participați activ la cursurile online și încearcați să fiți atenți, fără să permiteți stimulilor să vă distragă. Gândiți-vă că nu veți putea da înapoi timpul respectiv și, în loc să-l pierdeți făcând mai multe lucruri în paralel, mai bine vă mobilizați să înțelegeți ce vi se explică. Asigurați-vă că timpul investit nu este în zadar, adresați întrebări când nu înțelegeți ceva și informați-vă până ce subiectul devine clar.
  • Fiți autodidacți. Școala online este o experiență de învățare diferită, drept urmare profitați de oportunitățile și avantajele ei.
  • Informați-vă zilnic în domeniul de interes și încercați să utilizați cunoștințele dobândite la școală în viața de zi cu zi (din orice puteți învăța și vă puteți dezvolta)
  • Observați-vă pe voi și pe cei din jur. Alegeți cum vreți să fiți, cine vreți să deveniți și nu vă lăsați influențati negativ. Discerneți între ce este bine pentru voi și ce nu; căutați să aveți o atitudine flexibilă, deschidere și capacitate de adaptare la schimbările ce apar.

Sfaturi pentru părinți: Vorbiți cu copiii despre necesitatea de adaptare și învățare continuă. Dați-le exemple concrete”

  • Vorbiți cu copiii voștri despre importanța școlii în dezvoltarea personală, vocațională și profesională, dar și despre necesitatea de adaptare și învățare continuă. Oferiți-le exemple concrete și contextuale, de exemplu: dacă doctorii și oamenii de știință nu ar fi învățat continuu, ei nu ar fi reușit să creeze un vaccin atât de repede, ocazie prin care puteți vorbi de perspective optimiste pentru viitor.
  • Învațați împreună cu copilul cum să utilizați eficient tehnologia și internetul. Aflați despre beneficiile dispozitivelor și platformelor. Arătați-le cum puteți păstra legătura cu cei dragi prin conferințe video la care beți o ciocolată caldă împreună cu cei sunați, găsiți un joc pe care copiii îl pot juca online cu prietenii lor ori prin emoticoane și GIF-uri pe aplicații de tip chat.
  • Acordați-vă timp pentru a comunica și a înțelege nevoile și provocările copiilor. Ajutați-i să se organizeze și să aibă o atitudine pozitivă referitoare la schimbări. Povestiți-le despre o schimbare recentă și modul în care v-a impactat, dar și modalitatea prin care ați știut să o gestionați.
  • Încurajați copiii să se dezvolte în aria lor de interes, fără a neglija participarea la cursurile online. Dacă lor le place să deseneze, participați și voi, atât cât puteți, la această activitate, arătându-le că vreți să le vedeți noile creații.
  • Informați-vă activ cu privire la schimbările și oportunitățile ce apar în contextul actual și ieșiți din zona de confort prin acțiuni concrete. Socializați în cadrul grupurilor de pe platformele sociale, implicați-vă în activități noi și testați recomandările părinților cu care interacționați și rezonați.

Sfaturi pentru profesori: Amintiți-vă ce v-a motivat să fiți profesori. Urmați cursuri online despre susținerea prezentărilor, instalați-vă aplicații să vă organizați, citiți cărți de dezvoltare personală”

  • Folosiți timpul personal pentru a vă aminti ce v-a determinat să deveniți profesori.
    Amintiți-vă de când erați mici și vă imaginați cum aveați să fiți profesori, iar mai apoi cum ați pus accent pe dezvoltarea unei cariere profesionale bazată pe muncă, pasiune și motivație.
  •  Analizați contextul din punct de vedere al oportunităților și necesităților, dar și al rezistențelor personale și puneți pe hârtie lucrurile pe care este necesar să le învățați, având în vedere predarea online, dar și gândurile și emoțile asociate cu acestea.
  • Analizați ideile care vă vin în minte cu privire la facilitățile digitalizării școlii (timpul salvat din trafic, accesul facil la informații din orice locație, pregătirea în liniște a cursurilor și descoperirea unor metode creative de învățare etc.).
  • Identificați valorile personale transpuse în contextul actual – cum se manifestă ele prin comportamente (ex: perseverența de a învăța continuu, de a înfrunta obstacole etc.).
  • Concepeți strategii și modalități de mobilizare și de dezvoltare a resurselor interne cu scopul adaptării la schimbare, pentru a vă menține echilibrul, fiind deschis la nou (comportamente care pot fi exemple și transmise elevilor).
  • Formați-vă o rutină confortabilă și obiceiuri care să vă ajute în situațiile vulnerabile; vă puteți abate, din când în când, de la rutină, încercând lucruri noi și creative care să vă stârnească entuziasmul și să vă ajute să creșteți calitatea predării, precum și pentru a descoperi lucruri noi.
  • Urmați cursuri online despre susținerea prezentărilor, instalați-vă aplicații care să vă ajute să vă organizați, citiți cărți de dezvoltare personală.
  • Stabiliți care vă sunt temerile, nevoile și intențile cu privire la perioada următoare și vorbiți despre aceste perspective cu persoane care vă pot inspira sau pe care le considerați exemple.

###

Despre Școala de Valori

Școala de Valori este o organizație non-guvernamentală şi non-profit, înființată în 2009, care îi îndrumă pe tineri să-şi antreneze potenţialul, astfel încât să-şi dezvolte atitudini şi comportamente prosociale, care să îi ajute în viață și în carieră. Misiunea sa este de a ajuta tinerii să devină creatorii proprilor vieţi, fiind singura asociaţie din România care implementează în programe educaţia centrată pe valori – un model educaţional ce implică dezvoltarea de competenţe împărţite pe patru arii: dezvoltarea caracterului, explorarea personalităţii, implicare civică şi well-being.

În prezent, organizația dezvoltă patru programe educaţionale naţionale: Adoptă un Liceu, Excepţionalii, Laboratorul de Cariere și Arcademia prin care contribuie activ la dezvoltarea educaţiei autohtone, oferind cunoaştere şi îndrumare adolescenţilor, tinerilor şi profesorilor.

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.