GalMed 2018 | 22-25 martie | Congres Naţional cu participare Internaţională

GalMed 2018 | 22-25 martie | Congres Naţional cu participare Internaţională

192
0
DISTRIBUIȚI
GalMed 2018 22-25 martie Congres Naţional cu participare internaţională

Primăvara aduce în viaţa medicală gălăţeană cea de-a VIII-a ediţie a Congresului Naţional cu participare internaţională pentru Studenţi, Farmacişti şi Medici Rezidenţi GalMed 2018, eveniment devenit deja o tradiţie, organizat de Societatea Studenţilor Medicinişti Galaţi (SSMG), în parteneriat cu Universitatea „Dunărea de Jos” Galaţi şi Facultatea de Medicină şi Farmacie.

Evenimentul ştiinţific şi educaţional se va desfăşura în perioada 22-25 martie 2018, iar cele 4 zile de congres vor fi destinate atât conferinţelor şi workshop-urilor pe teme de interes actual din domeniul sănătaţii, cât şi prezentărilor de lucrări ştiinţifice. Sunt aşteptaţi să participe studenţi, farmacişti, medici dentişti, medici rezidenţi, asistenţi medicali generalişti şi de farmacie, dar şi moaşe, la una din cele trei secţiuni, respectiv: Medicină Generală (include şi specializarea Asistenţă Medicală Generală şi Moaşe), Medicină Dentară şi Farmacie, fiecare având 2 subsecţiuni: prezentări orale şi poster.

Printre scopurile congresului se enumeră:

  • crearea unui eveniment cu rolul de a încuraja implicarea studenţilor, farmaciştilor, medicilor dentişti, medicilor rezidenţi, asistenţilor medicali şi a moaşelor în activităţi de cercetare;
  • completarea pregătirii practice pe care o dobândesc studenţii de-a lungul timpului;
  • îmbunătăţirea cunoştinţelor şi tehnicilor medicale;
  • recunoaşterea valorii ştiinţifice şi încurajarea performanţei continue, prin selectarea şi premierea celor mai bune lucrări.

La GALMED cei interesaţi se pot înscrie atât ca participant activ, cât şi ca participant pasiv. Un participant ACTIV este autorul / co-autorul unei lucrări ştiinţifice prezentate în timpul Congresului şi participă la conferinţe, workshop-uri şi programul social al Congresului, în funcţie de pachetul ales, iar un participant PASIV nu are lucrare ştiinţifică de prezentat, dar participă la conferinţe, workshop-uri şi programul social al Congresului, în funcţie de pachetul ales.

Fiecare participant înscris şi prezent la manifestările congresului primeşte diplomă de participare, evenimentul fiind creditat cu puncte de Educaţie Medicală Continuă şi puncte de Educaţie Farmaceutică Continuă.

Prezentarea lucrărilor ştiinţifice şi a rezultatelor cercetărilor efectuate de-a lungul timpului sunt deosebit de benefice pentru studenţii din an terminal, care vor avea un exerciţiu în plus pentru pregătirea examenului de licenţă, vor primi feedback din partea comisiilor de specialitate şi-şi vor putea îmbunătăţi atât lucrarea, cât şi tehnicile de comunicare orală.

Totodată, participanţii vor avea ocazia să interacţioneze între ei, studenţii având modele de urmat printre personalităţile medicii gălăţene prezente la manifestare, precum şi printre farmaciştii, asistenţii, medicii rezidenţi şi dentişti înscrişi la Congres, iar cele mai bune lucrări vor fi premiate substanţial, prin cărţi de specialitate, materiale utile în cariera medicală şi farmaceutică, precum şi alte surprize, o parte dintre acestea fiind asigurate de sponsorul principal al evenimentului: compania farmaceutică A&D PHARMA şi Fundaţia Sensiblu.

Printre partenerii şi sponsorii acestui eveniment de excepţie se numără şi Colegiul Medicilor din România – filiala Galaţi, Colegiul Medicilor Dentişti din România- filiala Galaţi, precum şi Colegiul Farmaciştilor din România- filiala Galaţi.

Înscrierile se fac exclusiv online, până pe data de 28 februarie 2018, iar termenul limită pentru trimiterea rezumatelor lucrărilor este 1 martie 2018, cartea de abstracte fiind cotată ISSN.

Congresul Naţional GalMed pune în valoare personalităţile medicii gălăţene şi nu numai, se doreşte a fi un liant între medicii de astăzi şi cei de mâine, dar şi un promotor al noutăţilor în domeniul medical şi farmaceutic. Studenţii, farmaciştii, medicii rezidenţi, medicii dentişti, moaşele şi asistenţii medicali au posibilitatea de a interacţiona şi de a se documenta timp de patru zile, prin numeroase conferinţe şi workshop-uri interactive care doresc să pună în lumină problemele sănătăţii globale, noi tehnici de tratament, diferite manevre pe care trebuie să le cunoască orice student medicinist şi nu numai. La această ediţie numărul de participanţi a fost estimat la peste 350 de studenţi, farmacişti, medici dentişti, medici rezidenţi, asistenţi medicali generalişti şi de farmacie, moaşe, la care se adaugă şi invitaţii noştri de seamă.”, a declarat Preşedintele SSMG- Valentina Mihalcea.

Înscrierile se fac pe site-ul: www.galmed.ssmg.ro, unde se pot găsi detaliile complete ale acestui eveniment de mare amploare pentru medicina gălăţeană.

Citeşte şi: Procedura şi calendarul înscrierii la clasa pregătitoare în 2018

LĂSAȚI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.