Fat Pig, în cadrul Campaniei Naționale „Artiștii pentru artiști”

Fat Pig, în cadrul Campaniei Naționale „Artiștii pentru artiști”

34
0
DISTRIBUIȚI
Fat Pig, în cadrul Campaniei Naționale „Artiștii pentru artiști”

Teatrul Dramatic Fani Tardini Galați se alătură Campaniei Naționale „Artiștii pentru artiști”, derulată de Uniunea Teatrală din România (UNITER) în scopul strângerii de fonduri pentru artiştii cu probleme de existenţă şi de sănătate din toată țara.

Teatrul Dramatic va direcționa către Fondul de Solidaritate Teatrală încasările din vânzarea biletelor la spectacolul programat vineri, 8 martie 2019, la ora 19:00 – FAT PIG, în regia Laurei Moldovan, avându-i în distribuție pe Oana Mogoș, Ciprian Brașoveanu, Flavia Călin și Vlad Volf.

Biletele la acest spectacol sunt tichete speciale emise de UNITER pentru Campania Națională „Artiștii pentru artiști” și pot fi cumpărate doar de la casa de bilete a Teatrului Dramatic.
Campania Națională „Artiștii pentru artiști”, inițiată de UNITER în anul 2002, se derulează anual în lunile martie și aprilie. Perioada nu a fost aleasă întâmplător. Pe 27 martie este celebrată Ziua Mondială a Teatrului – un moment excelent pentru manifestarea solidarității de breaslă și pentru oferirea unui ajutor concret celor care au slujit scena.

Anul acesta, ambasadorii Campaniei Naționale „Artiștii pentru artiști” sunt EMILIA POPESCU și MARIUS MANOLE, doi actori foarte implicați în viața comunității teatrale.
Pe site-ul www.uniter.ro pot fi văzute mesajele video ale ambasadorilor și lista completă a reprezentațiilor care se vor juca în toată țara în cadrul Campaniei Naționale „Artiștii pentru artiști”.

Sumele strânse din vânzarea de bilete, donaţii şi sponsorizări vor fi virate către Fondul de Solidaritate Teatrală, în contul UNITER RO40RZBR0000060007801286, deschis la Raiffeisen Bank, Agenţia Piaţa Amzei.
Alătură-te Campaniei! Cumpără bilete, bucură-te de teatru, fă o faptă bună!

Citește și articolul: Delia revine cu show-ul memorabil ACADELIA, pe 8 Martie, la Galați

LĂSAȚI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.