Lista cu ”țările verzi” – cei care vin din aceste state nu vor mai sta în carantină

0
32

Comitetul Național pentru Situații de Urgență a publicat noua listă cu ”țările verzi”, adică statele care fac parte din zona verde, exceptate de la aplicarea măsurilor de izolare și carantină.

Lista țărilor din Europa pentru care nu se recomandă intrarea în izolare/ carantină a persoanelor care sosesc în România din aceasta este următoarea:

  • Bulgaria
  • Monaco
  • Croația
  • Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord
  • Cehia
  • Polonia
  • Austria
  • Islanda
  • Elveția
  • Spania
  • Franța
  • Belgia
  • Germania
  • Țările de Jos
  • Danemarca
  • Slovenia
  • Slovacia
  • Italia
  • Norvegia
  • Irlanda
  • Lichtenstein
  • Grecia
  • Cipru
  • Finlanda
  • Malta
  • Lituania
  • Ungaria
  • Letonia
  • Estonia
  • Andorra
  • Insulele Feroe
  • Vatican

Cele 32 de țări de pe teritoriul european sunt considerate începând cu data de 07.07.2020, țări din zona verde.

Și următoarele state din afara Europei sunt pe lista țărilor verzi. Persoanele venite din aceste 12 țări nu mai trebuie să stea în izolare sau carantină. Este vorba despre;

  • Canada
  • Maroc
  • Algeria
  • Australia
  • Rwanda
  • Uruguay
  • Japonia
  • Coreea de Sud
  • Georgia
  • Noua Zeelandă
  • Tunisia
  • Thailanda

De asemenea, se reiau totodată și zborule efectuate de către agenții economici către țările verzi.

Citește și: Cum se vor desfășura activitățile în lăcașurile de cult în condițiile actuale?

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.