Când se vor face lucrări de reabilitare a Colegiului Tehnic „Traian Vuia”

Când se vor face lucrări de reabilitare a Colegiului Tehnic „Traian Vuia”

15
0
DISTRIBUIȚI
reabilitare a Colegiului Tehnic „Traian Vuia”

Primăria municipiului Galați informează că a fost semnat contractul de lucrări pentru reabilitarea Colegiului Tehnic „Traian Vuia” în cadrul unui proiect cu fonduri europene de aproximativ 1,7 milioane de euro.

Contractul de proiectare și execuție a lucrărilor a fost câștigat, în urma licitației publice, de către asocierea firmelor Dreams Riviera SRL – Romsit Construct SRL – Rovis Lider SRL – Submit SRL. Valoarea contractului este de 5.089.561,72 lei fără TVA, fiind prevăzute 2 luni pentru proiectare și 12 luni pentru execuție.

Municipiul Galați a depus cererea de finanțare pentru realizarea proiectului ”Reabilitarea Colegiului Tehnic „Traian Vuia” – Corp Școală Galați” în data de 21.11.2018, prin Programul Operațional Regional 2014 – 2020, Axa prioritară 4 – Sprijinirea dezvoltării urbane durabile, Prioritatea de investiții 4.4 – Investițiile în educație, în formare, inclusiv în formare profesională pentru dobândirea de competențe și învățare pe tot parcursul vieții prin dezvoltarea infrastructurilor de educație și formare, Obiectiv specific 4.5 – Creșterea calității infrastructurii educaționale relevante pentru piața forței de muncă.

Proiectul presupune realizarea de lucrări de reabilitare și de consolidare, reabilitarea termică a elementelor de anvelopă, reabilitarea instalațiilor sanitare și electrice, înlocuirea tâmplăriei interioare, refacerea placajelor cu faianță, zugrăveli lavabile la pereți și tavane, lucrări de sistematizare verticală, achiziționare de mobilier școlar (bănci, scaune, catedre) și calculatoare.

Obiectivul proiectului Reabilitarea Colegiului Tehnic „Traian Vuia” – Corp Școală Galați vizează creșterea calității infrastructurii educaționale pentru asigurarea unei pregătiri de specialitate într-un mediu corespunzător celor 598 elevi înscriși în unitatea de învățământ.

Valoarea totală a proiectului este de 8.192.852,43 lei, din care cheltuieli totale nerambursabile reprezintă 3.813.699,80 lei, cheltuielile neeligibile sunt de 4.301.321,99 lei, contribuția Municipiului Galați fiind de 77.830,64 lei. Colegiul Tehnic „Traian Vuia” este situat în municipiul Galați, pe strada Anghel Saligny nr. 117. Clădirea școlii a fost construită în anul 1982 și este formată din 2 tronsoane, regim de înălțime Sb+P+3etaje+Pod, suprafața construită fiind de 927,00 mp.

În perioada de programare 2014-2020 Municipiul Galați a depus cereri de finanțare pentru realizarea de lucrări de reabilitare termică, modernizare și dotare pentru 18 unități de învățământ, în valoare totală de peste 20 de milioane de euro.

Te-ar putea interesa și Programul de reabilitare și anvelopare a blocurilor din Galați

LĂSAȚI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.