Primăria Galați face retrospectiva obiectivelor anului 2019 și viitoare

Primăria Galați face retrospectiva obiectivelor anului 2019 și viitoare

86
0
DISTRIBUIȚI
Primăria Galați retrospectiva 2019

Valoarea proiectelor de investiții începute anul acesta de către Primăria Galați se ridică la aproximativ 180 de milioane de lei, iar proiectele cu fonduri europene aflate în diverse stadii sunt de circa aproximativ 700 milioane de lei.

Între lucrările importante derulate în 2019 se numără: modernizarea Parcului Mihai Eminescu; regenerarea urbană în zona Colegiului Național Mihail Kogălniceanu; modernizarea intrării în oraș dinspre Tecuci; modernizarea străzilor Cerealelor, Dr. Carnabel, Basarabiei; lucrările din zona centrală – Spicu și Romarta; Piațeta Florilor de Tei; strada Brăilei – tronsonul de la intrarea în oraș până la Păpădie; parcare și parc în cartierul Țiglina 2.

Lucrări importante s-au derulat în interiorul cartierelor Țiglina 1, Țiglina II, Mazepa, Micro 16, Micro 17, Micro 39A, Micro 39 B, Micro 39 C, Micro 40 etc. S-au desfiinațat anul acesta 307 garaje și, în locul acestora, s-au amenajat 1.000 de locuri de parcare. La acestea se adaugă alte 500 de locuri de parcare noi în cadrul obiectivelor de investiții.
Între lucrările începute anul acesta și care se încheie anul viitor putem enumera: Plaja Dunărea, parcarea multietajată din Mazepa, pasajul Dunărea, stația de epurare din cartierul D. Cantemir, modernizarea străzii Domnească, modernizarea rețelei electrice de troleibuze etc.

La capitolul sănătate, pentru Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii “Sf. Ioan”, municipalitatea are două proiecte cu fonduri europene aflate în implementare, de aproximativ 5,5 milioane de euro, pentru modernizare compartiment primire urgențe și ambulatoriu. De altfel, Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii ”Sf. Ioan” Galați a beneficiat anul acesta de investiții în valoare de peste 1,2 milioane de euro. Pentru Spitalul Clinic de Obstetrică – Ginecologie ”Buna Vestire” din Galați există un proiect de modernizare cu fonduri europene de peste 3,4 milioane de euro. Pentru Spitalul de Psihiatrie ,,Elisabeta Doamna” municipalitatea derulează un proiect cu fonduri europene de peste 3 milioane de euro, pentru reabilitarea, extinderea și dotarea ambulatoriului de specialitate.

La capitolul transport, anul acesta au fost achiziționate 40 de autobuze în valoare de 26.246.000 lei fără TVA, 20 de minibuze noi în valoare de 6.238.000 de lei, iar sistemul de e-ticketing, de peste 26 de milioane de lei, este în implemnetare. În plus, pentru anul viitor se dorește achiziționarea a 20 de autobuze hibrid.
Școlile generale nr. 22, 3 și Iulia Hașdeu au fost modernizate anul acesta cu fonduri europene, iar anul viitor vor fi modernizate alte școli între care Liceul ”Dunărea” sau Școala 33.

Primăria are proiecte pentru 28 de locuri de joacă, din care 10 vor fi noi și alte 18 vor fi modernizate.
Referitor la pistele pentru bicicliști, la cei 7 km realizați în anii precedenți, anul acesta s-au adăugat 1,2 km, realizați la intrarea în oraș dinspre Tecuci, plus alți 3,4 km pe strada Brăilei.

Între evenimentele importante de anul acesta menționăm Forza Zu, Street Food Festival sau Summer Parade, evenimente care au adus un aer de sarbătoare orașului nostru.
Între lucrările importante care demarează anul viitor este vorba despre proiectele de modernizare a străzilor Siderurgiștilor și 1 Decembrie 1918; modernizarea liniilor tramvai și a carosabilului străzilor Traian Vuia, Henri Coandă, Bld. George Coșbuc (tronson str. H. Coandă – str. Al. Măcelaru); proiectul de regenerare urbană care vizează fosta Uzina de Apă nr. 1-etapa I; drumul de centură (în parteneriat cu CJ Galați). Lucrări de reparații și amenajare se vor derula și pe stăzile Brăilei (de la Păpădie la Trei Star), Cloșca, Prelungirea Coșbuc, Regiment 11 Siret, Bulevardul Dunărea.

Te-ar putea interesa și Primăria caută oameni creativi cu soluții pentru parcuri noi!

LĂSAȚI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.