Câştigă cartea lunii de la Humanitas: „Noaptea de foc”

Câştigă cartea lunii de la Humanitas: „Noaptea de foc”

215
30
DISTRIBUIȚI

Librăria Humanitas Galaţi şi Revista Explore te invită la lectură! Participă la concurs şi poţi câştiga unul dintre cele trei volume „Noaptea de foc” de Eric-Emmanuel Schmitt.

Dă share articolului pe pagina ta de facebook şi lasă-ne un comentariu la acest articol în care să ne spui care este ultima carte citită. Cei 3 câştigători vor fi aleşi prin random.org, pe data de 2 martie, şi vor fi notificaţi prin e-mail.

Librăria Humanitas din Galați vă propune cea mai recentă carte scrisă de Eric-Emmanuel Schmitt – Noaptea de foc. În plus, la achiziția acestui titlu, cartea Domnul Ibrahim și florile din Coran are prețul special de doar 15 lei.

Bine-cunoscutul autor al romanelor Oscar și Tanti Roz și Evanghelia după Pilat publică de această dată o carte autobiografică despre miracolul petrecut cu mai bine de jumătate de secol în urmă, care avea să-i influențeze decisiv viața și scrisul, oferindu-ne o poveste vie, concisă despre noaptea sa de foc, după cum Pascal și-a numit propria noapte mistică.

„Îmi schimbasem concepția despre călătorie: destinația contează mai puțin decât renunțarea. A pleca nu înseamnă a căuta, ci a părăsi totul, apropiați, vecini, obiceiuri, dorințe, opinii, pe tine însuți. Nu are rost să pleci decât ca să te abandonezi necunoscutului, neprevăzutului, posibilităților infinite, chiar imposibilului. A pleca înseamnă să-ți pierzi reperele, stăpânirea, iluzia că știi și să fii dispus să întâmpini ceea ce e ieșit din comun. Adevăratul călător rămâne fără bagaje și fără țintă.“ (Eric-Emmanuel SCHMITT)

La 28 de ani, autorul-personaj pleacă într-o călătorie în Sahara împreună cu un prieten regizor, pentru a scrie un scenariu de­spre misticul Charles de Foucauld. În timpul expediției, se rătăcește de grupul de excursioniști și de ghidul tuareg și este nevoit să petreacă o noapte singur în imensitatea muntelui Hoggar. Rămas fără mân­care și fără apă, în frigul nopții deșertice, simte cum se deșteaptă în el o forță arzătoare care-i dă încrederea că nu e totul pierdut și puterea să se întoarcă nevătămat, după un urcuș ca o cursă a supraviețuirii, un urcuș real și simbolic totodată. Éric, occidentalul, intelectualul, filozoful raționalist convins că oamenii sunt doar praf de stele în mijlocul universului infinit, își vede zdruncinate toate certitudinile: focul pe care l-a trăit ca pe o imensă împăcare, libertate și bucurie salvatoare poartă oare numele de Dumnezeu?

Atenţie, concursul se adresează doar persoanelor din Galaţi! 

30 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.