Musicalul Leul RA pe 18 octombrie la Teatrul Maria Filotti Brăila

Musicalul Leul RA pe 18 octombrie la Teatrul Maria Filotti Brăila

119
0
DISTRIBUIȚI
Leul RA
Leul RA

Teatrul Maria Filotti vă invită miercuri , 18 octombrie , de la ora 18,00, la Sala Mare  să vizionați specatcolul  Leul RA , un musical susținut de  Teatrul Andrei Mureșanu din Sfântu Gheorghe .

Managerul teatrului, Anna Maria Popa, a declarat că „Leul Ra” este o producţie artistică creată special pentru trupa din Sfântu Gheorghe de tânărul compozitor Marius Popa şi regizorul şi dramaturgul Cezar Ghioca şi va fi prezentată în perioada 20 septembrie – 12 noiembrie la Odorheiu Secuiesc, Miercurea Ciuc, Gheorgheni, Brăila, Galaţi, Piatra Neamţ, Suceava, Ploieşti, Bucureşti şi Bacău, în cadrul unui turneu cofinanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional.
„În cadrul turneului e foarte importantă pentru noi componenta educaţională a întregului proiect. Vorbim despre un spectacol bazat pe un musical 100% original, acesta este exact elementul care a făcut posibilă câştigarea acestei finanţări, pentru că vrem să arătăm publicului cum se face un spectacol de genul acesta, ce presupune, care este efortul din perspectiva artistică, financiară şi aşa mai departe. (…) Spectatorii vor avea posibilitatea să vorbească cu dramaturgul, cu regizorul, cu compozitorul spectacolului, lucru care va fi, sperăm noi, un element suplimentar de a-i familiariza cu un stil teatral extrem de nebăgat în seamă la noi, în România”, a spus Anna Maria Popa.
Proiectul „Leul Ra în turneu” iși propune susținerea producției artistice a noului spectacol al Teatrului Andrei Mureșanu din Sf. Gheorghe, care este primul off-broadway musical din România. Special creată pentru actorii TAM, pe calitățile lor vocale, de către o echipă de artisti inovatori – un tânăr compozitor – Marius Popa, și un la fel de tânăr regizor și dramaturg – Cezar Ghioca, noua producție artistică 100% originală vine să completeze oferta culturală națională abordând un nou gen artistic, puțin explorat până în prezent.
„E circul în oraș“, ne anunță actorii-cântăreți din Leul Ra, într-un refren atât de memorabil, încât îl putem auzi fredonat de către spectatori, în pauză. Privit superficial, cu ochiul mulțimii aflate în goana după distracții efemere, circul Mondoludi înseamnă saltimbanci, animale dresate, numere de apariție și dispariție, iluzionism și, vedeta companiei, fiorosul Leu Ra, care, îmbrăcat într-o platoșă de oțel, sare în fața gloanțelor. Văzut mai aproape de nisipul arenei, lumea Mondoludi dezvăluie amiciții și dușmănii, frustrări și depresii, patimi ca jocul de cărți sau alcoolul, nostalgii și iluzii. Este un univers în care, după cum spune unul dintre cântece, sunt „toți pentru unul“, dar acel unul pare a fi doar directorul circului, dresorul Mister K. Ar putea fi o lume tristă, dacă regizorul si textierul Cezar Ghioca și compozitorul Marius Popa nu ar fi știut să alterneze, cu tact, momentele serioase cu cele care stârnesc hohote de râs în public. Pentru marea vedetă a circului, Leul Ra, nisipul arenei aduce atât fiorul morții, cât și cele mai multe aplauze pe care le-a primit vreun personaj al circului Mondoludi. La un moment dat, însă, Ra se satură de aplauze și gloanțe și refuză să mai intre în arenă, spre furia lui Mister K. Încurajat de iubirea fetei dresorului – Cabiria (Paula Rotar) -, leul încearcă să părăsească lumea circului și „moartea pe care n-o mai moare“, însă, până la privirea amenințătoare și pușca dresorului, are de înfruntat proprii colegi de trupă. Între timp, Cabiria, – al cărei suflet se zbate între amintirea mamei sale (Dalma Kovacs) și propriile vise neîmplinite -, urzește un plan de evadare. Calmată, vremelnic, de parantezele umoristice, tensiunea se acumulează pe parcursul piesei, ducând la un final neașteptat. Dacă publicul din Sfântu Gheorghe a avut deja ocazia să descopere acest final, este rândul publicului din țară să râdă, să spere și să suspine în așteptarea deznodământului.
Distribuția spectacolului îi cuprinde pe Ciprian Teodorescu (Leul Ra), Sebastian Marina (Mister K), Paula Rotar (Cabiria), Mirela Bucur (Iagoneril), Dalma Kovács (mama Cabiriei), Elena Popa (Momo), Sergiu Aliuș (Macarilio), Claudia Ardelean (Tiramiso), Mona Codreanu (Didina), Costi Apostol (Fofi) și Liviu Popa (Kika). Pe lângă talentul actorilor și al cântăreților deveniți actori (Dalma, Ciprian Teodorescu), muzica lui Marius Popa, precum și regia și textul lui Cezar Ghioca, o contribuție la magia spectacolului și-au adus-o și luminile lui Bako Zsigmond, sugerând perfect atmosfera de circ, aranjamentul orchestral al lui Gabi Pindici, antrenamentul vocal asigurat de Luiza Zan, costumele Elenei du Soleil, decorul Ralucăi Alexandrescu, machiajul lui Beteg Zsuzsa, precum și coregrafia lui Bordás Attila.

LĂSAȚI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.