Vizitează Muzeul Zonei Pescăreşti din Judeţul Galaţi. Intrarea este liberă

Vizitează Muzeul Zonei Pescăreşti din Judeţul Galaţi. Intrarea este liberă

207
0
DISTRIBUIȚI
Muzeul Zonei Pescăreşti din Judeţul Galaţi

Muzeul Zonei Pescăreşti din județul Galați este o unică șansă pentru conservarea, valorificarea și promovarea patrimoniului cultural material și imaterial specific sectorului pescăresc al Luncii Prutului și a Dunării, dar și un vector important al creșterii potențialului turistic al zonei. Muzeul reconstituie sub aspect etnografic tipul de locuință specific Zonei Etnografice Covurlui Nord și a Zonei Etnografice Galați, cele două zone etnografice situate în partea de est a județului Galați. În cadrul muzeului se regăsesc împrejmuiri și două gospodării tradiționale (locuințe și anexe) specifice comunităților situate pe malul drept al Prutului Inferior din cadrul zonelor etnografice menționate, o cherhana, un iaz și un pavilion pentru desfășurarea de activități culturale în aer liber.

Muzeul este aplasat în Pădurea Gârboavele, în aceeaşi zonă ca şi Muzeul Satului, şi poate fi vizitat de vineri până duminică, între orele 10:00 – 16:00. Intrarea este liberă

Gospodăria din Zona Etnografică Galați reunește elemente de arhitectură de secol XIX, specifice comunităților situate pe malul Prutului Inferior. A fost reconstituită pe baza documentelor de arhivă (colecția Tache Papahagi și studiile de specialitate ale cercetătorului Eugen Holban). Gospodăria este compusă din două locuințe bicelulare – casa mare Pașcani (comuna Vlădești), căsoaie Măstăcani și anexe: ghețărie, chivniță, coștereață și gogineață din comuna Oancea. Cele două locuințe au sobe oarbe cu vatră, hoarnă și cuptor.

Cea de-a doua gospodărie, specifică secolului XX, respectă modelul tradițional al Zonei Etnografice Covurlui Nord – zona Prutului Inferior, din satul Vădeni, comuna Cavadinești, descoperit în cadrul cercetărilor de teren. Gospodăria cuprinde: locuință bicelulară cu etac (soba despărțind odaia în două compartimente) și anexe: chiler, bucătărie, coștereață, coșăr, coteț, sandoală.

Cherhanaua reprezintă pentru zona pescărească, locul destinat primirii, sortării și comercializării peștelui, dar și al depozitării uneltelor de pescuit. Cherhanaua este situată în zona de pescuit și este o construcție din chirpici, pe structură de lemn, acoperită cu stuf. Replica regăsită în incinta muzeului „Zonei Pescărești din județul Galați” respectă structura cherhanalei tradiționale, fiind supradimensionată, pentru a găzdui expoziții tematice, birourile personalului de specialitate și un depozit.

Iazul reconstituie arealul specific zonei pescărești și permite realizarea unei expoziții de ambarcațiuni pescărești tradiționale. Iazul este populat cu specii de pești specifice zonei. Vegetația specifică zonei de apă: salcie, stuf, papură, exemplifică arealul și completează din punct de vedere estetic obiectivul.

Pavilionul, construcție realizată din lemn, este destinată derulării unor activități educativ–culturale desfășurate în aer. De formă octogonală, cu stâlpi și florărie (trafor) din lemn, cu motive avimorfe, amplasate la partea superioară și motive antropomorfe imaginând hora la nivelul panourilor, pavilionul valorifică motivele tradiționale, cu o încărcătură simbolică deosebită, din zona Frumușița și Foltești (sat Stoicani).

Împrejmuirea (gardul), de pe partea sudică a muzeului Zonei Pescărești (latura de acces principal), este din lemn, cu poartă dublă pentru atelaje și simplă pentru vizitatori și este realizat după un model tradițional din comuna Suceveni.

Gândit astfel, Muzeul Zonei Pescărești din județul Galați răspunde atât unor necesități de cunoaștere, culturalizare, valorificare și promovare a zonei noastre (din punct de vedere etnografic și al patrimoniului cultural material și imaterial) cât și a unor necesități de petrecere a timpului liber pentru vizitatori într-un ambient agreabil, propice desfășurării unor activități culturale și în același timp recreative.

Vezi şi articolul Muzeul Satului Galaţi prezintă gospodăriile tradiţionale de pe vremea bunicilor

LĂSAȚI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.