Cum închiriezi locuri de parcare în Galați? Explicații pas cu pas.

0
locuri de parcare Galați

Au fost scoase la licitație peste 1000 de locuri de parcare în mai multe zone ale orașului Galați. Dacă încă nu ai apucat să închiriezi un loc acum ai la dispoziție aplicația locurilor de parcare din Galați, de unde poți vizualiza, rezerva și modifica rezervarea unui loc de parcare.

Urmarește-ne și pe: Instagram, Facebook, Twitter, Telegram

Pentru rezervarea locurilor de parcare urmăriți programul online de rezervare de pe site-ul primăriei .

Rezervarea și atribuirea locurilor de parcare din parcările de domiciliu/reședință se poate face doar de către persoanele cu domiciliul/reședința în municipiul Galați, în zona de deservire a parcării, care:

– nu figurează în evidențele fiscale ale autorității locale cu obligații bugetare restante, inclusiv amenzi contravenționale;

– au în proprietate/folosință un autovehicul;

– au rezervat loc prin intermediul programului online de rezervare a locurilor de parcare postat pe site-ul www.primariagalati.ro .

Nu vor aplica pentru rezervare persoanele fizice care:

– nu pot dovedi domiciliul/reşedinţa în imobilele arondate parcărilor de domiciliu/reședință;

– solicită în calitate de proprietar, utilizator, comodant/comodatar și au înregistrat la rolul fiscal construcție cu destinație garaj în municipiul Galați;

– nu deţin un autovehicul în proprietate/folosință/utilizare;

– au efectuat rezervarea online ca persoană cu handicap sau ca deținător a unui autovehicul electric (all electric, plug-in hybrid, hybrid, mild hybrid), dar documentele depuse nu confirmă acestea.

Procedura de atribuire/licitație se va desfășura respectându-se ordinea de priorități, astfel:

1. persoanele fizice cu handicap, proprietar/utilizator de autovehicule sau reprezentantul legal al acestora/părinți/rudele până la gradul al III-lea a căror calitate va fi dovedită cu documente;

2. persoane fizice domiciliate la adresa menționată pentru atribuire, proprietare ale unui autovehicul electric sau plug-in hybrid;

3. persoane fizice care dețin în proprietate apartamentul unde domiciliază sau au reședința la adresa menționată pentru atribuire, proprietare/utilizatoare ale unui autovehicul alimentat cu combustibil clasic (benzină, motorină, GPL);

4. persoane fizice care au reședința la adresa menționată pentru atribuire, proprietare/utilizatoare ale unui autovehicul;

5. locurile rămase libere, după atribuirea prin licitație persoanelor prevăzute la punctele 1, 2 și 3, se licitează și terțelor persoane fizice care nu se încadrează la punctul 1, 2 și 3, cu domiciliul/reședința în zona (cartier) ce face obiectul procedurii de atribuire, care îndeplinesc condițiile prevăzute în Regulamentul prevăzut în HCL nr. 337/2021, cu modificările și completările ulterioare.

Achitarea tarifului pentru abonamentul de parcare se poate face prin următoarele modalități de plată:

  • cu numerar sau cu cardul bancar la sediile Direcției de Impozite, Taxe și alte Venituri locale;
  • on-line pe ghiseul.ro;
  • la stațiile SelfPay.

În cincisprezece zile de la atribuirea abonamentului se achită contravaloarea acestuia iar ridicarea abonamentului se va face de la sediul Primăriei municipiului Galați, din str. Domnească nr. 54.

Neachitarea abonamentului în termenul precizat mai sus duce la pierderea dreptului asupra locului de parcare atribuit.

Utilizarea Aplicației

La accesarea aplicației este afișată o imagine de ansamblu a unei zone din Municipiul Galaţi. Aici găsim următoarele opțiuni: Zoom in/out, Acasă, Căutare și Legendă.

Oricare dintre opțiunile menționate anterior poate fi activată prin selectarea butonului corespunzător. Pentru a dezactiva opțiunea în lucru se va da iar un click pe buton.

1.Ce este opțiunea Acasă?

Butonul “Acasă” centrează harta în poziția inițială. Accesarea opțiunii Acasă se face prin click pe imaginea căsuței, din partea stângă a paginii.

2. Cum pot Căuta?

În partea stângă a hărții sub opțiunea Acasă, există butonul “Căutare”(lupa) . Se apasă acest buton, apoi se introduce valoarea ce se dorește a fi căutată.

3. Ce face opțiunea Legendă?

Opțiunea afișează legenda straturilor afișate pe hartă, vizibile la scară curentă. Pentru a vizualiza/ascunde legenda se dă click pe iconița cu cele trei linii din partea stângă jos a ecranului:

Parcări rezidențiale

Modulul de Parcări rezidențiale al aplicaţiei permite crearea de către cetățean a solicitărilor de rezervare pentru locurile de parcare. Locurile de parcare sunt reprezentate în hartă dupa un cod de culori, care se poate vizualiza prin accesarea butonului Legendă.

