Regina Toamnei, Crizantema – expoziție tradițională cu vânzare la Galați

Regina Toamnei, Crizantema – expoziție tradițională cu vânzare la Galați

67
0
DISTRIBUIȚI
Regina Toamnei, Crizantema - expoziție tradițională cu vânzare la Galați

Joi, 24 octombrie 2019, cu începere de la ora 12.00, la Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii „Răsvan Angheluţă” Galaţi va avea loc vernisajul celei de a XVII-a ediţii a expoziţiei temporare „Regina Toamnei, Crizantema”. Secţia Grădina Botanică va expune soiuri horticole, cu valoare ştiinţifică şi ornamentală, din genul Chrysanthemum x grandiflorum, Chrysanthemum indicum, alături de peste 20 de participanţi (firme de profil, producători, meşteri artizani) care vor avea la vânzare crizanteme şi tufănele, dar şi produse handmade, aducând astfel farmecul aparte al toamnei în instituţia muzeală gălăţeană.

Supranumită „floarea orientului” sau „floarea vieţii” crizantema este una dintre cele mai preţioase flori, dar şi una dintre cele mai graţioase plante cu origini asiatice. Potrivit unei vechi zicale din China, „cei ce doresc să fie fericiţi toată viaţa, trebuie să cultive crizanteme”, aceste flori fiind asociate cu vârsta înaintată dar şi cu înţelepciunea. Expoziţia „Regina Toamnei, Crizantema” de la Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii „Răsvan Angheluţă” Galaţi va fi deschisă pentru vizitare timp de patru zile, respectiv în perioada 24-27 octombrie 2019 (program 10.00 – 18.00).

Citește și articolul: Terapia cu flori – 5 motive pentru care este bine să avem flori în casă

LĂSAȚI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.