Introducere în EFT (Tehnicile de Eliberare Emoțională) cu Nicoleta Nistor

Introducere în EFT (Tehnicile de Eliberare Emoțională) cu Nicoleta Nistor

93
0
DISTRIBUIȚI
Introducere în EFT (Tehnicile de Eliberare Emoțională) cu Nicoleta Nistor

„Tehnicile de eliberare Emoțională (EFT) sunt menite a fi instrumentul de top al secolului 21 folosit în vindecare” – Candace Pert.

Acest eveniment este atât pentru cunoscători, cât și pentru cei care aud acum pentru prima dată de aceste tehnici.

De ce să vii la acest eveniment?
Va fi o întâlnire ca între prieteni, în care îți va fi împărtășită din experiența celor peste 2000 de ședințe de terapie susținute până acum cu sute de oameni, precum și din informațiile acumulate la cursurile de specializare, cel mai recent fiind Matrix Birth Reimprinting (Reprogramarea nașterii) în Anglia.
Vei putea adresa întrebări și vei putea găsi o soluție la problemele tale, indiferent care sunt acestea.

Zilnic avem de-a face cu tot felul de situații, de activități, de probleme, din cele mai diverse, din toate domeniile vieții, iar aceste situații ne stârnesc tot felul de sentimente, de emoții.

Cu toții ne dorim să avem parte numai de sentimente pozitive, bune, frumoase. Dar nu tot timpul se întâmplă așa, de acord? Ce faci când te invadează sentimentele negative sau ești copleșit de furie, tristețe, frustrare? Ți-ai dori să le elimini, să te eliberezi de ele? Sigur că da!

Cum poți să eliberezi sentimentele negative? Gândiți-vă atunci când sunteți supărați, frustrați, nemulțumiți, ce faceți? Probabil că țipați, spargeți, trântiți sau poate vorbiți cu un prieten sau faceți mișcare. Unele metode pot fi eficiente, însă celelalte metode, precum țipatul, spartul, trântitul, nu sunt foarte constructive, așa este? De câte ori nu te-ai surprins țipând la copilul tău pentru un fleac?

Ți s-a întâmplat să intri în relații sau parteneriate care s-au sfârșit prost? Ai trecut prin momente de dezamăgire sau conflicte în relațiile cu cei din jur?

Deși ne-am dori să avem relații bune cu cei din jurul nostru, nu știm cum să trecem peste lucrurile neplăcute. La nivel rațional înțelegem, dar emoțional este cu totul altă situație. Uneori relațiile noastre sunt pline de emoții negative: furie, tristețe, dezamăgire, singurătate…

V-ar fi util să cunoașteți o tehnică prin care să alungați instant sentimentele negative?

Pentru toate acestea trebuie să o cunoașteți pe Nicoleta Nistor care de 4 ani a ajutat sute de persoane:
– să se elibereze de stres, anxietate și depresie,
– sa treacă mai ușor peste evenimente grele din viață (divorț, decesul cuiva drag, probleme în relații, etc.),
– să depășească problemele financiare (prin identificarea și eliminarea convingerilor și emoțiile negative care le blocau creșterea afacerii sau avansarea în carieră),
– să vindece probleme fizice (dureri acute sau cronice, probleme de piele, recuperarea după operație, etc).

EFT au dat rezultate excelente în probleme precum:
– anxietatea
– atacuri de panica
– fobii
– diverse probleme de sănătate
– furie
– depresie
– naștere traumatizantă
– stres (legat de examene, controale la serviciu, relații toxice, etc.)

Clienții Nicoletei, au reușit să trăiască viața dorită prin:
– îmbunătățirea relației cu partenerul de viață
– îmbunătățirea relației cu părinții și/sau copiii
– îmbunătățirea situației financiare
– îmbunătățirea stării de sănătate
– rezultate bune la examene (capacitate, bacalaureat, masterat, licență, etc)

La seminar, Nicoleta Nistor va explica cum să folosești aceste tehnici simple și eficiente ca să te poți elibera rapid de stări care nu te ajută ca să trăiești viața așa cum îți dorești.

Prin aceste tehnici se va deschide o poartă către o lume în care emoțiile sunt recunoscute, acceptate așa cum sunt și eliberate cu ușurință.

Această întâlnire este doar pentru acei oameni care își doresc să facă ceva pentru viața lor, doresc să vindece relații sau probleme fizice.

Pret-contributie: 30 de lei.

Evenimetul va avea loc pe 23 august, ora 18.00, la Vila Classic.
Pentru înscriere, accesați pagina evenimetului.

Citește și despre: Ordin de începere a lucrărilor la staţia de epurare din cartierul Dimitrie Cantemir

LĂSAȚI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.