Proiecție film ,,Poștașul cumsecade” – regia Tonislav Hristov

Proiecție film ,,Poștașul cumsecade” – regia Tonislav Hristov

32
0
DISTRIBUIȚI

Golyam Dervent, un sat pe jumătate părăsit de la graniţa Bulgariei cu Turcia, a rezistat invadatorilor încă din vremea Imperiului Roman. În prezent, populaţia minusculă a satului ezită între generozitate şi prejudecată, confruntată cu o criză europeană de proporţii: refugiaţi sirieni încearcă să treacă noaptea dinspre Turcia spre Europa pe uliţele Derventului. Pentru că satul se află în pragul alegerilor, refugiaţii devin parte a agendei electorale: cei 38 de săteni pensionari au de ales între poştaşul satului, care intenţionează să îi invite pe refugiaţi să se stabilească acolo ca să-l repopuleze, oponentul său şomer, care doreşte întoarcerea comunismului şi crede că Bulgaria e numai pentru bulgari, şi actuala primăriţă care admite că nu prea-i pasă de nimic. Atent regizat, într-un ritm ce respectă viaţa locului, acesta e un film ce aduce în prim-plan anxietăţi majore care au determinat deja decizii drastice în alte contexte electorale.

Premii și Festivaluri:

Festivalul de Film Sundance (2017) – Nominalizat – World Cinema Documentary Competition
Festivalul de Film Trieste (2017) – Premiul Osservatorio Balcani e Caucaso Award
Festivalul de Film Göteborg (2017) – Nominalizat la Premiul Dragon
Festivalul de Film Tampere (2017) – Premiul Special
Festivalul de Film LET’S CEE Viena (2017) – Mențiune Specială
Festivalul Internațional de Film Washington – Premiul ,, Justice Matter” – Mențiunea de Onoare
Festivalul de Film Valletta (2017) – Premiul pentru cel mai bun documentar

Regizorul bugar Tonislav Hristov (născut în 1978, în Vraca, Bulgaria) s-a mutat în Finlanda în 2001 pentru a filma primul său documentar – Family Fortune (2009) – realizat pentru televiziunea finlandeză și cea bulgară. Următorul său proiect – Rules of Single Life (2011) – câștigă titlul de Best Documentary la International Film Festival din Sofia și de asemenea este ecranizat în cadrul altor festivaluri. Următoarele sale proiecte i-au crescut notorietatea pe plan mondial : Soul Food Stories (2013) a fost selectat pentru IDFA Amsterdam, iar Love and Engineering (2014) a fost ecranizat la Tribeca New York și Hot Docs în Toronto și în deschiderea Visions du Réel in Nyon, Elveția. Proiectele sale au fost prezentate la Tribeca, Karlovy Vary, Sarajevo Film Festivals, IDFA, Hot Docs, Visions du Réel Nyon, Busan International Film Festival și multe alte festivaluri.

Sursa Facebook

Te-ar putea interesa si Ziua Holocaustului în România – Comemorare și Rememorare

LĂSAȚI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.