Participă la Ora Pământului, pe 28 martie, de la ora 20:30

Participă la Ora Pământului, pe 28 martie, de la ora 20:30

66
0
DISTRIBUIȚI
Ora Pământului

Ora Pământului (Earth Hour) este un eveniment internațional organizat în ultima sâmbătă a lunii martie a fiecărui an. Acesta are drept scop sensibilizarea utilizatorilor de energie electrică față de problema dioxidului de carbon emis în atmosferă la producerea energiei electrice.

Ora Pământului constă în stingerea luminii și oprirea aparatelor electrocasnice neesențiale timp de o oră, în mod voluntar, atât de către consumatorii individuali cât și de către instituții și unități economice.

Anul acesta Ora Pământului a fost stabilită în intervalul 20:30-21:30, în ziua de 28 martie 2020.

”Peste 180 de țări și teritorii se reunesc și pentru a atrage atenția asupra schimbărilor climatice și pierderii biodiversității, dar și pentru a inspira oameni, comunități, companii, guverne să acționeze pentru a stopa declinul biodiversității. Kenya, de exemplu, intenționează să planteze 1 miliard de copaci până în 2030 pentru a reface pădurile. În Malaezia, oamenii au inițiat o petiție pentru a pune conservarea tigrilor pe agenda publică națională. Ecuadorul militează în capitala Quito pentru o lege care să interzică plasticul, iar Finlanda va provoca peste un sfert din populația țării să adopte o dietă mai prietenoasă cu planeta. WWF România provoacă oamenii, companiile, instituțiile să își creeze obiceiuri mai prietenoase cu mediul, pe care să le mențină cel puțin până la următoarea ediție Earth Hour”, se arată într-un articol publicat pe WWF România.

Vezi și articolul: Cum s-a realizat dezinfectantul produs la Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați?

LĂSAȚI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.