Zone imobiliare din comuna Vânători: Avantaje și Dezavantaje

Zone imobiliare din comuna Vânători: Avantaje și Dezavantaje

729
1
DISTRIBUIȚI
imobiliare Vânători

Comuna Vânători se bucură de interesul crescut pe piața de imobiliare din ultimul an. Dezvoltarea terenurilor a adus un nou val de locuitori în comuna Vânători, respectiv sat Costi, Vânători și Odaia Manolache. Majoritatea a decis schimbarea peisajului urban din Galați cu peisajul din satele învecinate, apropiate de oraș.

Zona adiacentă DN 26, între Metro Galați și sat Vânători s-a dezvoltat puternic în ultimii ani, prin construcția de imobile personale cât și prin amenajarea de cartiere de case, construite de dezvoltatorii imobiliari. Pentru a înțelege mai bine cum s-a produs această dezvoltare, am cerut părerea lui Gabriel Ursan care s-a mutat în sat Costi, Vânători, acum 6 luni împreună cu soția și copilul său. Gabriel a atins atât avantajele mutării într-o zonă în afara orașului, cât și dezavantajele sale.

Avantaje

Începem cu avantajele din punct de vedere financiar. Impozitul este mai mic în satele Costi, Vânători și Odaia Mare decât la oraș. De asemenea și costul apei este mai scăzut. Gabriel recomandă un contract prestabilit, cu un cost identic pe toată perioada anului al utilităților, cu firma de căldură și curent.

Însă poate aceste avantaje nu vă stârnesc destul interesul pentru a schimba confortul din apartamentul la oraș cu o casă într-un sat învecinat. Gabriel ne-a povestit că și pentru el, factorul decisiv a fost o viață mai bună pentru copilul său. Copiii au nevoie de foarte multă mișcare, foarte mult timp petrecut în aer liber. Un copil crescut la bloc nu are spațiul sau confortul necesar să se joace în libertate și își petrece foarte mult timp închis între pereții blocului, în fața monitorului sau cu ochii în tabletă.

Cel mic trebuie să se bucure de copilărie, să se joace în aer liber. Acest lucru a fost un criteriu decisiv pentru Gabriel, iar rezultatele după mutarea la casă au apărut imediat. Copilul petrece foarte mult timp afară, în special în zilele de vară și este extrem de fericit și liber. Sănătatea i s-a îmbunătățit. Soarele produce vitamina D, esențială în perioada copilăriei care ajută la creșterea sistemului imunitar. Un alt avantaj tot legat de viața celui mic este faptul că se îmbunătățesc relațiile intrafamiliale. Părinții au mai mult timp și libertate cu cel mic și se joacă împreună, în curtea casei. Timpul cu cel mic este limitat, orice părinte trebuie să-l valorifice cât mai mult.

Pentru că cei mici sunt fascinați de animale și este și recomandat ca cei mici să aibă un animal de companie pe perioada copilăriei, mutatul la casă este un mare avantaj. Părinții nu trebuie să-și facă griji din prisma curățeniei, iar animalul nu se va simți nici el sufocat ca într-un apartament.

Cei care își doresc să-și cultive propriile recolte de fructe sau legume sau să crească animale domestice, pot face asta prin achiziția unei zone imobiliare din comuna Vânători. Terenurile sunt spațioase și permit dezvoltarea propriei agriculturi.

Bineînțeles, un avantaj este și liniștea din împrejurimi. Viața într-o zonă rezidențială, departe de traficul și aglomerația din oraș nu poate fi comparată cu stresul din oraș.

Dezavantaje

Trecem în revistă și dezavantajele unei posibile achiziții imobiliare în zona Vânători. Gabriel recunoaște că pentru cei mai departe de satul Costi, ajungerea în orașul Galați poate părea dificilă. Deoarece Costi este aproape de zona Metro, există autobuze care circulă până în diverse puncte ale orașului. Pentru cei din Vânători sau Odaia Manolache, există mijloace de transport, dar la un interval orar mai mare. Cei care au mașină, pot face aproximativ 15 minute din sat Costi până la Ultimul Leu, dacă pleacă la o oră când traficul din oraș nu este intens. Acesta este traseul lui Gabriel aproape zilnic, când își duce fiica la școală. Pentru el, distanța nu reprezintă o problemă, durata traseului acasă-școală fiind aproape la fel ca atunci când locuia în oraș.

Cel mai considerabil dezavantaj pe care toată lumea interesată în piața imobiliară din Vânători trebuie să-l ia în seamă sunt costurile. Fiecare trebuie să-și facă o balanță clară a costurilor și veniturilor înainte de achiziționarea unei case, care este mai costisitoare ca achiziția și/sau renovarea unui apartament.

Și îngrijirea spațiului curții necesită anumite costuri și timp. Există învestiții în mașina de tuns iarba, produse de îngrijirea solului, etc.

Am discutat despre costul apei din zona Vânători, care este mai scăzut, însă trebuie menționat că apa din Costi conține mangan și nu este recomandată consumului. Este indicată instalarea unui sistem de filtrare, dar asta presupune și alte costuri în plus.

Deși zgomotul mașinilor nu poate fi comparat cu liniștea din zona în afara orașului, pot exista anumite probleme care țin doar de noroc. Vecinii pot fi o problemă atât la bloc, cât și la casă, astfel încât petrecerile și muzica la maxim pot exista oriunde. De asemenea, în zona Metro există foarte multe saloane de evenimente care organizează nunți mai ales vara. Acesta este un factor de luat în considerare pentru cei pretențioși cu gălăgia.

Am prezentat cu ajutorul lui Gabriel, câteva avantaje și dezavantaje pentru schimbarea mediului în care locuiți. Îl puteți urmări pe Gabriel pe Facebook sau să-i citiți articolele de pe blogul personal. Cele trei sate componente s-au extins rapid, prin dorința oamenilor care au avantajele în favoarea dezavantajelor achiziției unei zone imobiliare în Vânători.

Ce părere aveți despre comuna Vânători și dezvoltarea imobiliară din zonă?

Citește și: Vrei să-ți iei permisul și nu știi la ce școală de șoferi din Galați să apelezi?

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.