Machiajul de nuntă by Alina Dima- tendinţele anului 2018

Machiajul de nuntă by Alina Dima- tendinţele anului 2018

174
0
DISTRIBUIȚI
Machiajul de nuntă by Alina Dima- tendinţele anului 2018

Știm cu toții că ziua nunții este unul din cel mai așteptat și visat moment de către orice femeie, iar pe lângă detaliile importante cum ar fi rochia sau buchetul, machiajul de nuntă trebuie și el să fie perfect. Acesta trebuie să pună în evidență fizionomia fiecărei femei, să reprezinte personalitatea și să se potrivească cu rochia, coafura și accesoriile.

Deși în fiecare an apar noi tendințe în ceea ce privește machiajul de mireasă, aici nu se respectă reguli. Ideal ar fi totuși ca până în ziua nunții să te consulți cu make up artistul tău. Să mergi la o probă sau chiar mai multe, să puneți în aplicare împreună ideile tale cât și ale specialistului.

Machiajul trebuie în primul rând să fie rezistent iar tenul trebuie să fie hidratat, aşa că încearcă să îl hidratezi pe tot parcursul anului și nu apela la tratamente cosmetice în exces mai ales în ultima săptămână. Îngrijirea constantă e cea mai importanta (demachiere, tonifiere, hidratare). Pentru a obține efectul de strălucire al tenului va trebui să folosim texturi uscate și nu lichide, deoarece cele lichide se topesc și se transferă. Apoi se aplică pigmenți de strălucire în zona pomeților și pe arcada ochilor.

Sprâncenele nu trebuie neglijate nici ele. Cum în 2018 se poartă sprâncenele conturate cât mai natural și eu sunt adepta lor. Naturalul va atrage întotdeauna! Un must-have este mascara pentru sprâncene.

Pentru machiajul ochilor, de asemenea, nu există o regulă. Putem folosi orice tip de machiaj dorim atât timp cât el se potrivește perfect cu mireasa noastră. Pornind de la machiajul natural sau cat eye, smokey, metalic, retro, din machiajul unei mirese nu ar trebui să lipsească eye liner-ul, acesta conturând cu desăvârșire ochii și oferindă intensitate.

Că tot vorbeam de tendințe, miresele noastre ar trebui să știe că anul 2018 aduce în trend culorile pastel pentru ochi, usor metalizate cum ar fi tonuri de auriu, bronz, roz pal, kaki și culori pământii. De asemenea, să nu uităm de buze. Putem folosi nunațe pornind de la roșu intens și toată gama până la roz și baby pink. Culoarea trebuie aleasă în funcție de culoarea pielii dar și de accesorii.

În final, orice tip de machiaj vei alege ai grijă să fie unul care să te scoată în evidență dar care să nu exprime vulgaritate. Pentru mai multe sfaturi şi pentru programări mă poţi contacta la tel. 0757 628 952 sau pe pagina de facebook: Make-up by Alina Dima.

Află și tu care sunt Motivele serioase pentru a citi în fiecare zi

LĂSAȚI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.