Verde – loc de parcare disponibil

Roșu – loc de parcare rezervat

Gri – loc de parcare în curs de soluționare

Albastru hașurat – loc de parcare pentru persoane cu dizabilități rezervat

Locurile de parcare verzi – locuri de parcare disponibile – pot fi rezervate de către orice persoană fizică conform Regulamentului de atribuire a locurilor de parcare din parcările de reședință din municipiul Galați aprobat prin HCL 337 /24.06.2021

! ATENŢIE – Se poate face o singură rezervare pe un număr de înmatriculare al autoturismului.

! ATENŢIE – Pentru crearea unei solicitări de rezervare loc de parcare aveți la dispoziție 30 de minute. La scurgerea celor 30 de minute, sesiunea se închide automat, fiind nevoiți să reluați toți pașii de la început. E important să vă pregătiți toate informaţiile necesare înainte de a începe fluxul de rezervare loc de parcare.

1. Selectează locul de parcare

Pentru crearea unei solicitări de rezervare a unui loc de parcare selectăm locul de parcare disponibil, iar în fereastra apărută se afișează informațiile aferente.

Pentru continuarea rezervării facem click pe butonul ”Da„ . Dacă selectăm ”Nu„ fereastra se închide și revine în interfața principală.

Platforma deschide un formular de completare date care conține 3 tab-uri:

1. În tab-ul Date identificare completăm datele de identificare ale solicitantului. Selectăm tip-ul de persoană în care se încadrează acesta și completăm câmpurile aferente:

! ATENŢIE – Dacă persoana fizică se încadrează într-unul din gradele scutite de la taxă (Persoana cu dizabiliăţi/Reprezentant legal al acesteia), bifăm opțiunea corespunzătoare.

! ATENŢIE – Pentru adresă se bifeaza optiunile corespunzatoare referitoare la tipul de domiciliu si tipul de proprietate

! ATENŢIE – Toate câmpurile sunt obligatoriu de completat.

2. În tab-ul Date autoturism , se selectează tipul de detinere, se bifează dacă autoturismul este Electric/Plug-in hibrid si completăm numărul de înmatriculare, numarul de saşiu, dată expirare ITP, dată expirare RCA.

! ATENŢIE – ITP-ul si RCA-ul trebuie să fie valabile în momentul solicitării rezervării locului de parcare, altfel solicitarea va fi anulată.

3. În tab-ul Documente sunt menţionate documentele necesare la depunerea cererii pentru atribuirea unui loc de parcare în parcarea de domiciliu/reședință.

Salvarea solicitării pentru rezervarea locului de parcare facem prin click pe butonul Salvează . În acest moment, solicitarea este salvată, iar platforma trimite un e- mail de confirmare pe adresa de e-mail introdusă.

E-mail-ul de confirmare conține și un cod unic de identificare care poate fi folosit pentru accesarea solicitării rezervării locului de parcare pentru modificări.

! ATENŢIE – Solicitarea poate fi accesată folosind codul unic de identificare cât timp aceasta are culoarea gri și statusul în curs de rezervare.

Pentru accesarea solicitării rezervării locului de parcare este necesar codul unic de identificare primit pe e-mail.

Căutarea locului de parcare care conține solicitarea de rezervare se poate face prin două metode.

Una dintre metode este prin utilizarea funcției de căutare din cadrul aplicației, prin accesarea butonului lupă, iar în căsuța de căutare putem introduce codul unic de identificare, iar platforma afișează în partea de jos a paginii rezultatele găsite.

Când facem click pe solicitarea de rezervare din tabel, platforma centrează harta pe locul de parcare unde am efectuat rezervarea locului de parcare.

A doua metodă prin care putem căuta locul de parcare este prin navigare în hartă până în locația în care am făcut solicitarea de rezervare.

În momentul în care selectăm locul de parcare la care am făcut solicitarea de rezervare, se deschide următoarea fereastră, unde trebuie să întroducem codul unic de identificare primit pe e-mail și prin click pe butonul ”Accesează rezervarea„ putem accesa rezervarea făcută.

Dacă am introdus corect codul unic de identificare, platforma deschide formularul de completare rezervare loc de parcare și putem modifica câmpurile completate.

În cazul în care codul unic de identificare nu este corect introdus, platforma emite următorul mesaj ”Identificatorul introdus este greșit!„.

2. Mutarea unui loc de parcare

Platfoma ne oferă posibilitatea de a muta rezervarea activă de pe actualul loc de parcare pe un alt loc de parcare dorit, condiția fiind de a folosit același cod unic de identificare, primit pe email și numărul de înmatriculare folosite la rezervarea inițială.

Mutarea rezervării pe un alt loc de parcare se face selectând locul nou de parcare disponibil dorit și obligatoriu, completând câmpurile cod unic de identificare și număr de înmatriculare al mașinii cu cele din rezervarea de pe locul de parcare de pe care dorim să facem mutarea. În acest moment, se deschide o ferestră de atenționare care ne informează că există deja un loc de parcare pentru acel autovehicul și că există opțiunea de mutare a cererii de rezervare pe noul loc selectat.

Dacă facem click pe butonul Da, se face mutarea pe noul loc de parcare.

Tu ai achiziționat un abonament pentru un loc de parcare în Galați?

Te-ar putea interesa și Ghid complet Transurb al mijloacelor de transport în comun

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.