„Marşul Jandarmeriei gălăţene” a ajuns la ediţia a IV-a

0
Marşul Jandarmeriei gălăţene a ajuns la ediţia a IV-a

Jandarmeria Galaţi organizează evenimentul anual „Marşul Jandarmeriei gălăţene”, eveniment ajuns la ediţia a IV-a. Evenimentul se va desfăşura vineri, 15 iunie 2018, în intervalul orar 08:30 – 14:00. Acţiunea jandarmilor gălăţeni are un caracter umanitar menit a ajuta oamenii în uniformă. În acest an, Anul Centenar, acţiunea este dedicată unui număr de şase veterani de război, participanţi pe Frontul de Est şi Frontul de Vest.

Punctul de plecare este cazarma Jandarmeriei din strada Traian. „Împreună vom parcurge un traseu de aproximativ 17 km. până în Pădurea Gârboavele – finish line – Tabăra Direcţiei Judeţene pentru Sport şi Tineret Galaţi. Deplasarea nu se face pe Drumul Naţional, traseul ales pentru marş fiind de-a lungul lacului Brateş, spre staţia apă Tuluceşti – urcare spre drumul naţional şi prin câmp, până în Pădurea Gârboavele”, informează Jandarmeria Galaţi care mai menţionează că întoarcerea din Pădurea Gârboavele este asigurată cu autobuzele societăţii locale de transport în comun din Galaţi, Transurb SA.

În Tabără, jandarmii vor pregăti o masă în stil cazon pentru toţi participanţii la acţiune. Taxa de participare este de minim 10 lei, iar banii colectaţi vor fi direcţionaţi către cei şase veterani de război.

Sursa: Monitorul de Galaţi

S-ar putea să te intereseze şi articolul  Curentul electric s-ar putea ieftini de la 1 iulie 2018

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.