Istoria fascinantă a Marelui Premiul din Marea Britanie

Istoria fascinantă a Marelui Premiul din Marea Britanie

28
0
DISTRIBUIȚI

Formula 1 ajunge pe 14 iulie la Silverstone, pentru Grand Prix-ul Marii Britanii. Înaintea acestei etape, Lewis Hamilton conduce în clasamentul general al piloților, cu 197 de puncte, fiind urmat de coechipierul de la Mercedes, Valtteri Bottas (166 de puncte). Pe podium mai este Max Verstappen (Red Bull Racing Honda), care a strâns 126 de puncte până în prezent.

Evenimentul sportiv desfășurat an de an a făcut celebră această localitate din Anglia, care nu are nici măcar 3.000 de locuitori. Circuitul a fost construit pe un fost aerodrom din timpul celui de-al Doilea Război Mondial și are o lungime de 5,891 kilometri. Recent, s-a anunțat că Marele Premiu al Marii Britanii va fi menţinut în calendarul competiţional până în 2024.

Câteva repere istorice

Britanicul Lewis Hamilton este favorit să câștige cursa în fața propriilor suporteri, după ce Max Verstappen s-a impus în etapa precedentă, din Austria. Statistica este principalul „aliat” al lui Hamilton: acesta a câștigat 4 din ultimele 5 Grand Prix-uri de la Silverstone. Apropo de tradiție, nu putem vorbi despre Marele Premiu al Regatului Unit fără să amintim câteva momente rămase în istoria acestui sport.

În 1995, a avut loc un incident între doi piloți de legendă: Damon Hill și Michael Schumacher. Primul l-a scos de pe circuit pe neamțul care avea să declare că „Ceea ce a făcut Damon azi a fost complet inutil. De fapt, a fost chiar stupid…”. 

În 2013, iubitorii acestui sport au avut parte de o cursă explozivă. Concret, mai întâi a explodat pneul din stânga-spate al mașinii lui Lewis Hamilton, apoi cel al mașinii lui Felipe Massa, apoi al mașinii lui Jean-Eric Vergne, apoi al mașinii lui Sergio Perez. Toate pneurile erau marca Pirelli.

Știați că…

  • Silverstone este al treilea cel mai lung circuit din calendarul F1? Numai Spa Francochamps din Belgia (7,004 km) și Baku City Circuit (6,003 km) îl devansează în top. De asemenea, este unul dintre cele mai vechi circuite, găzduind British Brand Prix 67 din 1948.
  • Din cauza porțiunilor pe care se rula cu viteză foarte mare, aveau loc numeroase accidente. La solicitarea oficialilor din Formula 1, circuitul a suferit unele „remodelări”, care au mai temperat avântul piloților. 
  • Alături de Italia, Marea Britanie este singura țară care a găzduit an de an un eveniment de F1 din 1950 până în prezent. 
  • Lewis Hamilton, Jim Clark și Alain Prost au în palmares cele mai multe curse câștigate la Silverstone (câte cinci). Hamilton are patru victorii consecutive în perioada 2014-2017. 
  • În 1963 și 1965, pe podium au urcat numai piloți britanici: Jim Clark, John Surtees și Graham Hill.

Iată alte câteva curiozități, de data asta despre Regatul care găzduiește competiția:

  • Duminică, Silverstone va deveni unul dintre cele mai aglomerate „aeroporturi” din lume. Aproximativ 1750 de zboruri de elicoptere sunt anunțate deasupra localității. Cursa generează venituri de 65 de milioane de lire sterline anual pentru comunitatea locală.
  • În Marea Britanie își au sediul central 7 din cele 10 echipe de Formula: McLaren (Woking), Williams (Grove), Red Bull Racing (Milton Keynes), Renault (Enstone), Force India (Silverstone), Mercedes (Brackley) şi Haas (Banbury – sediul european al echipei).
  • Aproximativ 30% din populaţia Londrei s-a născut în afara Regatului Unit. Dacă mergi pe stradă în capitala Angliei, auzi vorbindu-se peste 300 de limbi.
  • Regina Elisabeta a II-a are peste 25.500 de bijuterii, pe care le ține în turnul ceasului Big Ben. Apropo de regină, magazinul londonez Harrods, căruia îi trec pragul zilnic aproximativ 100.000 de clienți, îşi închide porţile o zi pe an, special pentru ca Alteța Sa să îşi poată face cumpărăturile de Crăciun.
  • În Marea Britanie poți face cel mai scurt drum cu avionul, de doar 2,7 kilometri, între insulele scoțiene Westray și Papa Westray. Ajungi dintr-un loc în altul cât ai clipi.
  • La începutul anilor 1800, aproape un sfert din femeile din Marea Britanie purtau numele Mary. Și nu erau puține.

LĂSAȚI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.