Care sunt regulile pentru desfășurarea activității în cabinetele stomatologice în contextul actual?

1

Începând cu data de 15 mai 2020, cabinetele stomatologice au putut să își reia activitatea, dar numai în condiții speciale și respectând un anumit set de reguli destinate prevenției răspândirii și infecției cu noul coronavirus COVID-19. Care sunt acestea?

– Evitarea pe cât posibil a contactului cu personalul (nu strângeți mâna,mențineți o distanță de mai mult de 1,5 m în timpul unei discuții, etc);
– În afara manoperelor de tratament, evitarea pe cât posibil a contactului cu pacientul;
– Permiterea accesului în camera de tratament doar a pacientului, cu excepția situațiilor speciale (copii, persoane dependente etc), caz în care se va limita accesul la o persoană însoțitoare;
– Nu se permite staționarea în sala de așteptare și se recomandă dezinstalarea oricărui aparat de cafea și/sau dozator de apă, eliminarea revistelor,
pliantelor, jucăriilor, etc;
– La intrarea în cabinetele stomatologice vor fi amplasate dispensere cu soluții dezinfectante (antiseptice pe bază de alcool);
– Dezinfecția regulată a mânerelor ușilor, sălii de așteptare, recepției;
– Dezinfecția toaletei după utilizarea acesteia de către un pacient;
– Este recomandată plata cu cardul și dezinfecția POS.

Pentru accesul la tratament, medicul stomatolog va trebui să respecte următoarele proceduri:

– Consultul se va face doar prin programare telefonică/online prealabilă. La momentul programării pacientul va fi întrebat dacă:

 Are simptome de răceală, strănut, tuse, dureri în gât, dificultăți de
respirație și / sau febră (≥37⁰C)?
 Are membrii ai familiei cu aceste simptome?
 Are vârsta de 65 de ani sau mai mult?
 Suferă de o patologie cronică sau o afecțiune care ii reduce
imunitatea?
 Este sănătos și se simte în prezent sănătos?

– Programarea pacienților cu risc crescut (peste 65 de ani sau care suferă de o patologie cronică) se va face pentru începutul programului de lucru.
– Programarea pacienților care necesită proceduri generatoare de aerosoli va fi făcută pentru sfârșitul programului de lucru.
– La prezentarea în cabinet se va efectua termometrizarea pacientului și se va solicita dezinfecția mâinilor.
– Înainte de începerea tratamentului, medicul stomatolog va obține acordul informat al pacientului.

Tipurile de proceduri:

– Proceduri fără generare de aerosoli: consultație, extracție simplă, sutură, incizie și drenaj abces, obturație provizorie, radiografie, tratamente ortodontice de menținere;
– Proceduri generatoare de aerosoli: utilizarea pieselor de mână rotative (în special turbina), a sprayului apa-aer, a aparaturii ultrasonice, a dispozitivelor cu jet de particule. Înaintea unei proceduri generatoare de aerosoli, pacientul va clăti în prealabil gura timp de 1 minut cu soluție 1% peroxid de
hidrogen (prin diluarea unei soluții de H2O2 3% cu apă).

Echipament de protecție necesar:

– Personalul va utiliza echipament de protecție – mască chirurgicală, vizieră și mănuși.
– Pentru procedurile generatoare de aerosoli se va folosi masca tip FFP2/3 sau echivalent.

După fiecare pacient se va efectua:

– Aerisirea camerei de tratament;
– Dezinfectarea riguroasă a suprafețelor (unit dentar, blat de lucru etc.), cu dezinfectant de suprafață conform standardelor;
– Dacă există o contaminare vizibilă pe suprafețe, se va îndepărta mai întâi cu o cârpă umedă (apă), de unică folosință cu apă și săpun;
– Dezinfecția cu alcool 80 % a tuturor dispozitivelor medicale care nu sunt rezistente la sterilizare cu aer cald. Dacă există o contaminare vizibilă pe dispozitive, aceasta trebuie mai întâi îndepărtată cu o cârpă umedă (cu apă) sau cu o cârpă de unică folosință, apă și săpun. Pentru un dispozitiv medical (sau părți ale acestuia) care nu este rezistent la alcool se folosesc șervețele de curățare și
dezinfectare pentru suprafețe sensibile;
– Este de preferat utilizarea unor materiale de curățare de unică folosință, cât mai mult posibil;
– Dezinfectarea aspiratorului și a scuipătoarei;
– Dezinfectarea completă a unitului stomatologic cu dezinfectant cu efect virucid, prin pulverizare;
– Sterilizarea completă a pieselor înainte de reutilizare (autoclav) sau utilizare de piese de unică folosință;
– Schimbarea măștii, mănușilor, curățarea și dezinfectarea vizierei;
– Spălarea mâinilor cu apă și săpun sau dezinfecția cu soluție hidroalcoolică înainte de a pune altă pereche de mănuși.

Foarte important, pacienții cu simptomatologie de viroza respiratorie, pacienții aflați în izolare/carantină sau pozitivi/confirmați cu Coronavirus SARS-CoV-2 (COVID-19) pot fi tratați doar în cabinetele stomatologice desemnate.

În caz că observați nerespectarea acestor reguli, vă rugăm contactați Direcția de Sănătate Publică. Puteți contacta DSP Galați sunând la numărul de telefon 0236 463 704.  

Sursa: Institutul Național de Sănătate Publică 

Te-ar putea interesa și: Confort pe scaunul dentistului, la clinica My Dent din Galați

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.