Happy Family Club

Happy Family Club

78
0
DISTRIBUIȚI

Într-o zi, pe la sfârșitul anului trecut, picături de ploaie s-au adunat laolaltă și s-au înrudit. Această familie fericită trăiește pe un norișor de ploaie. Plutește. Uneori adieri de vânt, alteori rafale puternice încearcă să îl scuture. Dar picăturile se încăpățânează să se lase doar câte puțin pe fruntea vreunui copilaș.
Copiii le sunt pe plac. Doar ei știu veselia și iubirea. Copiilor le place ploaia. Nu prea multă, căci îi obosește; atât cât să îi răcorească de banca fixă și gardul dimprejurul școlii.
Prima picătură le vorbește cu blândețe: „Astăzi vom fi o echipă! Vom realiza împreună un fluturaș din hârtie.” Copiii devin curioși. „Cum adică, din hârtie?”, întreabă Maria de 3 ani” „Uite! Îți arăt. Eu prind hârtia la mijloc și tu vei face nodul cu sârma plușată. Acum singură. Ai încredere și sigur vei reuși!”
A doua picătură nu se lasă mai prejos: „Hello, Raluca! Come in!”. Raluca nu înțelege. Picătura aceasta vorbește într-o limbă străină pentru ea, dar face semne prietenoase. Începe un cântec și totul este mai ușor: să dansezi și să cânți. „Acum îți voi spune despre ce am cântat.” Raluca e încântată. „Mai cântăm o dată, te rog.”„Sigur. Apoi mergem pe covoraș să vorbim cu plușurile în limba engleză.”„A, deci aceasta este limba în care vorbeai și tu mai devreme…”

Pic, pic… la ușă. Oare cine bate? „Copii, deschidem?” Olivia, de 9 ani, dă din cap că nu. „Dacă e matematica?”, zice ea. Picătura o încurajează: „Mergem împreună! Ia, uite! O bătrânică… haideți, intrați! Ce ați pățit?” „Eu nu știu dacă am nimerit ușa, dar dacă ați putea să mă ajutați… am acest coș cu mere și acasă mă așteaptă nepoțeii. Nu știu cum să le împart să fie în mod egal pentru fiecare.” Cu toții, picături și copii, se adună deasupra coșului să rezolve problema.
O picătură băgăcioasă intră în față: „Eu pe scenă sunt o mare actriță! Publicul mă primește cu flori și aplauze. Și acum, pe bune, Pușlamaua mă prinde foarte bine.” Copiii stau cu gura cascată. „Dar tu ești mare… eu mai am până mă lasă mama să fiu actiță…” „Ei, cum așa! Știi că eu îi fac și pe copii actori? Am spectacole speciale pentru ei!”
Buna dispoziție îi prinde și pe părinți, care se adună să vadă cum cresc acești copii de la picăturile de ploaie. Și cu toții se contopesc într-un curcubeu. Până și soarele râde și îi luminează cu primele raze ale dimineții.
Acest curcubeu îl veți regăsi într-o căsuță numită Happy Family Club.
Telefon: 0741 995 349; E-mail: happyfamilygl@gmail.com; Facebook: Happy Family Club

LĂSAȚI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.