Ofertă de ucenicie la ArcelorMittal pentru tinerii absolvenţi de liceu!

Ofertă de ucenicie la ArcelorMittal pentru tinerii absolvenţi de liceu!

407
0
DISTRIBUIȚI

“Bine aţi venit la Şcoala de Ucenici unde, timp de şase luni, veţi învăţa şi veţi lucra, iar pentru asta veţi fi angajaţi legal şi veţi fi trataţi la fel cu ceilalţi siderurgişti” – acesta a fost mesajul lui Marius Solomon, coordonatorul programului Şcoala de Ucenici, cu care au fost întâmpinaţi, vineri dimineaţă, zeci de tineri şomeri, absolvenţi de liceu sau şcoală profesională. Combinatul siderurgic ArcelorMittal Galaţi continuă pentru al treilea an programul propriu de selecţie şi pregătire a viitorilor angajaţi prin şcoala de ucenici, o perioadă de 6 luni în care tinerii vin pe platforma siderurgică şi învaţă terorie şi practică. Pe toată perioada sunt angajaţi legal, primind salarii şi alte drepturi – bonuri de masă, spor de hrană, prime, asigurări de sănătate – la fel ca siderurgiştii cu vechime. După cele 6 luni, ucenicii susţin un examen care, dacă îl promovează, le permite să intre în a doua etapă a şcolii de ucenici, care durează un an şi, după care, tinerii sunt angajaţi pe perioadă nederminată.
Potrivit lui Marius Solomon, există disponibilitatea combinatului de a sprijini ucenicii ca aceştia să îşi continue studiile, programându-i să lucreze în ture astfel încât să aibă timp şi de facultate. O oportunitate folosită deja de câţiva tineri, angajaţi în ediţia anterioară a şcolii de ucenici: “De pildă, în prima ediţie a şcolii de ucenici am avut trei tineri care acum sunt studenţi în anul III, deci după absolvire vom avea trei ingineri, iar din promoţia de anul trecut a şcolii de ucenici avem 6 tineri care au dat bacaluareatul după care au fost admişi la facultate. Noi îi susţinem  pe cei care doresc să îşi continue studiile, pentru că este un avantaj şi pentru combinat să aibă oameni cât mai bine pregătiţi”, a mai spus Marius Solomon. Potrivit datelor Agenţiei Judeţene de Ocuparea Forţei de Muncă Galaţi, numai în această vară numărul şomerilor a crescut cu 1800 reprezentând tineri absolvenţi de liceu care fie nu au promovat bacalauraetul, fie nu au fost admişi la facultate. “Sunt mulţi astfel de şomeri în fiecare vară şi de aceea sunt importante astfel de programe precum cel pe care AJOFM îl derulează cu ArcelorMittal, un program care le garantează tinerilor un loc de muncă plătit, o specializare la locul de muncă şi posibilitatea de a-şi continua, dacă doresc, studiile”, a declarat Nicoleta Harţegan, director adjunct AJOFM Galaţi.
Şcoala de Ucenici va începe abia pe 1 noiembrie, perioadă până la care combinatul ArcelorMittal va mai organiza sesiuni de recrutare a tinerilor absolvenţi de liceu şi şcoală profesională, numărul total de locuri la această ediţie a şcolii de ucenici fiind de 100 (50 electricieni şi 50 mecanici).

 

SURSA: www.monitoruldegalati.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.