Şantierul Naval Damen Galaţi sărbătorește aniversarea de 125 ani împreună cu viitorii artiști navaliști

125 de ani de excelenţă în construcţii navale surprinşi în cadrul unui concurs de pictură și grafică pentru cei mici

0
Şantierul Naval Damen Galaţi

Pe 01 septembrie, Şantierul Naval Damen Galaţi a deschis o expoziţie aniversară adresată tuturor gălăţenilor pentru a împărtăşi bogata istorie de aici de la mila 80 a Dunării, expoziţie ce va fi deschisă publicului până pe 31 decembrie.

Cu gândul la tânăra generaţie şi, de ce nu, la viitorii navalişti care vor duce mai departe renumele şantierului, Şantierul Naval Damen Galaţi (SNDG) în parteneriat cu Centrul Cultural „Dunărea de Jos”, a organizat pe data de 20.10.2018 un concurs de grafică şi pictură în urma căruia toţi participanţii au primit diplome de merit și cadouri.

Privirea ne-a fost încântată de frumoasele lucrări realizate atât de copiii afiliaţi Centrului Cultural „Dunărea de Jos”, cât şi de copiii salariaţilor SNDG.

Concursul s-a desfăşurat pe două categorii: juniori şi seniori. Grupa juniorilor a fost constituită de copii cu vârstele cuprinse între 6 şi 10 ani, care au realizat lucrările pe loc, sub îndrumarea doamnei profesoare de pictură Olimpia Ștefan și a domnului profesor de grafică … Mitrofan. Seniorii, cu vârste între 11 şi 18 ani, au predat în avans lucrările făcute. Elementul surpriză şi de noutate l-a constituit însăşi expoziţia aniversară, majoritatea juniorilor vizitând-o pentru prima dată. După un tur al expoziţiei, aceştia şi-au ocupat locurile, pregătindu-şi ustensilele necesare realizării operelor de artă.

Premierea s-a realizat în decursul aceleiaşi zile, după ce juniorii au finalizat lucrările și și-au reîncărcat bateriile cu fructe și prăjituri delicioase. Ținându-se cont de vârstă, însă având totodată şi dorinţa de a ambiţiona şi de a motiva participanții, cele mai deosebite lucrări au fost departajate și au fost expuse în cadrul expoziţiei pe panouri, alături de celelalte exponate. Restul desenelor si a picturilor pot fi deasemenea vizualizate, fiind păstrate în albume speciale etalate tot în cadrul expoziției.

Veselia şi voia bună a celor mici au marcat acest eveniment în istoria Şantierului Naval din Galaţi şi au îmbogățit expoziţia.

Damen Shipyards Group

Damen Shipyards Group operează 35 de şantiere de construcţii şi reparaţii nave, şi are în jur de 12,000 de angajaţi în întreaga lume. Damen a livrat mai mult de 6,000 de nave în peste 100 de ţări şi livrează anual aproximativ 160 de nave către clienţi de pe întreg mapamondul. Conceptul Damen unic de proiectare standardizată a navelor garantează un nivel ridicat de calitate.

Accentul pe care Damen îl pune pe standardizare, construcţie modulară şi disponibilitate a navelor în stoc asigură termene scurte de livrare, “costuri totale de proprietate” scăzute, valori de revȃnzare ridicate şi performanţe solide. Mai mult, navele Damen se bazează pe tehnologii dovedite şi cercetare şi dezvoltare aprofundată.

Damen oferă o gamă largă de produse, incluzȃnd remorchere, ambarcaţiuni, nave militare şi de patrulare, ambarcaţiuni de viteză, nave de mărfuri, drage, nave pentru industria offshore, feriboturi, pontoane şi superiahturi.

Pentru aproape toate tipurile de nave, Damen oferă o gamă largă de servicii, inclusiv întreţinere, piese de rezervă, instruire şi transfer de know-how (construcţii navale). Damen mai asigură o mare varietate de componente marine precum duze, cȃrme, vinciuri, ancore, lanţuri de ancoră şi construcţii metalice.

Damen Shiprepair & Conversion (DSC) cuprinde o reţea globală de 18 şantiere de reparaţie şi conversie din care 12 se afla in nord vestul Europei. Facilitatile acestor santiere includ peste 50 de docuri (acoperite) si plutitoare, cel mai mare dintre acestea avand 420 x 80 metri, precum si cale de lansare, sincrolifturi si hale. Proiectele variază de la reparatii simple de mica anvergura pana la modernizari complexe si conversii complete de structuri offshore de mari dimensiuni. DSC realizează în jur de 1,300 lucrări de reparaţii şi întreţinere anual, atat in cadrul santierelor cat si in porturi si in timpul voiajelor..

Şantierul Naval Damen Galaţi

Şantierul Naval Damen Galaţi (SNDG) se întinde pe o suprafaţă de aproximativ 55 de hectare și aniversează anul acesta 125 de ani de la înfiinţare. De la preluarea de către Grupul de Şantiere Damen, șantierul a livrat 29 de nave militare către treisprezece ţări diferite, inclusiv ţări membre ale NATO și UE. La Galaţi s-au construit nave de manevră ancoră, nave pentru paza de coastă, nave de patrulare/militare, nave tip portcontainer, tip RoRo, feriboturi, drage și barje. Remorcherele tip ASD 3212 purtând semnătura Damen sunt o prezenţă obișnuită pe calele de lansare ale șantierului din Galaţi, în scurtul lor drum către Dunăre.

Pe lângă ambarcaţiuni, nave de deservire a echipajelor și nave de mărfuri, Damen Galaţi și-a clădit rapid o bogată listă de referinţă a navelor construite în care se regăsesc produse de top din portofoliul Damen. Printre proiectele cele mai notabile menţionăm Nava de Suport Logistic de 205 m ‘Karel Doorman’ construită pentru Marina Militara olandeză, primul Remorcher complet Hibrid de 28 m construit pentru compania olandeză de remorcaj Iskes, Nava de Cercetare ‘Simon Stevin’ construită pentru guvernul flamand dar și Nava tip Heavy Lift pentru compania Jumbo, ‘Fairplayer’. Dintre proiectele recente demne de adăugat amintim: Damen Offshore Carrier 8500 Maersk Connector, o nouă generație de nave pentru instalarea cablurilor submarine, Nava de Suport Logistic Bibby WaveMaster 1, cu funcționalitate ‘walk-to-work’ și design nou personalizat pentru operațiuni în zonele cu platforme eoliene, Nava de Aprovizionare și Cercetare a Antarcticii pentru Divizia Australiei pentru Antarctica, navă care va facilita Australiei explorarea mai largă a Oceanului de Sud și a Continentului Antarctica.

Pe lângă standardele de calitate Damen, Şantierul Naval Damen Galaţi integrează un Sistem de Politică a Calității

în procesul său de management. Sistemul îndeplinește următoarele standarde: ISO 9001:2008 pentru Sistemul de

Management a Calității, OHSAS 18001:2008 pentru Sistemul de Management Ocupațional de Sănătate & Securitate,

ISO 14001:2005 pentru Sistemul de Managementul Mediului, Lloyd’s Register JH 143 privind Evaluarea de Risc și Certificatul AQAP 2120 (Publicații Allied Quality Assurance / Standardizare NATO).

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.