Festivalul Internaţional Leonard începe pe 29 octombrie. Vezi programul:

Festivalul Internaţional Leonard începe pe 29 octombrie. Vezi programul:

185
0
DISTRIBUIȚI
Festivalul Internaţional Leonard

Teatrul Muzical Nae Leonard este astăzi una dintre principalele atracţii culturale ale oraşului nostru, un simbol de înaltă ţinută spirituală în spaţiul românesc şi european. Calendarul stagiunii actuale aduce în faţa spectatorilor gălăţeni, pe tot parcursul lunii noiembrie, evenimentele celei de a XIV-a ediţii a Festivalului Internaţional Leonard, posibilitatea de a viziona şi audia capodopere ale muzicii de operă, musical, lucrări camerale şi instrumentale, în interpretarea unor artişti de prim rang din ţară şi străinătate. Dacă la ediţia precedentă, dedicată aniversării a 60 de ani de la înfiinţarea teatrului, ne-am propus să aducem în atenţia publicului artişti gălăţeni afirmaţi pe marile scene, în această ediţie Galaţiul va fi gazda, cu preponderenţă a unor mari artişti români, ce astăzi sunt invitaţi de seamă pretutindeni în lume.

Din dorinţa de a împrospăta şi a diversifica mijloacele scenice de exprimare dar şi de a completa repertoriul teatrului cu noi titluri, în actuala ediţie sunt programate două premiere – musicalul “My fair Lady” de Fr. Loewe şi opera “Bal mascat” de Giuseppe Verdi – lucrări de referinţă ale literaturii universale, care pun în valoare calităţile şi performanţele soliştilor şi colectivelor artistice ale teatrului. În acelaşi timp vom fi gazdele unor artişti străini de renume european precum regizorul Paolo Bosisio, compozitorul şi dirijorul Angelo Inglese, scenografului Domenico Franchi, pianistului Eduard Kunz dar şi al colectivului de balet al Operei Naţionale Române din Cluj Napoca. Nu în ultimul rând un alt reper de mare atractivitate în cadrul programului este Danube & Jazz Festival, care reuneşte pe scena Teatrului Muzical nume sonore ale jazz-ului românesc şi european, în 3 seri în care virtuozitatea, expresivitatea, inovaţia şi entuziasmul vor domina atmosfera.

Programul Festivalului Leonard (vizualizează caietul programului în galeria foto)

Duminică, 29 octombrie, ora 18:00
My Fair Lady (musical) – PREMIERĂ

Vineri, 3 noiembrie, ora 18:00
Danube Jazz & Blues Festival – ediţia a IV-a
New Levites; Cyfer; Alex Calancea Band (Moldova)

Sâmbătă, 4 noiembrie, ora 18:00
Danube Jazz & Blues Festival – ediţia a IV-a
Leonard Theatre Band; Luiza Zan; Eyot (Serbia)

Duminică, 5 noiembrie, ora 18:00
Danube Jazz & Blues Festival – ediţia a IV-a
When Violin Meets Guitar; Vasko the Patch (Bulgaria); Nightlosers

Sâmbătă, 11 noiembrie, ora 18:00
Recital de pian
Invitat: Eduard Kunz

Duminică, 12 noiembrie, ora 18:00
Bal Mascat de Giuseppe Verdi (operă) – PREMIERĂ

Sâmbătă, 18 noiembrie, ora 18:00
Zorba – spectacol de balet – Opera Naţională Cluj-Napoca

Duminică, 19 noiembrie, ora 18:00
Cenerentola (operă) de Gioachino Rossini

Sâmbătă, 25 noiembrie, ora 18:00
Recital de Lied
Soprana: Adelina Diaconu; La pian: Angelo Inglese
Recital Trio ProArte
Anda Petrovici; Marin Cazacu; Andrei Licareţ

Duminică, 26 noiembrie, ora 18:00
Traviata (operă) de Giusepe Verdi

Biletele se pot achiziţiona doar de la casieria Teatrului Muzical. Informaţii suplimentare şi rezervări la numărul de telefon 0236 418 912

Citeşte şi articolul Din nou la Galaţi, o comedie de cinci stele: Un bărbat pentru Sara

LĂSAȚI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.