La ce restaurante din Galați poți mânca cel mai delicios pește?

1

Vă gândiți unde să savurați o delicatesă din pește în Galați? Atunci noi vă prezentăm câteva dintre cele mai bune restaurante cu specific pescăresc din Galați, care vă vor satisface pofta de mâncare!

Bistro Fir Întins by Chef Mihăiță

”Într-o piață cu povești pescărești și un vas cu bunătăți proaspete dunărene, se născoceau idei noi și se năștea în cadrul pescăriei, dar la o ușă lângă, un Bistro. Se făcea că vedeai peștele cum îți sticlea în ochi și așa arătos era, numai spunem de prospețime și calitate de top, că îți venea să îl dai la gătit rapid. Dar surpriză, tu veneai și îl luai gata preparat, sau îl serveai la Bistro.”

Așa își începe povestea bistrou-ul Fir Întins, născut din pasiunea lui Chef Mihăiță pentru arta culinară și preparatele pescărești. Meniul constă în îmbinarea rețetelor tradiționale vechi cu anumite produse contemporane pentru a putea satisface orice poftă. Produsele surpriză sunt cele afumate fiind rețete proprii și afumate în casă. Puteți servi și ciorbe, tocănițe, dar și alte rețete care vor crea în jurul lor amintiri savuroase. Locația bistro-ului se află pe Strada Tecuci, Piața Centrala, la Halele Vechi și cu siguranță merită încercat!

Blue Aqua Restaurant

La Restaurantul Blue Aqua din Galați, puteți savura deliciosul pește de apă dulce, preluat direct de la pescarii de pe malurile Dunării, servit fie în cele mai rafinate platouri fie în cele mai comune rețete, folosind în mod exclusiv uleiul de măsline extravirgin, măslinele culese de pe dealurile Toscanei sau zarzavaturile din recoltele agricultorilor locali. Pe lângă peștele de Dunăre, aveți posibilitatea de a vă răsfăța papilele gustative cu alte delicatese pescărești. După cum spune și motto-ul restaurantului: ”De la cea mai banală scrumbie până la cea mai rafinata aragostă, apele ne lasă să apelăm doar la CREATIVITATE, pentru a pune în valoare această multitudine de forme și intensități gustative.”

La tot acest festin se adaugă și priveliștea superbă pe care o puteți admira – Dunărea în toată splendoarea sa, privită de la înălțime. Adresa restaurantului este Bulevardul Marea Unire Nr. 75.

Restaurant Pescăruș

Restaurant pe malul Dunării, cu terase impresionante, cu o minunată vedere la Faleză și Dunăre și cu preparate tradiționale din pește și nu numai. Petreceți o seară minunată cu prietenii, admirând priveliștea și sunetul valurilor Dunării, în timp ce vă răsfățați cu un platou pescăresc impresionat.

Restaurant Libertatea – Cormoran

Restaurantul pe apă Libertatea- Cormoran este un loc cu vechime în orașul Galați, unde se servesc dintotdeauna preparate culinare din pește. Priveliștea este relaxantă, mâncarea este delicioasă, totul este perfect și pregătit pentru confortul vostru!

Patru Pești

Situat chiar pe apa Dunării, pontonul Patru Pești este o locație nouă, modern amenajată și relaxantă, care nu dezamăgește nici prin preparatele pescărești pe care le oferă. Descoperiți noul restaurant și mâncărurile savuroase din pește pe Faleza Dunării Bulevardul Marea Unire 80, Galați.

Restaurant Malnaș

Serviți o delicatesă pescărească pe apele Dunării, la Restaurantul Malnaș, unde bucătarii cu experiență vor pune pasiunea lor pe farfurie și vor crea o adevărată explozie culinară. Priveliște minunată, relaxare, mâncare bună și distracție.

Mențiune onorabilă: La Țucanu, Fish & Stuff

Nu este tocmai restaurant, însă mâncarea de la La Țucanu este absolut delicioasă! Preparate pescărești, scoici, fructe de mare, după rețete mediteraneene și nu numai! La Țucanu se găsește pe Street Food Alley, în Piața Veche. Recent, a participat și într-un ”joc al tronurilor” cu Mexican Bizness, pe care credem că l-a câștigat cu succes. De asemenea puteți încerca preparatele La Țucanu și acasă, prin comanda Takeaway.

Acestea au fost alegerile noastre pentru restaurantele cu specific pescăresc, care servesc cel mai bun pește din Galați. Ne-am orientat după recenziile restaurantelor pe site-uri precum Trip Advisor sau Google, comentariile clienților de pe Facebook, numărul de aprecieri, dar și după prezența lor pe platformele de socializare.

Dacă știți un restaurant pescăresc în care se găsesc preparate din pește savuroase, pe care noi l-am omis, nu ezita să ne scrii în comentarii! Scrie-ne dacă cunoști restaurante și din Brăila!

Nu ești fan pește? Încearcă atunci cea mai bună pizza din oraș!

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.