Oglindirea emoțională între mamă și copil. Iubire, bucurie și acceptare

Oglindirea emoțională între mamă și copil. Iubire, bucurie și acceptare

151
0
DISTRIBUIȚI
Oglindirea emoțională între mamă și copil. Iubire, bucurie și acceptare

În ziua în care m-am echilibrat emoțional și am devenit conștientă de rolul meu, ca părinte, am înțeles că ce este în interiorul meu din punct de vedere emoțional, și nu numai, se oglindește în interiorul copilului. De atunci mă descopăr, prin el! Este doar nevoie de prezență, atenție și conștiență din partea mea, în rolul de mamă!

Astăzi știu că ceea ce trăiesc se numește oglindire emoțională! Am înțeles că neliniștile mele sunt agitațiile lui; că suferințele mele sunt suferințele lui, că bucuriile mele sunt bucuriile lui. Că emoțiile mele, pozitive sau negative, sunt emoțiile lui!

Astăzi știu că e necesar să fiu liniștită și fericită pentru ca el să fie liniștit și fericit. Am înțeles că dacă mă sacrific spre binele lui va învăța să “se sacrifice” spre binele altora, renunțând la el! Astăzi, mă pun pe primul loc în viața mea, pentru că am înțeles că doar așa îl pot inspira să facă la fel! Și asta e dovadă de maturitate emoțională, nu egoism.

Am înțeles că dacă am relații sănătoase, bazate pe respect, fiecare dintre cei implicați va fi bine cu el însuși. Astăzi știu să respect dorințele copilului, să țin cont de părerile lui, să îl consult atunci când e cazul, dăruindu-i oportunitatea de a-și întări stima de sine și a simți că e important și contează.

Am înțeles că iubirea de sine nu e egoism ci e beneficiu major. Astăzi știu că și copilul va ști să se iubească, să aibă grijă de el, să fie autentic. Am înțeles că așa cum eu am nevoie de spațiul meu intim, la fel și copilul are dreptul la intimitate! Astăzi știu să bat la ușa închisă a camerei în care este, respectându-i dreptul lui.

Am înțeles că rolul meu ca părinte nu e acela în care eu le știu pe toate, iar el rămâne veșnic copil mic, care nu știe nimic. Astăzi știu să îl tratez ca pe o persoană care are dreptul la opinie, are dreptul să aleagă, are dreptul să trăiască cum simte, nu cum TREBUIE.

Așa încât am înțeles că tot ceea ce simt, ce sunt, ce fac, ce trăiesc, va fi VIAȚA pe care o clădesc copilului și VIAȚA pe care fiul meu o va trăi. Copiii învață să trăiască imitându-și părinții!
Eu, ca mamă, am ales să trăiesc viața cu bucurie și acceptare. Din IUBIRE pentru fiul meu, Ștefan! Din RESPECT pentru că mi-a oferit rolul de MAMĂ!

Petra Iorga – www.petraiorga.blog
facilitator constelații familiale și antreprenor

Citește și articolul: Nevoile copilului și rolul lor în viața de adult

LĂSAȚI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.