Facilități în transportul public în comun – gratuități și reduceri

0
97

Consilierii locali au aprobat un proiect de hotărâre privind categoriile de pasageri care beneficiază de gratuități și reduceri la transportul în comun realizat cu mijloacele de transport ale Societății Transurb S.A. Galați.

Conform proiectului, până la aprobarea bugetului de venituri și cheltuieli al municipiului Galați pentru anul 2021, vor beneficia de facilități următoarele categorii de persoane:

a) persoanele fără venituri cu vârsta peste 65 de ani și pensionarii care cumulează venituri din pensie de până la valoarea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată, care la data prezentei este de 2.230 lei brut/lună, abonament redus cu 98% pe o linie;
b) pensionarii care cumulează venituri din pensie cuprinse între valoarea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată, care la data prezentei este de 2.230 lei brut/lună și 3.500 lei brut/lună, abonament redus cu 50% pe o linie;
c) pensionarii care cumulează venituri din pensie peste 3.500 lei brut/lună, abonament redus cu 25% pe o linie;
d) pensionarii de invaliditate care nu beneficiază de facilitățile prevăzute de Legea nr.448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată, cu modificările și completările ulterioare și de HCL nr.126/2007 privind aprobarea modalității de acordare a gratuității precum și cuantumul acesteia pe mijloacele de transport în comun pentru persoanele cu handicap accentuat și grav, însoțitorii, asistenții personali și asistenții personali profesioniști ai acestora, abonament gratuit pe o linie;
e) elevii din învățământul preuniversitar acreditat/autorizat, abonament gratuit de servicii publice de transport local, pe tot parcursul anului calendaristic;
f) studenții înmatriculați la forma de învățământ cu frecvență, în instituțiile de învățământ superior acreditate, în vârstă de până la 26 de ani, din municipiul Galați, abonament redus cu 98% pe o linie, în timpul anului universitar;
g) persoanele care beneficiază de indemnizație de șomaj și persoanele șomere neindemnizate, abonament redus cu 98% pe o linie;
h) persoanele care beneficiază de salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată, care la data prezentei este de 2.230 lei brut/lună, abonament redus cu 75% pe o linie”;

De asemenea, pe durata situațiilor de urgență, a stărilor potențial generatoare de situații de urgență sau a situațiilor de alertă facilitățile acordate categoriilor de pasageri care beneficiază de gratuități și reduceri la transportul în comun, realizat cu mijloacele de transport ale Societății Transurb S.A. Galați, vor fi valabile în conformitate cu deciziile Comitetului Local pentru Situații de Urgență Galați.

Citește și: Trafic restricționat pe strada 1 Decembrie 1918 în următoarea perioadă

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.