Premiera MaMe – creație bazată pe amintirile actorilor din distribuție

Premiera MaMe – creație bazată pe amintirile actorilor din distribuție

93
0
DISTRIBUIȚI
mame-amintirile-actorilor-din-distributie

Sâmbătă, 18 ianuarie, ora 19:00 are loc piesa MaMe întâia PREMIERĂ a Teatrului Dramatic „Fani Tardini” în anul 2020!

„MaMe” este o creație colectivă bazată pe amintirile actorilor din distribuție și pe relațiile acestora cu mamele din viața reală. Patru femei anonime, despre care nimeni nu știa nimic, devin personajele principale în acest spectacol despre memorie, copilărie, bătrânețe și ceea ce ne unește pe toți când auzim sau pronunțăm cuvântul Mama.

„Îl face special faptul că e foarte sincer și e un text născut în timpul repetițiilor. Nu e nimic fals. Tot ce s-a născut e foarte organic, foarte natural. Nu e o poveste, nu e ficțiune, deși ne-am jucat un pic și cu ficțiunea. Dar nu e o poveste prefabricată. Este vorba despre mamele celor patru actori din distribuție, ale celor patru băieți: Radu Horghidan, Ștefan Forir, Ionuț Moldoveanu și Răzvan Clopoțel. Am pornit de la poveștile mamelor lor, de la relația lor cu mamele lor, de la ceea ce înseamnă cumva mamă pentru fiecare, luând atât și lucrurile bune, cât și lucrurile mai puțin bune, adică să nu fie un spectacol omagial. Sunt și elemente de jurnal, sunt niște scrisori ale copiilor care apar în spectacol, toate poveștile sunt reale.”Cristian Ban, regizorul spectacolului „MaMe”

Regia spectacolului „MaMe” este semnată de Cristian Ban, iar scenografia de Iulia Gherghescu, amândoi la prima colaborare cu Dramaticul gălățean.
În distribuție: Svetlana Friptu, Radu Horghidan, Ana Maria Ciucanu, Ionuț Moldoveanu, Elena Anghel, Ștefan Forir, Oana Mogoș, Răzvan Clopoțel.
Durata: 1 h 30 min (fără pauză)

“Mă bucur foarte mult când inaugurez eu creațiile colective într-un teatru. Am mai făcut asta și în alte locuri și de fiecare dată a fost un moment foarte special. Am simțit că i-am provocat pe actori și că poate pe unii i-a interesat mai mult proiectul acela decât alte proiecte, fiindcă au contribuit fie cu poveștile lor, fie cu scrierea textului împreună. E mult mai frumos să lucrezi așa cu o trupă, mai ales când lucrezi prima oară. De aia mă bucur foarte tare că sunt la Galați și că fac aici o creație colectivă și că e prima creație colectivă a Teatrului”, spune regizorul Cristian Ban.

Radu Nichifor, directorul artistic al Teatrului Dramatic „Fani Tardini”: „De ce este mai interesant și mai special spectacolul acesta? Pentru că nu a existat un text pe care să-l propună regizorul, noi să fim de acord cu el, actorii să-l învețe și să urmeze parcursul unui spectacol tradițional. E un proiect inedit. Acest spectacol s-a născut în urma lucrului împreună a regizorului cu grupul de actori pe care el i-a selectat și are ca bază biografiile mamelor actorilor implicați în spectacol.”

Următoarele reprezentații vor avea loc pe 19 ianuarie și 2 februarie.
Ia bilete de pe site sau de la casa de bilete a Teatrului Dramatic „Fani Tardini”, din Domnească 59, care are următorul program:
* luni, marți, miercuri 11:00-19:00
* joi, vineri 10:00-16:00 şi 17:00-19:00
* sâmbătă, duminică 10:00-13:00 şi 17:00-19:00.
Informații și rezervări: 0758-089-994 sau 0758-049-850.

mame-amintirile-actorilor-din-distributiemame-amintirile-actorilor-din-distributie

Te-ar putea interesa și Baricada Folk 2020 – Hai și tu la concertul noului an

LĂSAȚI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.