Se caută voluntari seniori pentru activități educaționale cu copii vulnerabili

Se caută voluntari seniori pentru activități educaționale cu copii vulnerabili

44
0
DISTRIBUIȚI
Voluntari seniori

În județele Bacău și Galați, 40 de voluntari seniori au oportunitatea de a oferi ajutor la teme și a participa la activități educaționale în sprijinul a 140 de copii vulnerabili din comunitate. În judeţul Bacău, persoanele vârstnice care doresc să contribuie la educația celor mici vor putea petrece câteva ore pe săptămână cu copiii de la Centrul de zi „Dominic Savio” din Bacău și Centrul de zi „Casa YANA” din localitatea Nicolae Bălcescu. Seniorii din judeţul Galați vor putea fi voluntari în centrul de zi „Bunul Samaritean” din localitatea Nicorești și în Centrul comunitar „La Vale” din Galați.

Seniorii care doresc să se implice în activități educaționale, vocaționale sau recreative în sprijinul copiilor vulnerabili care frecventează cele patru centre pot afla detalii despre voluntariat apelând gratuit numărul 0800-460–001.

Prin activități de voluntariat, vârstnicii își pot valorifica experiența, iar copiii primesc ajutor la materiile unde întâmpină probleme, își fac temele la after-school, ajung să își îmbunătățească rezultatele școlare, să își decopere pasiuni ori să își dezvolte noi abilități.

Cele patru centre din judeţele Bacău și Galați au fost recent incluse în programul „Generații-centrul comunității”, derulat de Fundația Regală Margareta a României și finanțat de Raiffeisen Bank. Inițiat în 2015, programul aduce împreună voluntari seniori și copii și tineri care au nevoie de ajutor și îndrumare. Programul este implementat în 22 de centre sociale școală după școală din întreaga țară, în parteneriat cu Fundații Comunitare, care atrag fonduri și resurse din comunitatea locală pentru a asigura continuitatea proiectelor de acest tip.

Peste 300 de voluntari seniori și peste 1000 de copii din 8 județe au fost implicați în programul „Generații”. Seniorii voluntari în proiect au demonstrat că experiența, abilitățile și competențele lor pot fi utile pentru generația tânără și, alături de echipa specializată a centrelor, au contribuit la îmbunătățirea situației sociale și școlare a copiilor.

Două dintre problemele sociale cu care se confruntă astăzi România sunt abandonul școlar generat de sărăcie și îmbătrânirea accelarată a populației. Centrele de zi care asigură asistență socială și sprijin educațional copiilor ce provin din familii nevoiașe se confruntă adesea cu resurse insuficiente, atât materiale cât și de personal. În același timp, mulți dintre vârstnicii României suferă din cauza pierderii rolului social și a sentimentului de inutilitate. În acest context, mobilizarea persoanelor vârstnice ca o resursă pentru cei din jur reprezintă o importantă schimbare de paradigmă, dar una absolut necesară pentru încurajarea îmbătrânirii active și adaptarea la situația demografică existentă.

Fundația Regală Margareta a României este una din organizațiile neguvernamentale de elită din România, care contribuie la dezvoltarea societății civile prin programe sociale și educaționale. Cu o activitate de peste 29 de ani, Fundația Regală Margareta a României sprijină copii, tineri și vârstnici prin intervenții durabile, bazate pe schimbul de experiență și valori între generații. Fundația este printre puținele organizații care semnalează fenomenul de îmbătrânire a populației și efectele iminente asupra societății, propunând soluții practice pentru a crește calitatea vieții persoanlor vârstnice. Mai multe detalii despre programele fundaţiei sunt disponibile aici.

Citeşte şi Clubul de teatru și actorie pentru pitici la ACE After School

LĂSAȚI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.