Se pregătesc secțiile de votare la Galați pentru alegerile prezidențiale

Se pregătesc secțiile de votare la Galați pentru alegerile prezidențiale

49
0
DISTRIBUIȚI

Primăria municipiului Galați informează că se pregătesc secțiile de votare pentru alegerile prezidențiale, ce vor avea loc pe data de 10 noiembrie, și sunt în plină desfășurare.

Pentru secțiile de votare care se află în unitățile școlare, echipele care se ocupă de amenajare au ținut cont de programul de studiu al elevilor, astfel încât procesul de predare-învățare să nu fie perturbat. În fiecare secție există câte o urnă fixă și una mobilă. Persoanele care sunt în imposibilitatea de a se deplasa la secție pentru exprimarea dreptului de a vota pot face solicitare pentru urna mobilă în cursul zilei de sâmbătă, 9 noiembrie, în intervalul orar 18.00 – 20.00.
Persoanele care vor să afle, în funcție de adresă, la ce secție de votare sunt arondate pot accesa site-ul Primăriei Galați, unde există o secțiune special dedicată acestui lucru, având în vedere că s-a modificat numerotarea secțiilor.

S-au achiziționat 880 de ștampile cu mențiunea „VOTAT”, 176 de ștampile de control și 176 de ghiduri pentru birourile electorale ale secțiilor de votare.
Buletinele de vot și toate celelalte materiale necesare votării au fost repartizate în saci pentru fiecare secție, urmând a fi distribuite și predate președinților secțiilor de votare municipiu, sâmbătă, 9 noiembrie 2019. Transportul buletinelor a fost organizat pe opt trasee în municipiul Galați, sub pază militară, structurile Ministerului Afacerilor Interne asigurând securitatea și ordinea publică pe întreg parcursul procesului electoral.

Vă încurajăm pe această cale să mergeți la vot și să fiți informați în legătură cu secțiile de votare din orașul Galați.

Află și Lista secțiilor de votare pentru Municipiul Galaţi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.