Lansare de carte – The Republic of Moldova between East and West

0
Lansare de carte - The Republic of Moldova

Biblioteca Județeană “Panait Istrati” Brăila vă invită joi, 25 februarie 2021, ora 17.00, la o lansare de carte „The Republic of Moldova between East and West: vectors and agents of change that determine political attitudes (1991-2016)”, semnată de dr. Stoica Cristinel Popa.

Moderator: drd. Ion Volcu şi prezentator: dr. prof. Corina Pavel și dr. prof. Ștefan Aftodor.

Acest volum, scris de autor ca disertație de doctorat la Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați, oferă o contribuție unică la istoriografia mondială, analizând primii 25 de ani de la independența Moldovei din 1991, pe baza unor surse noi de informații.

În același timp, aduce în atenția publicului surse mai vechi care au fost utilizate în mod repetat în istoriografia română / moldovenească, dar care până acum nu au fost puse la dispoziția comunității științifice internaționale din cauza barierei lingvistice. În plus, volumul include interviuri cu membrii Parlamentului Republicii Moldova, semnatari ai Declarației de Independență din 1991, lideri ai Mișcării de Eliberare Națională, miniștri guvernamentali, un prim-ministru, primii doi președinți ai Republicii Moldova și alții.

Într-o țară în care 80% din mass-media este controlată direct sau indirect de entități străine; unde o armată ocupațională nu a plecat niciodată de la cel de-al doilea Război Mondial, ci doar și-a schimbat numele; unde forțele străine exercită încă un control economic, politic, religios și militar considerabil; este de înțeles că mulți confundă propaganda privind istoria Moldovei cu o relatare istorică factuală a teritoriului în cauză. Ca atare, autorul prezintă criza de identitate resimțită continuu de mulți cetățeni moldoveni ca fiind o consecință directă a intervenției externe.

Politolog, istoric, asistent universitar, activist ONG şi şi preşedintele Asociaţiei Euroteens din Brăila, Dr. Stoica Cristinel Popa a absolvit trei universităţi americane: licenţa la Stanford și două masterate la Harvard şi Universitatea Texas din Austin. A urmat programe internaţionale de instruire, cercetare şi voluntariat în 30 de ţări de pe cinci continente. Bursele sale însumează peste jumătate de milion de dolari. Printre distincţiile pe care le-a primit se numără absolvirea „cu onoruri“ a licenţei la Stanford University, alegerea ca „cel mai probabil să fie un viitor preşedinte al ţării sale“ de către colegii de la Harvard University şi „Premiul de Excelenţă pentru Studenţii Angajaţi, “ oferit de către Departamentul de Resurse Umane de la University of Texas. În anul 2018, Stoica Cristinel Popa a fost ales ales ca fiind unul dintre cei 200+ români remarcabili în viata, în cadrul proiectului Capsula Timpului “Romania 2118,” organizat cu ocazia împlinirii a 100 de ani de la Marea Unire. A mai publicat: „Anticorruption reform in the Republic of Moldova” (2017) și “The Last Iron Curtain: An Exploration of the Romanian-Moldovan Possible Reunification”(2011, reeditată în 2015). Momentan, Dr. Popa este cadru didactic asociat la Universitatea „Danubius” din Galati.

Această lansare de carte va avea loc la Sala “Fănuș Neagu”, et. 3, la sediul Bibliotecii din Piața Poligon nr.4.

Te-ar putea interesa şi Tinerii în Arenă – cel mai mare eveniment de business pentru Generația Z

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.