Una bună, 9 așa și-așa: Gazetto Cafe

Una bună, 9 așa și-așa: Gazetto Cafe

339
0
DISTRIBUIȚI
Gazetto Cafe

Una bună, 9 așa și-așa își propune să fie o scurtă incursiune în latura umană a administratorilor de restaurante, puburi și cafenele, cluburi și alte locuri de ne așteaptă în fiecare zi. Ele ne amintesc faptul că viața nu este făcută, după cum tot auzim în ultimul timp, doar ca să mergem la muncă și să plătim facturi. Suntem deja la a treia ediție și am ales de data aceasta un loc inedit din Galați. Este nevoie să spunem doar atât – sushi – și vă veți duce imediat cu gândul la Gazetto Cafe, pentru că ai au avut această inițiativă culinară. O inițiativă curajoasă, bine pusă la punct, care ne place la nebunie și care ne face să ne întrebăm cine e în spatele „locului cu sushi din oraș”. Ei bine, este vorba despre Diana, pe care am provocat-o să iasă din zona de confort cu Una bună, 9 așa și-așa.

Diana, una bună…

Ce anume te-a inspirat în afacerea ta? De la concept, denumire, meniu, design, tot! Tot ce înseamnă Gazetto Cafe.

Diana: Ei bine, în cazul meu îți reușește să mă scoți din zona de confort chiar de la prima întrebare. Deschiderea acestui local și tot ce înseamnă concept, denumire, design – este meritul altor două doamne din Moldova, care au gândit și muncit în realizarea acestui scop. Dar continuitatea acestei activități este deja meritul nostru – al meu și al soțului.

…și 9 așa și-așa… aproape inconfortabile.

Clientul nostru, stăpânul nostru?

Diana: De fapt, cred această sintagmă puțin învechită. Prefer să dau curs sintagmei „Clientul nostru, partenerul nostru”. Urmăresc un raport de „win – win” bazat pe respect reciproc benefic pentru ambele părți, dar încă puțin înțeles de mulți oaspeți și chiar și de propii angajați. Vreau să fiu un partener care le înțelege nevoile și contribuie la îndeplinirea acestora în funcție de sugestiile realiste pe care le au.

Ce anume din ce zic sau fac oaspeții ai interzice dacă ai putea?

Diana: Nesimțirea și lipsa educației. E un subiect mult prea sensibil, dar care generează acel comportament neadecvat.

Ți-ai auzit angajații bârfindu-te? Ce ziceau?

Diana: Prefer să nu-i aud. 

Îți pleacă toți angajații acasă. Te bagi la servit?

Diana: Da! Și la servit, și la gătit și la spălat WC-uri etc. etc., până reușesc să găsesc oamenii potriviți. Este afacerea mea, este sufletul meu și, mai mult, îmi doresc să am rezultate.

Ești genul de șef care anunță când merge la restaurant sau sau îți iei angajații prin surprindere?

Diana: Sunt genul de șef care este, practic, mai mereu prezent. Dar, atunci când nu sunt, ei trebuie să își facă munca la fel de bine ca și cum aș fi prezentă. Am să încerc să-ți răpund prin următoarea convingere pe care o am: Angajații sunt și ei parteneri ai afacerii și încerc să țin cont de nevoile lor și să contribui la îndeplinirea acestora. Ei nu sunt roboți, sunt ființe sociale și au nevoie de conectare. Un angajat care se simte bine la locul de muncă o să fie mai creativ și mai productiv. Nu vreau să mă înțelegi greșit, nu e sănătoasă nici cealaltă extremă, în care munca devine secundară „statului pe telefon” sau „tragerii de șireturi”.  E bine să existe o limită a interacțiunilor „prietenești”, iar taskurile trebuie să aibă mereu prioritate. Deci nu urmăresc nici să-i anunț dar nici să-i surprind, în dependență de necesitate.

Am vorbit de angajați, am vorbit de oaspeți. Dar prietenii? Ce anume din ce fac sau spun prietenii unui administrator de restaurant te scoate din sărite?

Diana: Prietenii… Vaaai, aceasta cred că e întrebarea care mă scoate cel mai mult din zona de confort. „Prietenii” unui administrator de restaurant percep plată pentru „comisionul” care chipurile îl fac pentru restaurant și nu pentru prietenie… percep, ca pe un must-have, consumul gratuit de produse din meniu și nu doar, dacă ai fi dispus: și la pachet pentru toată familia… deservire VIP… acces oricând și oriunde, indiferent de program și limite… îți mai influențează și angajații, care între timp au devenit „prietenii lor”… Nu mai dezvolt acest aspect, pentru că e unul prea personal, dar și controversat. Însă este necesar de menționat că adevărații prieteni știu și înțeleg care sunt costurile și ce implică gestiunea unei astfel de afaceri și, da, te susțin… îți sunt alături precum și tu le ești alături, indiferent de necesitățile și nevoile existente. Așa că dacă ne raportăm la adevărații prieteni nu are ce să mă scoată din sărite. 

Continuă afirmațiile…

Când nu merg la Gazetto, merg la… Sport sau acasă.

Din meniul Gazetto, nu-mi place… Totul îmi place, este un meniu conceput și stabilit de mine împreună cu bucătarul nostru, e un meniu la care folosim cele mai bune și proaspete ingrediente și consum absolut tot ce cuprinde. Dar, modificările necesare conform sugestiilor oaspeților noștri, nu se vor lăsa așteptate. 

Cel mai enervant lucru pe care trebuie să îl fac în calitate de administrator este… Să-mi cert angajații.

 

Gata, asta a fost tot! Nu a fost atât de rău, nu-i așa? Mulțumim, Diana, pentru timpul acordat și deschidere. Mulțumim, Gazetto Cafe, pentru delicii japoneze și ospitalitate.

Diana: Mulțumesc și eu. Nu a fost rău, a fost emotiv. Și da! Vă așteptăm cu drag să vă simți bine la noi și să vă delectați simțurile olfactive cu cele mai delicioase sushi și nu doar!

 

Dana Tachici

 

Citește și:  Una bună, 9 așa și-așa: Pește și vinUna bună, 9 așa și-așa: Union Jack Pub

LĂSAȚI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.