Festival de teatru la Maria Filotti Brăila

0

FESTIVALUL ”ZILE ŞI NOPŢI DE TEATRU LA BRĂILA”

ediția a-X-a , 19 – 25 SEPTEMBRIE 2016

Tema Ediției: ”TEATRUL ÎNTRE POVESTE ȘI CRIZĂ”

Cea de-a X a ediție a Festivalului ”ZILE ȘI NOPȚI DE TEATRU LA BRĂILA” (19-25 septembrie) se află sub puterea unei sintagme și metafore , credem noi, simbolice.
Teatrul, acest minunat „mecanism de producere și împărtășire a poveștilor Omului către semenii săi”, mai ales în aceste timpuri complicate și …fluide are o răspundere majoră, cea de a îmbina povestea cu contextele istorice, politice și culturale , încercând o dublare a entertainement-ului cu reflecția și gândirea.
Este ceea ce încercăm și noi printr-o selecție riguroasă a spectacolelor, subsumate acestei incitante teme. Am crescut chiar doza de provocare a spectatorului, alegând spectacole care, în marea lor majoritate sunt realizate de regizori tineri, până în 30 de ani. Nu este întâmplător, pentru că am dorit ca și expresia artistică să fie una îndrăzneață, provocatoare, ca un posibil „manifest „al celor tineri și nu numai… Colective teatrale cunoscute și recunoscute, autori contemporani celebri și exemplari, regizori și actori legați prin legământul vârstei sau al profesiunii lor de credință, stiluri teatrale diverse dar , cumva, complementare, articulând un program ce vi se adresează, Dvs, spectatorilor și semenilor noștri, mai mult decât v-ați aștepta!
O ediție ce mai subliniază un mare eveniment, cred al întregului teatru românesc, redeschiderea oficială, după 2 ani și jumătate al acestui somptuos teatru, ”MARIA FILOTTI”. O emblemă a Brăilei dar , sperăm o importantă fereastră a Teatrului Românesc către alte școli și voci teatrale europene!
Un moment unic, o întâlnire eveniment cu regizori aflați în prim planul fenomenului teatral național, precum: Radu Afrim, Cristi Juncu, Erwin Șimșensohn, Sânziana Stoican, Vladimir Anton, Ștefan Lupu, Slava Sambiși, Adrian Iclenzan, Radu Iacoban, Andrei și Andreea Grosu, Andrei Măjeri, Dragoș Alexandru Mușoiu, dar și cu actori de excepție, pe care cu siguranță îi cunoașteți, i-ați văzut, i-ați aplaudat: Marius Manole, Cecilia Bârbora, Medeea Marinescu, Ada Galeș, Emilia Dobrin, Florin Piersic Jr., Vlad Zamfirescu, Andi Vasluianu, Florentina Năstase, Ionuț Vișan ș.a.

Biletele pentru festival vor fi puse în vânzare la Agenția teatrului din Strada Mihai Eminescu nr.2 începând cu data de 23 august 2016, ora 10. Tot la Agenția teatrală pot fi consultate tarifele, precum și detalii suplimentare legate de distribuția spectacolelor.
Rezervări bilete
0239-613969 Agenţia teatrală

FESTIVALUL ”ZILE ŞI NOPŢI DE TEATRU LA BRĂILA”
ediția a-X-a , 19-25 SEPT. 2016
PROGRAM

Ziua I – Luni , 19 septembrie
Ora 18,00 – Sala Mare
”SUNTRACK” (ÎN CĂUTAREA SUNETULUI PIERDUT ÎNTR-UN ORAȘ CU SOARE)
Scenariul și regia: Radu Afrim
PREMIERĂ ABSOLUTĂ
Ora 22,00 – Sala Avantgarde
„O NOAPTE UMOROASĂ” – 1h
Spectacol cu Daniel Iancu (voce, chitară) și Costel Pătrășcan ( caricatură, gazdă)
Ziua II – Marți, 20 septembrie
Ora 17,00 – Sala Avantgarde
Lansare volum de versuri „ ALTARELE MIRESMELOR TÂRZII ” de Georgeta Resteman
Prezintă prof. Valentin Popa. Evenimentul va fi urmat de o surpriză muzicală de excepție .
Ora 18,00 – Sala Mare
”MENAJERIA DE STICLĂ” de Tennessee Williams
Regia Sânziana Stoican
TEATRUL ”TOMA CARAGIU” PLOIEȘTI – 2h 15 min.
Ora 20,30 – Sala Studio
”CÂND TIMPUL NU SE MIȘCĂ” de Donald Margulies
Regia: Vladimir Anton
TEATRUL ODEON BUCUREȘTI – 2 h
Ziua III – Miercuri , 21 septembrie
Ora 18,00 – Sala Mare
”CÂNTĂREAȚA CHEALĂ” de Eugene Ionesco
Regia: Veaceslav Sambris
TEATRUL EUGENE IONESCO – CHIȘINĂU (REP.MOLDOVA) – 1 h 30min.
Ora 20,00 – Sala Studio
”AGLAIA” după Aglaia Veteranyi
Regia și coregrafia: Ștefan Lupu
Centrul Cultural European pentru UNESCO Nicolae Bălcescu, București – 1h 20min.
Ora 22,00 – Sala Avantgarde
„POVESTIRI MINEREȘTI ȘI PITROCELI MUZICALE” – 50min.
Recital al actorului și muzicianului Zoltan Octavian Butuc

Ziua IV- Joi, 22 septembrie
Ora 18,00 – Sala Mare
”MEMORIA APEI” de Shelagh Stephenson
Regia: Erwin Șimșensohn
TEATRUL NAȚIONAL BUCUREȘTI – 2h.
Ora 20,30 – Sala Studio
”COPILUL PROBLEMĂ” de George F. Walker
Regia: Adrian Iclenzan
TEATRUL ”SICĂ ALEXANDRESCU” BRAȘOV – 1h 30 min.
Ziua V – Vineri, 23 septembrie
Ora 18,00 – Sala Mare
”APROAPE” de John Cariani
Regia: Vlad Cristache
TEATRUL ”TINERETULUI PIATRA NEAMȚ” – 2h
Ora 20,30 – Sala Studio
”CASA CU PISICI” de Radu Iacoban
Regia: Radu Iacoban
TEATRUL MIC BUCUREȘTI – 1h 30 min.
Ora 22,15 – Sala Avantgarde
„ACOUSTIC GENTLEMEN”
Recital de folk cu Raul Cârstea și Adi Manolovici- 1h
Ziua VI –Sâmbătă , 24 septembrie
Ora 17,30 – Sala Mare
”VESTUL SINGURATIC” de Martin McDonaugh
Regia: Cristi Juncu
TEATRUL ”NOTTARA” BUCUREȘTI – 3h
Ora 21,00 Sala Studio
”The Sunset Limited” de Cormac McCarthy ,
Regia: Andrei și Andreea Grosu
UNTEATRU BUCUREȘTI – 1h 30 min
Ziua VII –Duminică , 25 septembrie
Ora 18,00 – Sala Mare
”EXPLOZIV” de Elise Wilk,
Regia: Andrei Măjeri
TEATRUL ”MARIN SORESCU” CRAIOVA – 1h 15 min.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.