Urmează o duminică cu 25 de ore. Trecem la ora de iarnă!

Urmează o duminică cu 25 de ore. Trecem la ora de iarnă!

92
0
DISTRIBUIȚI
ora de iarnă 2017

În fiecare an, în ultima noapte de sâmbătă spre duminică din luna octombrie, trecem la ora de iarnă. Această duminică devine cea mai lungă din an, având 25 de ore. Anul acesta, în noaptea de 28 spre 29 octombrie, ora 4:00 devine ora 3:00.

“Ora de iarnă este ora legală oficială standard, de multe ori doar ora oficială, legată de conceptul de oră astronomică, folosită în mod normal în majoritatea țărilor sau teritoriilor, în special în emisfera nordică, acoperind calendaristic, de obicei, perioada cuprinsă între lunile octombrie a unui an și aprilie a anului următor. Ora de iarnă este numită astfel prin contrast cu ora de vară, al cărei scop este folosirea din plin, cât mai mult timp posibil, a luminii Soarelui, prin mutarea înapoi a orei oficiale cu o oră. Cel care s-a gândit prima dată la posibilitatea introducerii acestui tip de orar convențional a fost un neo-zeelandez pe numele Hudson, în 1898.”, explică Wikipedia.

Acest mecanism de schimbare a orei, primăvara și toamna, este folosit în peste 100 de țări din lumea întreagă fiind utilizat şi la noi în ţară România din anul 1932.

Cum resimte corpul uman ora de iarnă

Studiile arată că schimbarea orei, de două ori pe an, vine cu o serie de tulburări cu efecte asupra ritmului biologic însoţite de oboseală accentuată. Medicii avertizează că este nevoie de mai multe zile, până la o săptămână, până când corpul uman se adaptează la ora de iarnă, în principal din cauza modificării programului de somn. Studiile arată că aceste schimbări îi afectează şi mai grav pe cei cu probleme de sănătate, putând provoca tulburări de somn, irascibilitate şi un nivel scăzut de energie.

Polonia ar putea deveni unica ţară din UE care renunţă la schimbarea orei

Aceste efecte asupra sănătăţii plus cauze economie sunt argumentele pentru care Polonia ar puutea deveni prima ţară din UE care va renunţa la schimbarea orei, vara şi iarna. Proiectul de lege a fost votat în unanimitate în Parlament şi ar putea intra cât de curând în istoria UE.

Citeşte şi Faci sport? Suplimentele nutritive sunt necesare

LĂSAȚI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.