Cele mai tari idei de a petrece un Revelion în Pandemie 2021

4
Revelion în Pandemie 2021

Ai vrea să ai parte de cluburi și restaurante dar fiind pandemie nu se poate și cauți o idee de Revelion în Pandemie? Ei bine, noi avem o listă mai mult sau mai puțin realizabilă, cu idei pentru o seară inedită între ani, cu costuri relativ minime și distracție…pe măsură! Iată la ce ne-am gândit noi:

1.În fața televizorului

Nu începem cu vechea glumă ”faci Revelionul cu Dan Negru?”. Anul acesta trebuie să fii diferit pentru un Revelion altfel! Alege petrecerea de pe TVR1 și susține televiziunea română! Îi poți vedea pe toți artiștii tăi preferați de pe vremea lui Nicolae Ceaușescu, acum și HD. Amza Pellea, Dem Rădulescu, Tamara Buciuceanu, Stela Popescu, Anda Călugăreanu, Angela Similea şi Florin Piersic, toți prind viață la TVR.

Și ajungem pe Pro TV. Cei de la Pro credem noi, au cel mai mișto Revelion de anul acesta: Las Fierbinți și primim “A doua şansă” cu Jennifer Lopez iar la ora 23:30 se dă startul la distracţie cu David Guetta, care vine cu un show special din Paris, “Day One”, cel mai tare party de Revelion. Tot aici veţi avea parte şi de un spectacol de artificii impresionant transmis live tocmai de la Cluj. Problema e că nu știm dacă putem suporta atâtea activităţi faine într-o singură seară…

2.În fața blocului

Dacă tu și prietenii tăi n-aveți bani de club, cabană sau un apartament gol pentru seara dintre ani şi clar nu ne putem deplasa mai târziu de ora 23:00 fără a avea o declaraţie valabilă, nu-i problemă. Învață de la marii gangsteri cum se face un Revelion adevărat, cu băieții în casă (maxim 6 persoane), niște PET-uri de bere la 2 litri, țigări (de toate felurile) și nelipsitele pocnitori și sărbătoriți ca niște ”băieți buni” Revelionul. Aveți grijă la poliție și la bătrânele din bloc care se uită la Florin Piersic.

3.De unul singur

Cel mai bun prieten al tău ești TU! Așa că începe noul an și noul deceniu singur, mai ales în această pandemie. Pentru că nu ai nevoie de prieteni sau de altcineva. Îmbrățișează-ți singurătatea și transformă Revelionul în ”seara ta de răsfățare”. Cumpără cea mai scumpă șampanie, cele mai fine lumânări parfumate cu petale de trandafiri pe pat, ascultă ce muzică vrei tu, nu manelele prietenilor tăi și relaxează-te! Dacă ai pisică sau cățel, scapă de ei! Este DOAR seara ta.

4.Dormind

Câteodată cel mai frumos lucru din lume este somnul. În plus, 31 decembrie cade într-o joi, zi lucrătoare pentru că data de 31 încă nu a fost declarată zi liberă. Deci după 8 ore la corporație sau pe șantier, merge un somn odihnitor. E o seară ca oricare alta și cine mai stă treaz până la 12 noaptea?

5.Petrecere în pijamale

Nu trebuie să fii adolescentă să te bucuri de o petrecere în pijamale cu câţiva prieteni. Consideră-l un ”Revelion altfel tematic”, unde deja sunteți pregătite și îmbrăcate în pijamale pentru momentul în care ceasul va arăta 00:01. Ia-ți cele mai bune prietene și adu mai siropoase filme și promiteți-vă solemn toate că de la anul nu mai dați de bulangii.

6.Cu necunoscuți pe net

Dacă nu ești fată și nu te duci la petrecerea în pijamale, atunci clar ești băiat și îți plac jocurile video. Fiind o seară ca oricare alta de streaming, ce rost are să te îmbraci frumos și să ieși din casă? Poate de data asta ești campion la Fortnite sau PUBG. Sau te cerți cu copiii ruși de pe Counter. Ei oricum sunt cu o oră înainte și deja au intrat în noul an și-ți pot confirma: nimic nu s-a schimbat. Nici companiile de jocuri video.

7.Spectacol de artificii

Oriunde ai locui, cu siguranță că primăria organizează un spectacol de artificii de 10 minute în aer liber …îl poţi vedea de la fereastră dacă ai puţin noroc. În Galați sau Brăila, încă nu s-a anunțat nimic oficial, dar noi ne rugăm să fie măcar ca anul trecut. Mulțumim totuși primăriei pentru 10 minute de spectacol pirotehnic… dacă ai noroc şi te aflii în zonă.

8.La țară

Un Revelion autentic, pur, tradițional românesc. Dacă mai ai bunici, e timpul să-i apreciezi și să te bucuri de timpul petrecut cu ei. Sau poate pur și simplu nu ești fan oraș și aglomerație și preferi liniștea de la țară, cu animalele din ogradă și accidentele de pe șosea.

9.Cu mămica și tăticu

Nu suntem de acord cu eticheta ”băiatul mamei” sau ”fata lui tata”, părinții sunt întotdeauna cei mai importanți. La orice vârstă. Nu e nimic rușinos să petreci revelionul cu ai tăi, chiar dacă trebuia deja să fii bunic.

10.La muncă

Sunt mulți oameni care o să-și petreacă un Revelion altfel la muncă, iar pe această cale le mulțumim. Mulțumim doctorilor, ospătarilor și chelnerilor, polițiștilor, însoțitorilor de zbor, celor de la call-centere care își petrec seara dintre ani pentru a-i servi sau ajuta pe alții. Și trebuie să le mulțumim și fetelor ”noastre” care muncesc și ele cum pot, în domeniul digital, la videochat. Mulțumim fetelor care întrețin creșterea economiei țării!

11.La spital

Se prea poate ca în seara dintre ani să mănânci…cam mult din bucățile pregătite la restaurant sau de mama, sau mai rău, să bei prea mult. Și cea mai rea parte e să bei și să ajungi la spital înainte de miezul nopții. Astfel, vei petrece un minunat Revelion în patul de spital, unde dacă ai noroc poți prinde televizor în salon și să te uiți la “Day One” – începutul.

12.La McDonalds

Acum că și brăilenii au McDonalds, putem să ne bucurăm că în seara dintre ani nu o să mai fie așa de aglomerat. Pentru că un Revelion nu este perfect fără McDonalds și o tură dată cu mașina în oraș, de 50 de lei dar totul până în ora 21:00. Dacă totuşi nu ai reuşit să dai o tură şi ai poftă de Mec nu-i problemă, poţi să comanzi de pe Food Panda.

13.La munte

Îţi poţi lua prietenii şi să fugiţi la o cabană în vârf de munte. Puteţi ciocni un pahar pe un traseu montan, la o pensiune sau chiar pe pârtie, aprindeţi câteva artificii şi… Revelionul se poate face în maxim 6.

14.Seară de film

Participi la o seară intensă de filme de acţiune în care tu ai rolul principal, încercând să scapi de poliţiştii care sunt pe urmele tale pentru că nu ai declaraţie.

Acestea sunt ideile noastre pentru un Revelion în Pandemie. După cum probabil v-ați dat seama, acest articol este un pamflet și trebuie tratat ca atare. Totuși, dacă vreo idee de pe lista noastră v-a făcut cu ochiul, nu ezitați să o puneți în practică!

Trimiteți-ne poze pe adresa de Facebook a revistei dacă ați respectat vreo idee de-a noastră sau aveţi şi alte idei și noi vă vom face o surpriză de anul nou!

4 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.